40% “rata de rateu” e mult sau putin?

March 31st, 2010

Umbla un pamflet zilele astea ca “rata de rateu” in diagnoza ar fi 40%. Cei indicati ca sursa si afectati de “lejeritatea” pamfletului au reusit sa dea o explicatie  cifrei dar au ramas cu ratarea legata de utilitatea muncii lor. Oare prestatorul e responsabil de masura in care beneficiarul intelege rezltatele muncii prestate? Ratarea e complicata iar indreptarile nu-s nici pe departe simple sau sigure .

Dar problema cea mare ramane totusi e una de atitudine. “rata de rateu” mare e un lucru atat de infiorator cat s-a sugerat in pamflet? Daca chiar se verifica fiecare diagnostic si in urma verificarii avem 40% rediagnosticari asta e un lucru rau ? In filosofia “indreptarului de ratare” procentul asta poate fi oricat de mare daca asta impiedica ignorarea unui diagnostic gresit si mai ales teribilul “am facut tot ce e omeneste posibil” folosit ca si cliseu.

 Oare n-ar fi mai corect sa se renunte la presiunea micsorarii “ratei de rateu” ? Oare n-ar trebui sa ne concentram mai mult pe rata de vindecare? si nu cumva “rata de rateu” lucreaza impotriva ratei de vindecare?

Evident nu-i vorba doar de diagnoza medicala caci intrebarile astea sunt (cel putin) la fel de importante si in comunicare si in media si in politica si in sociologie si … evident in psihologie.

 Nu. Nu o sa povestesc din nou despre insistenta pe forfetar (impozit minim) desi e limpede ca nu mor doar firmele de care “n-avem nevoie” nici despre “salariile nesimtite” care pentru cei in cauza determina apelul la alte forme de remunarere (nepurtatoare de impozit); nici de variatia numarului de pensionari de la cotcodaceala cu schimbatul conditiilor de pensionare; nici de  numarul contributorilor la sistemul de pensii de la cotcodacirea “principiului contributivitatii”.

Dar va rog sa va uitati pe cifrele mari din prezentarea de la turambar (daca vi se pare ca stiti cifrele de la “Justitie populara” treceti mai repede peste slideurile 13-26 ) si sa nu va intrebati doar daca-s mari sau mici ci daca in cifrele de acolo recunoasteti ratari a caror indreptare n-ati gasit-o/ n-ati cautat-o. 

CCSB - 2010 03 - Pro Democratia Confer Int A

 Ah!  Discutii despre emitenti si beneficiari :) … sa nu ne oprim aici… puteti cauta raspunsuri si in alte surse dar nu va eschivati de la punerea problemei.  Puteti sa schimbati chiar temele … eu m-am gandit spre exemplu la referendumuri in Italia despre romani. Sau mai simplu: la “Nu ne vindem minele de sare!” desi nu consumam sare romaneasca iar atunci cand consumam nu ne place aia de mina. Si oricum nu prea avem cumparatori caci “nu ne vindem” nu insemna musai ca persoanele cu pricina ar fi dispuse sa dea bani pentru actiuni la “minele de sare”

PS: sa fim bine intelesi. Atitudinea mea fata de problematica ramane cea din penultimul paragraf de aici. Iar banii cheltuiti pe acest exercitiu de demonstrare a evidentei erau mai bine folositi la timpul lor.

Despre surse si bresle

March 25th, 2010

In multii ani de activitate in media m-am tot intersectat cu “jurnalisti” si intr-un fel sau altul am tot incercat sa ma pozitionez fata de jurnalisti ca “om de media”.

Am tot explicat pe aici: media este canalul, mijlocul prin care mesajele ajung de la transmitatori la emitatori. Jurnalistii sunt emitatori de mesaje, iar jurnalistii care inteleg comunicare sunt cei care inteleg functionalitatea unui canal de media si mai ales cei care urmaresc mesajele lor inclusiv dupa ce au fost receptionate si traduse de receptori.

Dar diferentierea de jurnalisti exista inainte de separarea asta functionala despre care pot vorbi la nesfarsit cu exemple din ultimii 12 ani sau cu evidentele exemple actuale generate de discursurile jurnalistilor de presa scrisa care dupa ani de desconsiderare “media” descopera ca nu practic nu traiau din emiterea de mesaje ci din emiterea lor pe canale media (pe care le-au tot persiflat si le persifleaza inca). Diferentierea initiala dateaza din perioda studentiei cand jurnalistica era cu un etaj mai sus, cand imparteam camine, cantine, biblioteci si chiar profesori.

Pentru ca in breasla jurnalistilor e de mare actualitate discutia despre “surse” si mai ales despre nedivulgarea lor mi-am adus aminte de unul din marile argumente pe baza carora incercam sa motivam ca sociologia poate fi stiinta in timp ce jurnalistica e cel mult o profesie: in sociologie sursa e importanta, sursa e citabila si analizabila si furnizoare de incredere. Sociologia fara surse valide e eseistica si atat.

Cu mintea de acum problema surselor in jurnalism arata cam asa:

1. Sursele sunt materie prima in jurnalism deci e normal ca breasla sa le apere iar indivizii din breasla sa si le protejeze unii de altii.

2. Nedivulgarea sursei muta responsabilitatea mesajului pe umerii jurnalistului care o foloseste.

3. Protejarea identitatii sursei nu implica si o protejare a persoanei sursa.

4. Persoana sursa ramane responsabila de modul in care a ajuns la informatie si de difuzarea ei catre public.

M-a frapat in seara asta un jurnalist care facea apel la instituirea unui juramant in breasla jurnalistilor (”ca la medici”) prin care sa se conditioneze apartenenta la breasla de “nedivulgarea surselor”.

 Cum este acelasi jurnalist cu care aici si aici am avut un debate in momentul in care incerca sa justifice folosirea unor “surse” cu pretentii de sociologie am recitit cele spuse de dansul atunci:

“NU e de interes public sa vezi cine cu cine si-o trage, bube si alte prostii surprinse de paparazii. A nu se confunda lucrurile. In demersul nostru am avut in vedere doar interesul public justificat. Paparazii si cei care gonescu dupa rating nu sunt manati nici o clipa de buna credinta.”

si ma gandeam ca “breasla jurnalistilor” ar trebui sa-si asume definirea “interesului public” cu care lucreaza si ar trebui sa decida daca instigarea la nerespectarea legii poate tine de interesul public.

Dar mai mult decat atat: Daca-si asuma responsabilitatea de a prelucra surse si a construi mesaje atunci ar trebui sa le acorde si altora acest drept fara sa-i infiereze pe baza de procese de intentii. Doar asa poate exista o breasla: cu norme comune si cu libertatea celor din afara breaslei de a alege intre diferitele prestatii.

A pretinde ”norme”de breasla in apararea constructiei de mesaje pe baza surselor dupa ce ai negat acest drept celorlalti si i-ai considerat “unelte” nu-i doar o problema de morala individuala ci e o sinucidere de breasla.

Iar daca breasla nu mai are mesaje si interpretari proprii ci doar “transporta surse” atunci jurnalismul dispare si este inghitit de media caci sursele devin acum transmitatori de mesaje iar jurnalistii simple mijloace.

Un pas lateral

March 22nd, 2010

  In zona cea mai conflictuala a unei societati macinata de razboaie care se tot amplifica … s-a intiat un proiect care priveste o buna parte de societate. Un proiect stufos si ambitios care ca orice proiect are partile lui bune si partile lui perfectibile si care prin numarul de “ochi” care se vor confrunta cu el evident ca va primi evaluari de toate felurile.

Lansarea insasi e perfectibila caci desi invita la dialog scurteaza timpul de dezbatere si desi cica ar fi sustinut de un specialist in comunicare, doamna cu pricina, cel putin in audio-video, pare setata pe obstructionarea comunicarii (prin gestica, prin mimica, prin ton, prin vorbe). Dar dupa balbaiala de cateva zile azi se propune un spatiu de discutie intitulat optimist “UN PAS INAINTE” : http://www.unpasinainte.edu.ro/

Cum suntem in tara si in perioada in care functioneaza cliseul “Spune-mi cu cine tii ca sa-ti spun daca ai dreptate” si nici macar acest cliseu nu-i asumat transformandu-se rapid in etichete de tiitor cu X sau cu Y incerc sa fac UN PAS IN LATERAL si sa pun aici ganduri despre educatie si despre noua lege a educatiei:

Indreptari pe care le consider incercabile:

1. portofoliul educational :  chiar daca nu ajunge in varianta “low cost” pe care o propuneam la un moment dat nu are cum sa nu aduca beneficii macar pentru generatia educata in spiritul acumularii de millestone-uri care sa poata construi “drumuri” de lunga durata si sa nu se reinventeze in orice moment dupa orice circumstante. Nu-mi fac iluzii ca vor disparea short-cut-urile dar macar se creeaza alternativa si se promoveaza la varste utile.

2. invatamant remedial: cumva trebuie sa invatam (societate si profesori) ca cei “pierduti” ne apartin si de multe ori ni se si datoreaza. Un efort de asumare a tuturor elevilor si mai ales a celor carora n-am reusit sa le transmitem ce aveam de transmis mi se pare esential. Si poate astfel se mai imputineaza si profesorii care considera elevul “dusman” si poate invatam ca un profesor util nu-i neaparat cel care are elevi care invata bine acasa.

3. Biblioteca scolara virtuala: Oricum se intampla, oricum se va intampla e firesc ca scoala sa incerce sa asume acele surse de informare, sa incerce sa le valideze, sa le comenteze, sa le indrume. Dupa gustul meu n-as fi plecat sisific intr-un proiect nou ci as fi incercat sa folosesc lucruri deja utile, deja folosite, deja trecute prin botezul de usage. Dar nici acum nu-i timpul pierdut caci la primele dovezi de “greu” probabil vor constata ca unii pasi s-au facut deja.

4. Finantarea urmeaza elevul. Este o definire atat de necesara a scopului muncii din invatamant. Iar faptul ca aceasta finantare merge in tot ce e acreditat este unul din rarele semne de departare de socialism. Poate la un moment dat vom gasi criterii de diferentiere a finantarii pentru un elev fie ele pe criterii liberale (performanta) sau socialiste (nevoi). Si poate vom gasi metode ca pentru finantarea complementara centrata acum pe nevoi sa gasim si criterii de performanta ale institutiilor.

5. Contracte cu elevul/parintii. Chiar si daca vom vorbi doar de plata absentelor tot este un pas spre responsabilizare a beneficiarului care la randul lui va cere responsabilitate din partea prestatorului.

6. Angajarea la nivel de institutie si dimnuarea “titularizarii”. Mi se pare ca indreapta cea mai oribila sursa de incremenire din sistem. Institutia titularizarii pe viata din invatamant era probabil una din cea mai antiliberala institutie posibila cu toate problemele nascute de aici atat pentru profesor cat si pentru elev si chiar director.

7. Asigurarea gratuitatii pana la o limita de varsta si nu neaparat pana la un numar de clase terminate…. sper sa aiba efect semnificativ mai ales asupra varstelor mici si asupra parintilor. Impreuna cu invatamantul remedial sper sa diminueze numarul “mobilelor vii” din salile de clasa care vin ca “trebuie” si sunt trecute clasa ca “trebuie”

 

 Indreptari pe care le consider discutabile:

1. Fixarea formala a unei varste pentru intrarea in sistem (grupa pregatitoare) intre 7 ani fara o zi si 6 ani fara 107 zile. In principiu sunt ok cu incercarea de grupare a varstelor intr-o clasa dar practic cred ca decizia apartine parintilor si ca oricum vor exista incercari de fortare a “regulii” mai ales cand exista incadrari la gradinita care nu se potrivesc cu intervalul asta. Cum Radu al meu pe sistemul asta ar fi ajuns in clasa I mai tarziu mi se pare ca limita inferioara de varsta e fixata prea sus si natural sistemul cred ca va fi fortat tot in partea de sus a intervalului de varsta … cred ca era mult mai bine ca intervalul sa fi fost intre 5 si 7 ani.

 

2. Gimnaziul de 1+9 ani. Formal mi se pare ok sa scurtezi perioada de obligativitate si sa o lasi sa depinda de proximitate (numarul liceelor e clar mai mic decat al scolilor generale deci probabilitatea sa fie mai departe creste si oricum e accentuata si de diferentiera aparuta postgimnaziu care ar impinge catre distante mai mari). Dar cred ca era mai simplu daca se introducea posibilitatea de acreditare a mai multor tipuri de scoli: 8 clase, 9 clase, 4 clase primare, 4 gimnaziale, pregatitoare + una din astea etc. Si pastram regulile de examinare si trepte independente de locatie urmand ca in timp scolile sa se doteze si sa se acrediteze. Chiar fara eforturi foarte mari data fiind variatia populatiei scolare care se anunta scolile s-ar fi adaptat natural sau macar secvential (cu mai putine clase de un anume tip etc)l de

3. Scolile ca entitati juridico-economice. Criteriile mi se par abstracte si artificiale. Cred ca era ok daca lasa posibilitatea sa se faca toate, sa se asocieze, sa-si caue finantari extrabugetare … si eventual impuneam criterii de performanta/ proximitate/ numar elevi/ punctaje profesori/ dotari etc pentru stabilirea finantarii (cumva ca la stelele de la hoteluri)

4. Afterschool: o mai mare libertate de asociere si o insistenta mai mare pe “acreditare” si “sprijinire” ar fi fost necesare altfel … pare doar o intentie.

 

 Indreptari pe care le consider eronate:

 - scoala nu se privatizeaza. De ce nu? Puteau sa puna obligativitatea existentei unei scoli sociale in localitate (sau la un numar de cetateni) dar povestea asta cu “scoala nu se vinde” e in directia opusa dezvoltarii. Directia corecta era cu sprijinirea finantarii private prin deduceri sau macar prin scutirea de taxe a scolii (macar TVA). Asta daca nu erau suficient de curajosi pentru invatamant la domiciliu sau alte forme de invatamant acceptabile (si finantabile) de beneficiar.

- prinderea in lege a fel de fel de bazaconii legate de contractele de munca ale personalului si mai ales ale tertilor (reduceri la filme, expozitii, transport, cluburi etc)

- un rol in continuare mult prea mare pentru inspectoratele scolare … institutii retrograde dupa parerea mea care trebuie definite ori administrativ ori profesional si oricum minimal … pentru ca melanjul asta administrativ-profesional + implicarea mare … nu poate aduce niciun beneficiu.

- mult mai putin decat as fi asteptat sunt tratate problemele de infractionalitate care prolifereaza in scoli: furt si violenta. Poate ca nu s-ar fi putut pune in lege sanctiuni pentru copiat sau violenta verbala dar macar un cadru general si o intentie cred ca s-ar fi impus (reformarea atavicei note la purtare si transformarea ei intr-un instrument functional, sanctiuni pentru profesori, norme de dotari: supraveghere video, interventie activa, psiholog etc) daca tot e plina legea de vorbarie despre asistenta sanitara, sport si alte povesti  

 Acestea fiind zise … si nesperand ca facatorii reali ai acestor propuneri vor fi lasati sa-si explice/sustina propunerile … pastrez pasul lateral in asteptarea implementarilor si al efectelor … iar pana atunci ne intoarcem in miscarea “inainte-inapoi” : cu greve si huiduieli si “domnu trandafir” si “dascali” si dobitoci unanimi care sforaie vorbe, cu profesori tematori care apara un status pe care nici nu si-l definesc prea bine, cu salarii si sporuri (cica nesimtite) de a caror denumire ne distram cu totii fara sa ne punem problema ca era un mod de a plati mai bine o munca prost platita si prost evaluata.

Si ca sa nu para probleme abstracte urmarim miscarea de inainte-inapoi si printre cei apropiati deoarece pe inainte-inapoi se acumuleaza multa adrenalina si “pasul lateral” duce spre un “tot inainte” euforic si primejdios.

Mesaje in paradigma inainte-inapoi:

Target: bloggerul care stia ca audienta lui e mai mica decat a unui desen animat dar ca targetarea blogului  e mai importanta decat audienta. Insa de cand a fost mangaiat de “alesi” vede prosti peste tot in jur si asta-l face sa se laude ca-i cel mai mare:

- Tot nu se rezolva in lege dilema intre tinichigii si filosofi … trebuia un studiu aplicat ca sa li se spuna copiilor din pregatitoare pe ce parte sa o ia.  Si neaparat trebuia introdus un curs de spam decent la google si stiinta de a pune linkuri :)

Target: omul nuantelor care la un moment dat sustinea societatea deschisa dar intre timp colporteaza parerea ca e prea multa presa si ca o parte a presei e cauza tuturor relelor. Daca presa ar spune ce trebuie realitatea ar fi perfecta.

- legea nu spune clar daca profesorii pot atinge obrazul elevului si daca da cu ce parte a mainii si cu ce viteza. Proliferarea in media a unor modele comportamentale gresite s-ar putea sa-i corupa pe profesorii care au fost prea expusi la acea parte a presei

Target: analistului politic care pe vremuri  cauta concepte si venea cu definiri si exemple din lumea larga dar intre timp demoleaza confuzia asocierii partidului X la conceptul PS pe baza analizei romantate a partidului X si a partidului Y ambele reduse la cativa ani si cateva clisee:

Daca X avea deja legea si nu-si dadea demisia in timpul lui T atunci s-ar mai fi castigat ceva timp si era si ceva finatare ca nu apuca T s-o risipeasca in var si caramizi. Si daca alegeau educatia cand au guvernat cu Y tot castigau timp dar s-au ferit de castanele incinse cu 50% peste posibilitati. Chiar si dupa ce au scapat si de Y si ramasese interimar constitutionalistul de la X tot era un moment bun sa spuna ca legea “stricata” de Y e neconstitutionala si ca asta era varianta buna. Si pana la urma … esti sigur ca X chiar sustine legea? iti aduci aminte cum a fost la numirea ministrului? ai vazut ca X se sperie de orice grup de oameni care cere ceva si se grabeste sa le dea? Ce-o sa faca X daca niste oameni cer demisia in fata ministerului?

Precizare: Personajele “target” de la finalul postului sunt doar tipuri de discursuri publice in paradigma “inainte-inapoi” orice asemanare cu persoane reale e neimportanta si neinteresanta.

Social-media si radio-shantz

March 21st, 2010

Despre potentialul “social-media” … nu mai sunt prea multe dubii. 

Despre avantajele celor care apeleaza la social-media lucrurile par clare.

Dar asta nu inseamna ca trebuie sa uitam ca-i totusi “media” adica mesajele depind de emitatori si receptori :)

Mai jos doua exemple cu multe caracteristici similare dar cu emitatori/receptori diferiti:

 

1. vise inventate, morti glumeti adusi sa sustina o cauza prezenta

 

2. sondaje inventate, nume laudate, nume infierate, nume invocate:

radio-sant

 

 Diferentele’s clare si explicabile dar problema cea mare e in “asemanari” .

Cat de departe se poate merge? Cat e privat si cat e public? Daca scopurile’s publice se pot  ascunde sub “libertati private”? Daca efectele sunt publice si sociale, jurisdictia poate fi privata si personala?

Nu ne vindem scoala !

March 19th, 2010

 Art. 7 

 (2) Privatizarea unitatilor si institutiilor de învatamânt de stat este interzisa

Ca orice parinte responsabil mi-am downloadat si eu proiectul legii invatamantului sa-l citesc in weekend. Verificand daca “se deschide”  mi-au cazut ochii pe articolul de mai sus (e inainte de cel privind finantarea)

Stiu ca pe aici mai trec si oameni care s-au preocupat de problema. Poate reuseste cineva sa ma faca sa inteleg de ce era nevoie de articolul asta in legea din 2010.

Schizofrenici anonimi si … restul lumii

March 18th, 2010

Ieri un schizofrenic a pus mana pe un telefon si povestindu-si realitatea paralela a determinat in partea lumii “normale” agitatii, deturnari de avioane, interdictii, controale, interpretari de realitate… toate plecand de la integrarea “realitatii paralele” a domnului Anghelescu in realitatile fiecaruia.

Pentru mine momentul cel mai important al povestii a fost cand in plina agitatie institutionala cu breaking newsuri, avioane aduse sau pastrate la sol, MIG-uri in aer si conferinte de presa improvizate … un reporter reuseste sa vorbeasca cu sora domnului Anghelescu iar aceasta povesteste distrata despre schizofrenia fratelui si … ce mi s-a parut cel mai important …. vorbea de el la timpul trecut. Cu o minima empatie si cu experiente personale semnificative   … zambetul si distinctia intre fostul Viorel si actualul schizofrenic au devenit brusc indreptarea fireasca atat de naturala. Pe seara, toti cei care faceau referire la subiect preluasera deja zambetul pe buna dreptate.

Si totusi indreptarea a fost ratata. Femeia vorbea la trecut pentru ca ea facea realmente distinctia intre “fostul Viorel” si actualul schizofrenic.  Iar zambetul ei era natural pentru ca atatia oameni “mari” luasera in serios amenintarea schizofrenicului considerandu-l “posibil terorist”. Toti ceilalti radeau mai degraba de comicul situatiei.

Cum suntem pe un indreptar de ratare iar ratarea este evidenta … revin cu o propunere mai veche:

….. daca tot consideram boala asta un handicap (si dam pensii pt asta, chiar daca persoana n-a muncit niciodata), daca subventionam medicamente ca sa tinem boala sub control, daca am inteles ca in practica sociala exista un adevarat sistem de “exorcizari” …. daca admitem schizofrenia in instanta ca “circumstanta atenuanta” de ce nu suntem in stare sa facem o lista de unde sa aflam ceea ce oamenii din sat stiu despre persoanele schizoide din comunitatea lor … “n-ai ce vorbi cu ea” .

Stiu, e la randul lui  un gand schizoid si pare ca mai e un pas pana la Inchizitie dar acum mi se pare doar o masura de “igiena” a unei comunitati care a devenit prea larga pentru a mai cunoaste “fiecare caz in parte”.

Nu de alta dar chiar si de la enuntarea acestei propuneri (2007) factorii care maresc riscul unor situatii ca cea de ieri au cunoscut dezvoltari importante:

- anonimii sunt tot mai prezenti si tot mai mult “luati in serios”.

-  puseuri schizoide au devenit practici curente in campanii nationale fie ca vorbim de generalul microbilor din toaleta sau de poze mari cu mesaje gen “De ce ti-e frica nu scapi” ca sa nu mai vorbim de buguli, moguli, sare, posta, secui, nesimtiti, flacari violet sau omuleti pe firul telefonului fara fir. 

 In aceste conditii … “restul lumii” ar putea sa-si propuna o astfel de lista “functionala” care ar fi mai utila decat nesfarsitele cresteri de bugete din zona informatiilor sau ambitioasele proiecte gen e-Romania.  

De ce vreau un stat parlamentar?

March 16th, 2010

Pentru ca tot e la moda zilele astea sa injuri parlamentul de dragul unui sistem ipotetic si pentru ca “parlamentarii” par a deveni noii “dusmani ai poporului”  precizez aici  7 argumente pentru care vreau sa traiesc intr-un stat parlamentar cu un parlament puternic.

1.Toti presedintii pe care i-am prins eu in viata au fost doar constructii reactive in care improvizatia a eclipsat orice proiect initial. Practic am tot avut o reinventare a mitului “salvatorului luminat”

2. Perioadele in care parlamentul a fost slab (sau desfiintat/controlat) au coincis cu periodele negre ale istoriei Romaniei.

3. Tot soiul de institutii create pe langa presedintele romaniei s-au transformat in institutii parazitare deseori doar in simple actiuni speculative  scapate de sub controlul public si chiar de rationalitate si legalitate.

4.  Rolurile atribuibile presedintelui tind sa fie neperformate datorita lipsei de expertiza a decidentului (determinata  de criteriile de alegere a presedintelui) e absurd sa-i cerem unui om mediere atata timp cat nu-i cerem experienta institutionala sau expertiza juridica (respectarea constitutiei poate foarte bine sa fie preluata de o “curte” profesionala) la fel cum atributiile de politica externa nu pot fi indeplinite daca la “angajare” nu exista criterii de diplomatie, istorie, geopolitica sau macar limbi straine) 

5. Momentan avem sansa unui presedinte complexat care incearca sa se autodepaseasca, sa se inconjoare de comisii si intelectuali.  Dar perpetuarea sistemului prezidential risca sa ne duca in concursuri de popularitate absurde (Ex: intre  ”blogger cu oo” si spagatist) pentru indeplinirea unor roluri precise. Riscul deciziei executive arbitrare lasate in mana unuia care are ca si feedback doar puseurile de popularitate este mai periculos chiar decat pariul pe un despot luminat ereditar. 

6.  Contrar discutiilor nesfarsite despre incredere institutiile executive nu trebuie sa participe la concursuri de simpatie si popularitate (pentru asta avem showuri tv si stadioane si teatre) si nici la concursuri de speranta (avem biserici si libertati religioase) sau concursuri de siguranta (avem armata si firme de paza).  Problema nu-i “increderea in institutie ca intreg” ci locul in care diversele curente sa fie reprezentate iar rezultatele sa fie nu doar cel mai buna varianta pentru cei mai multi ci si mai putin rea pentru ceilalti.

7. Harta politica a lumii si mai ales a europei este edificatoare. Iar istoria tarilor dupa ce au adoptat parlamentarismul pare incurajatoare oricum net diferita de tarile care au renuntat la parlamentarism.

800px-form_of_government

 

 

Sa modernizati bine!

March 16th, 2010

Pe la 1:10 apare proiectul propus iar pe la 2:20 apar agentii modernizarii.

Personal cred ca ratarea vine de la uninominalul care a facut ca parlamentarii sa fie gestionati  ”ca primarii“.

Pe filosofia ca “in spatele” modernizatorului de mai sus se gaseste si vreunul care a calculat sansele ca partidul ales cu 30% din voturi sa aiba 66% din mandate si apoi sa obtina 50% prezenta la vot pe referendum…..  avem de a face doar justificarea ratarii actualului mandat si probabil viitoarea tema de referendum ajutator la urmatoarele alegeri.

 

PS: ca sa particip si eu la concursul de etichete:  Chiar daca prin absurd s-ar putea presupune ca ai de i-au votat n-au vazut sigla din chenar si nici nu i-au auzit pana la vot …. tot e o problema cu cei care n-au obtinut 50%+1 din colegiu pt ca … mandatul lor e ajutat cu voturile din alt colegiu. Deci tehnic e insusire a unor bunuri necuvenite. Deci HOTIE. Poate progresista, unionala si romaneasca dar … hotie.

Update despre Generatia Constipata

March 12th, 2010

Sunt aproape 3 ani de cand ma revoltam la adresa “autoritatilor” care imbracau in vorbe de proprie aparare drama unei  unei tinere care nu le ceruse nimic dar pe care o atacau furibund desi saraca nu le facuse nimic.  M-am simtit atunci solidar cu acea fata incriminata pentru ca s-a permis sa moara tulburand linistea contemporanilor. Am povestit atunci despre generatia individualista, despre generatia care nu asteapta nimic de la sistem si i-am zis atunci “generatia constipata” . Pentru ca din pacate “generatia constipata” a devenit iarasi subiect de incriminare publica consider util sa readuc in actualitate finalul acelui post si sa fac un update despre micile decizii ale unui individ din aceasta generatie.

finalul de aici din 26 IV 2007:

Din aceste motive, ii permit sa-i rog pe functionarasii de la pe la diversele comitii, care s-au alarmat din cauza “presiunii publicului telespecator” aparute in urma tragicului deces al Ralucai Stroescu, sa nu se acopere in hartii completate sau nu comform cu alte hartii. Asta nu insemana ca daca au competente in HR (nu in formulare si legislatie, si nici macar in recrutare) sau in sociologie organizationala (in delegari, fluxuri de informatii, educatie, cultura organizationala, proceduri…) sau macar in ”lumea reala” nu pot sa propuna solutii. Dar … doar sa le propuna, si sa fie solutii. 

Si, daca nu cer prea mult …. poate ar fi corect ca inainte sa dea verdicte si sa vorbesca peiorativ si superior despre Raluca si cei asemeni lor (si poate si de romanii care muncesc afara, si de cei care muncesc in constructii …) sa se intrebe o secunda … cine finanteaza sistemul pe care-l reprezinta si care sunt legaturile lui concrete cu oamenii pe care-i judeca.

PS: si daca tot se intreaba …… poate ca, macar pentru unii din ei, raspunsul nu va fi … de la cel care semneaza hartia… si vor avea macar un gand de multumire fata de persoanele pe care le “taxeaza” superior. 

later update:  a venit si dovada ca sistemul functioneaza: cica  s-a intamplat pt ca nu-si notase orele suplimentare, si nici n-aveau contracul colectiv. O amenda de 18.000 RON rezolva problema. Sa-i cheltuiti sanatosi. :( 

Update personal al unui individ din generatia constipata  cu evenimente survenite in urma sacrificiului Ralucai:

-  experienta Ralucai a fost intarita in una din zilele urmatoare de o salvare venita la birou care m-a dus incostient pe un pat de spital. Si poate si mai mult de un telefon cu deadlineuri cat timp inca eram cu perfuzia in vena. Evident m-am intors si m-am incadrat in deadline … dar evenimentul a lasat urme adanci pentru ca aveam un copil de crescut si “fratele caine” nu mai era tanar.

- am largit echipa cu tot ce am putut (desi si azi ma simt vinovat ca cele trei perechi de umeri care au preluat sarcina n-au preluat-o doar din alegerea lor)

- dupa ce am primit confirmarea ca am atins un millestone si am reusit sa-l  relativizez mental  am renuntat formal la baricada de pe care luptasem si am facut jumatate de pas in lateral.

- mi-am testat gradele de libertate si am evaluat in ce masura firma/nisele in care stau sunt prea stramte pentru a-mi permite largirea gradelor de libertate

- am inceput aproape de la zero constructia unei baricade noi (advertising digital ) intr-o zona aproape neumblata dar cu certe perspective de viitor atat pentru “baricada” cat si pentru mine. N-a fost deloc usor, pe vremea aia entuziastmul nu era pretuit in bani iar ”hymera” se baza doar pe propriile ambitii si pe intelelegerile punctuale din “politicile de retea” construite in alte scopuri, pentru alte piete. De data asta n-am mai putu lucra cu congeneri si a trebuit sa fac echipa cu generatia mimetica ce pleca din certitudini fara experienta si a trebuit sa treaca prin “spune-mi exact ce sa fac” prin cultivarea increderii prin pasarea responsabilitatii cu riscul de a da dume … si care s-a sfarsit trist cu un “mananci rahat” pe care nu l-as fi meritat.

- Greu, usor baricada s-a ridicat si nu mi-a fost rusine cu ea. Nu mi-e rusine nici acum chiar daca ma doare ca lucruri pentru care m-am batut si pentru care am insistat se intampla abia dupa ce eu am parasit-o (adserving, tool de evaluare a competitie pe search, mobile, retlele, traininguri) E un reper care chiar daca ramane la mult mai putin decat putea sa fie tot va insemna o nisa noua si din ce in ce mai mare.

-  am vazut ca sistemul e din ce in ce mai alienat, am stiut ca vin perioade complicate dar n-am parasit baricada decat atunci cand a devenit clar ca  mediul (chiar privat, chiar nou, chiar liber) devine prizonierul unor valori impuse de marele sistem (bani, reducerea dezvoltarii, evenimential, colaborare/dependenta  cu/de ”potentati”, minciuna, lipsa de perspectiva, ipocrizie).

- Si am facut din nou pasul … de data asta spre antreprenoriat desi stiam ca-i greu si ca “sistemul” isi va cere dijmele din ce in ce mai mari, din ce in ce mai multe.

- Incerc sa-mi asum riscurile asumabile si sa le evit pe cele care m-ar putea omora. Ca tot e de actualitate: desi e clar ca-i nisa cu perspective, desi e clar ca-i bine si pentru stat si pentru oamenii clarificati, desi mi-e clar ca researchul online este o piata globala pe care poti juca din orice punct al planetei … inca ma misc timid in zona aia pentru ca “sistemul orb” a facut ca una din zonele cele mai logice de dezvoltare (forta de munca bine pregatita, prestatii pentru clienti externi, taxare in romania, consum in romania) este una din zonele cele mai lovite de sistemul orb (prin curs valutar, prin costul fortei de munca, prin forfetare, prin colmatarea posibilitatilor de creditare, prin (ne)returnarile de tva ….)

- am inceput insa sa fiu mai atent la sistem, sa incerc sa vorbesc mai mult despre el …. nu pentru ca brusc m-as fi gandit ca vreodata o sa beneficiez de sistem, nici pentru ca-mi inchipui c-o sa dau biruri mai mici si nici macar sperand intr-o redistributie mai judicioasa. Nu de asta ci doar pentru a incerca sa le ofer putinilor cunoscuti dispusi sa asculte si perspective mai putin “sistemice” .

- am reusit sa fac concedii  mai lungi de o saptamana,  am fost mai atent la lucruri care nu ma priveau direct si prezent,  am calatorit si descoperit,   am stat mai mult cu ai mei, am incercat sa-mi gestionez mai bine “disponibilitatea” de a ma angrena in drumuri conjuncturale, am inceput sa ma gandesc serios la locuri in care m-as duce daca sistemul ar deveni insuportabil, m-am ingrijit de o casa de intoarcere in pamantul bunicilor mei.

- urmaresc cu interes alegeri ca cea  a unui comentator al postului de atunci:   Vom trai si vom fi liberi!

- sper din tot sufletul sa nu fiu nevoit sa dau linkuri la posturi ca cel din 25 IV 2007 … mai ales in situatii in care un “constipat” cautase solutii dar nu le gasise (nu doar din vina lui), in care gasise solutii dar ”sistemul” storcea ultima picatura de lichid din nisa identificata. Si mai ales in situatii in care astfel de accidente afecteaza profund generatia urmasilor biologici ai “constipatilor” … care inca mai sper ca va fi prima generatie de oameni “liberi”, ”mandrii”si “prosperi” pe care-l va da acest spatiu. 

In concluzie, mesajul meu pentru functionarasii vremelnici merita un update: Poate veti reusi si de aceasta data  sa dati vina pe constipatul inconstient care va plateste salariul, poate ca asta nu-i va opri pe ceilalti constipati sa va plateasca salariile cu riscul vietii lor.  Dar incercati sa constientizati ca ei nu munceau pentru impozitele si salariile voastre ci pentru libertatea si independenta copiilor lor. Iar generatia copiilor constipatilor …. nu va fi precum cea a parintilor lor … ei nu mai au motive sa se sacrifice pentru voi si pentru copii vostrii … ei si-au castigat libertatea de a munci si trai oriunde in lumea asta…. prin sacrificiul constipatilor pe care-i persiflati voi acum.

Caci nu stiu daca al meu copil va intelege solidaritatea de care vorbesc eu acum cand ma gandesc la pensii. Eu nu i-o voi cere. Si nu stiu daca el se va simti legat de mormintele parintilor sau de munca acestora … eu nu i-o voi cere. Si nu stiu daca el va considera apartenenta la romania ca un dat si sistemul ca o fatalitate acceptabila …. multele ore pe zi, multa mea agitatie si chiar si birurile pe care le platesc pentru salariile voastre  … au ca principal scop tocmai largirea gradului lui de libertate.

In ce secol traim?

March 11th, 2010

In comentariile de la postul precedent s-a ajuns la o discutie speculativa dar interesanta:

horatiu says:

Unii zic ca suntem in secolul comunicatiilor, altii ca e secolul informatiei. Eu cred ca suntem in secolul OPINIILOR. Calitatea oamenilor politici se vede in capacitatea de a discerne intre “n” opinii. Toti pot avea solutii, nimeni nu are solutia perfecta. N-avem timp de simulari. Rezultatele pot fi doar intuite. Decizia e dificila si contestabila dar cel mai rau e lipsa deciziei. Societatea segregata, atomizata, nu poate da solutii ci doar poate oferii probleme. Cineva trebuie sa-si asume decizia solutionarii problemelor. Prin anliza problemelor nu prin vot.

  • Suntem in secolul “confirmarilor facile” in care explozia comunicatiilor si informatiilor face ca orice “opinie” sa-si gaseasca pe undeva prin lumea larga confirmari :)

    E atat de facil incat “norma sociala” devine o alegere individuala si se poate remodela oricand stabilind ca “referinta” diversi anonimi incropiti ad-hoc si minimizand pe cei apropiati. In secolul asta (abia inceput) e foarte usor sa devii indiferent la profesori, parinti, rude, vecini, colegi fizici si sa construiesti ad-hoc referinte care sa te confirme :)

    Asta-i si motivatia acestui “indreptar de ratare” care indeamna la analiza, asumare a ratarilor, cautare de indreptari …. ca alternativa la SUCCESUL FACIL obtinut prin confirmari conjuncturale (fie ele si prin vot, bani sau admiratori adhoc)

  • Oricat de speculativa ar fi discutia asta efectul colateral evident e ca mult trambitata “intoarcere la feudalism” e doar o figura de stil. Putem vorbi cel mult de structuri sociale cu caracter feudal si poate de relatii economice de tip feudal. “Conditiile istorice” sunt evident mult prea diferite pentru a vorbi serios de ciclicitate :)