Ieri un schizofrenic a pus mana pe un telefon si povestindu-si realitatea paralela a determinat in partea lumii “normale” agitatii, deturnari de avioane, interdictii, controale, interpretari de realitate… toate plecand de la integrarea “realitatii paralele” a domnului Anghelescu in realitatile fiecaruia.
Pentru mine momentul cel mai important al povestii a fost cand in plina agitatie institutionala cu breaking newsuri, avioane aduse sau pastrate la sol, MIG-uri in aer si conferinte de presa improvizate … un reporter reuseste sa vorbeasca cu sora domnului Anghelescu iar aceasta povesteste distrata despre schizofrenia fratelui si … ce mi s-a parut cel mai important …. vorbea de el la timpul trecut. Cu o minima empatie si cu experiente personale semnificative … zambetul si distinctia intre fostul Viorel si actualul schizofrenic au devenit brusc indreptarea fireasca atat de naturala. Pe seara, toti cei care faceau referire la subiect preluasera deja zambetul pe buna dreptate.
Si totusi indreptarea a fost ratata. Femeia vorbea la trecut pentru ca ea facea realmente distinctia intre “fostul Viorel” si actualul schizofrenic. Iar zambetul ei era natural pentru ca atatia oameni “mari” luasera in serios amenintarea schizofrenicului considerandu-l “posibil terorist”. Toti ceilalti radeau mai degraba de comicul situatiei.
Cum suntem pe un indreptar de ratare iar ratarea este evidenta … revin cu o propunere mai veche:
….. daca tot consideram boala asta un handicap (si dam pensii pt asta, chiar daca persoana n-a muncit niciodata), daca subventionam medicamente ca sa tinem boala sub control, daca am inteles ca in practica sociala exista un adevarat sistem de “exorcizari” …. daca admitem schizofrenia in instanta ca “circumstanta atenuanta” de ce nu suntem in stare sa facem o lista de unde sa aflam ceea ce oamenii din sat stiu despre persoanele schizoide din comunitatea lor … “n-ai ce vorbi cu ea” .
Stiu, e la randul lui un gand schizoid si pare ca mai e un pas pana la Inchizitie dar acum mi se pare doar o masura de “igiena” a unei comunitati care a devenit prea larga pentru a mai cunoaste “fiecare caz in parte”.
Nu de alta dar chiar si de la enuntarea acestei propuneri (2007) factorii care maresc riscul unor situatii ca cea de ieri au cunoscut dezvoltari importante:
- anonimii sunt tot mai prezenti si tot mai mult “luati in serios”.
- puseuri schizoide au devenit practici curente in campanii nationale fie ca vorbim de generalul microbilor din toaleta sau de poze mari cu mesaje gen “De ce ti-e frica nu scapi” ca sa nu mai vorbim de buguli, moguli, sare, posta, secui, nesimtiti, flacari violet sau omuleti pe firul telefonului fara fir.
In aceste conditii … “restul lumii” ar putea sa-si propuna o astfel de lista “functionala” care ar fi mai utila decat nesfarsitele cresteri de bugete din zona informatiilor sau ambitioasele proiecte gen e-Romania.