Intai de toate un clip electoral:
nu ne intereseaza acum istoria lui Marian Lupu ci doar faptul ca acest politician n-a obtinut majoritatea cu acest spot pentru ca alegatorii au crezut ca (si) altii au solutii “corecte”.
Ignorand numeroasele asocieri care s-ar putea face intre acest spot si actualitatea romaneasca il folosesc doar pentru a arata ca “solutia corecta” nu este o inventie de ultima ora. Si chiar atunci cand avem inflatie de “solutii corecte” care mai de care mai ferme si mai sigure …. problema reala este sa gasesti solutii corectabile si evident sa poti urma corectiile si “solutia” sa aiba cat mai multa sustinere.
Spuneam in postul precedent ca Solidaritatea si Increderea sunt mize care au fost abandonate mult prea mult si care acum trebuie indreptate. Admit acum ca incercarile de gasire a “solutiilor corecte” sunt laudabile si ele. Dar tocmai pentru ca “solutia corecta” e dependenta de adeziunea solidara sau de increderea in argumente … fara solidaritate si fara incredere e greu de convenit asupra unei “solutii corecte” si vom avea multitudini de solutii opozabile si imposibilitatea de evaluare a “corectitudinii”.
Nu vreau sa expun aici riscurile pe care le presupune insarcinarea unui singur om cu gasirea “solutiei corecte” nu vreau nici macar sa vorbesc de slabiciunile acelui om si nici de lipsa lui de intelegere asupra fenomenelor economice si sociale … sunt convins ca exista suficienti oameni care sa se ocupe de asta.
Mi se pare insa esential sa constatam ca de-a lungul timpului s-a dezvoltat un mecanism de ajungere la “solutia corecta” macar in ceea ce priveste solidariatea. Se cheama democratie reprezentativa si se bazeaza pe faptul ca oamenii isi deleaga cautarea solutiei corecte unor reprezentanti care in institutii (aparent) scumpe si ineficiente negociaza si ajung la solutiile “corecte” care beneficiaza de solidaritate pe baza capitalului de incredere cu care au fost investiti parlamentarii. Pe acest mecanism numerosi oameni politici a trebuit sa constate ca nu sunt posesorii “solutiei corecte” care strange cea mai mare solidaritate . Domnul Brown tocmai a constatat asta, doamna Merkel probabil va constata in curand.
Politica urii si obsesiilor fata de persoane care ne-a dominat in ultimii ani a afectat puternic si mecanismul de cautare a “solutiilor corecte”. Dovada sta incapacitatea de negociere si incapacitatea de a identifica problemele dar chiar asa hulit si perimat, mecanismul de armonizare intre multitudinea de solutii corecte exista. Ok, stiu despre relativitatea increderii si stiu si mitul despre institutia cu cea mai mica incredere dar parlamentul ramane totusi institutia in care suma increderii delegate e cea mai mare si e putin probabil ca noi acum si aici sa inventam o institutie mai buna pentru armonizarea increderii chiar daca vorbim de emisiuni tv cu milioane de telespectatori sau de mitinguri cu zeci de mii de participanti.
Da, stiu si faptul ca acum exista rupturi de incredere intre alegatori si reprezentntii lor dar exista mecanismul comunicarii cu alegatorii (sper sincer ca va fi ridicata cenzura absurda impusa in PD-L) si mecanismul responsabilizarii pe baza votului. Da stiu si ca unele legaturi au fost rupte unilateral prin abandonarea binomului candidat-partid care a fost votat sau prin FURTUL voturilor de la fostii colegi de partid care au luat voturi si nu au luat mandate. Dar tocmai acesti “tradatori” care probabil vor fi si acum primii fugiti din barca inundata … ar putea sa fie motiv de solidaritare pentru o prima “solutie corecta” : supunerea acestor mandate reconfirmarii prin vot. Aceste alegeri partiale chiar daca n-ar modifica structura parlamentului (si chiar daca ar confirma aceeasi oameni) si nu-s decisivi in formarea unui guvern …. ar reface rapid capitalul de incredere al PARLAMENTULUI si ar crea premize de solidaritate pentru “solutii corecte”.
… sa nu ne oprim aici… puteti cauta raspunsuri si in alte surse dar nu va eschivati de la punerea problemei. Puteti sa schimbati chiar temele … eu m-am gandit spre exemplu la referendumuri in Italia despre romani. Sau mai simplu: la “Nu ne vindem minele de sare!” desi nu consumam sare romaneasca iar atunci cand consumam nu ne place aia de mina. Si oricum nu prea avem cumparatori caci “nu ne vindem” nu insemna musai ca persoanele cu pricina ar fi dispuse sa dea bani pentru actiuni la “minele de sare”