In multii ani de activitate in media m-am tot intersectat cu “jurnalisti” si intr-un fel sau altul am tot incercat sa ma pozitionez fata de jurnalisti ca “om de media”.
Am tot explicat pe aici: media este canalul, mijlocul prin care mesajele ajung de la transmitatori la emitatori. Jurnalistii sunt emitatori de mesaje, iar jurnalistii care inteleg comunicare sunt cei care inteleg functionalitatea unui canal de media si mai ales cei care urmaresc mesajele lor inclusiv dupa ce au fost receptionate si traduse de receptori.
Dar diferentierea de jurnalisti exista inainte de separarea asta functionala despre care pot vorbi la nesfarsit cu exemple din ultimii 12 ani sau cu evidentele exemple actuale generate de discursurile jurnalistilor de presa scrisa care dupa ani de desconsiderare “media” descopera ca nu practic nu traiau din emiterea de mesaje ci din emiterea lor pe canale media (pe care le-au tot persiflat si le persifleaza inca). Diferentierea initiala dateaza din perioda studentiei cand jurnalistica era cu un etaj mai sus, cand imparteam camine, cantine, biblioteci si chiar profesori.
Pentru ca in breasla jurnalistilor e de mare actualitate discutia despre “surse” si mai ales despre nedivulgarea lor mi-am adus aminte de unul din marile argumente pe baza carora incercam sa motivam ca sociologia poate fi stiinta in timp ce jurnalistica e cel mult o profesie: in sociologie sursa e importanta, sursa e citabila si analizabila si furnizoare de incredere. Sociologia fara surse valide e eseistica si atat.
Cu mintea de acum problema surselor in jurnalism arata cam asa:
1. Sursele sunt materie prima in jurnalism deci e normal ca breasla sa le apere iar indivizii din breasla sa si le protejeze unii de altii.
2. Nedivulgarea sursei muta responsabilitatea mesajului pe umerii jurnalistului care o foloseste.
3. Protejarea identitatii sursei nu implica si o protejare a persoanei sursa.
4. Persoana sursa ramane responsabila de modul in care a ajuns la informatie si de difuzarea ei catre public.
M-a frapat in seara asta un jurnalist care facea apel la instituirea unui juramant in breasla jurnalistilor (”ca la medici”) prin care sa se conditioneze apartenenta la breasla de “nedivulgarea surselor”.
Cum este acelasi jurnalist cu care aici si aici am avut un debate in momentul in care incerca sa justifice folosirea unor “surse” cu pretentii de sociologie am recitit cele spuse de dansul atunci:
“NU e de interes public sa vezi cine cu cine si-o trage, bube si alte prostii surprinse de paparazii. A nu se confunda lucrurile. In demersul nostru am avut in vedere doar interesul public justificat. Paparazii si cei care gonescu dupa rating nu sunt manati nici o clipa de buna credinta.”
si ma gandeam ca “breasla jurnalistilor” ar trebui sa-si asume definirea “interesului public” cu care lucreaza si ar trebui sa decida daca instigarea la nerespectarea legii poate tine de interesul public.
Dar mai mult decat atat: Daca-si asuma responsabilitatea de a prelucra surse si a construi mesaje atunci ar trebui sa le acorde si altora acest drept fara sa-i infiereze pe baza de procese de intentii. Doar asa poate exista o breasla: cu norme comune si cu libertatea celor din afara breaslei de a alege intre diferitele prestatii.
A pretinde ”norme”de breasla in apararea constructiei de mesaje pe baza surselor dupa ce ai negat acest drept celorlalti si i-ai considerat “unelte” nu-i doar o problema de morala individuala ci e o sinucidere de breasla.
Iar daca breasla nu mai are mesaje si interpretari proprii ci doar “transporta surse” atunci jurnalismul dispare si este inghitit de media caci sursele devin acum transmitatori de mesaje iar jurnalistii simple mijloace.
. Asa ca incerc sa scriu un text de weekenend: