In zona cea mai conflictuala a unei societati macinata de razboaie care se tot amplifica … s-a intiat un proiect care priveste o buna parte de societate. Un proiect stufos si ambitios care ca orice proiect are partile lui bune si partile lui perfectibile si care prin numarul de “ochi” care se vor confrunta cu el evident ca va primi evaluari de toate felurile.
Lansarea insasi e perfectibila caci desi invita la dialog scurteaza timpul de dezbatere si desi cica ar fi sustinut de un specialist in comunicare, doamna cu pricina, cel putin in audio-video, pare setata pe obstructionarea comunicarii (prin gestica, prin mimica, prin ton, prin vorbe). Dar dupa balbaiala de cateva zile azi se propune un spatiu de discutie intitulat optimist “UN PAS INAINTE” : http://www.unpasinainte.edu.ro/
Cum suntem in tara si in perioada in care functioneaza cliseul “Spune-mi cu cine tii ca sa-ti spun daca ai dreptate” si nici macar acest cliseu nu-i asumat transformandu-se rapid in etichete de tiitor cu X sau cu Y incerc sa fac UN PAS IN LATERAL si sa pun aici ganduri despre educatie si despre noua lege a educatiei:
Indreptari pe care le consider incercabile:
1. portofoliul educational : chiar daca nu ajunge in varianta “low cost” pe care o propuneam la un moment dat nu are cum sa nu aduca beneficii macar pentru generatia educata in spiritul acumularii de millestone-uri care sa poata construi “drumuri” de lunga durata si sa nu se reinventeze in orice moment dupa orice circumstante. Nu-mi fac iluzii ca vor disparea short-cut-urile dar macar se creeaza alternativa si se promoveaza la varste utile.
2. invatamant remedial: cumva trebuie sa invatam (societate si profesori) ca cei “pierduti” ne apartin si de multe ori ni se si datoreaza. Un efort de asumare a tuturor elevilor si mai ales a celor carora n-am reusit sa le transmitem ce aveam de transmis mi se pare esential. Si poate astfel se mai imputineaza si profesorii care considera elevul “dusman” si poate invatam ca un profesor util nu-i neaparat cel care are elevi care invata bine acasa.
3. Biblioteca scolara virtuala: Oricum se intampla, oricum se va intampla e firesc ca scoala sa incerce sa asume acele surse de informare, sa incerce sa le valideze, sa le comenteze, sa le indrume. Dupa gustul meu n-as fi plecat sisific intr-un proiect nou ci as fi incercat sa folosesc lucruri deja utile, deja folosite, deja trecute prin botezul de usage. Dar nici acum nu-i timpul pierdut caci la primele dovezi de “greu” probabil vor constata ca unii pasi s-au facut deja.
4. Finantarea urmeaza elevul. Este o definire atat de necesara a scopului muncii din invatamant. Iar faptul ca aceasta finantare merge in tot ce e acreditat este unul din rarele semne de departare de socialism. Poate la un moment dat vom gasi criterii de diferentiere a finantarii pentru un elev fie ele pe criterii liberale (performanta) sau socialiste (nevoi). Si poate vom gasi metode ca pentru finantarea complementara centrata acum pe nevoi sa gasim si criterii de performanta ale institutiilor.
5. Contracte cu elevul/parintii. Chiar si daca vom vorbi doar de plata absentelor tot este un pas spre responsabilizare a beneficiarului care la randul lui va cere responsabilitate din partea prestatorului.
6. Angajarea la nivel de institutie si dimnuarea “titularizarii”. Mi se pare ca indreapta cea mai oribila sursa de incremenire din sistem. Institutia titularizarii pe viata din invatamant era probabil una din cea mai antiliberala institutie posibila cu toate problemele nascute de aici atat pentru profesor cat si pentru elev si chiar director.
7. Asigurarea gratuitatii pana la o limita de varsta si nu neaparat pana la un numar de clase terminate…. sper sa aiba efect semnificativ mai ales asupra varstelor mici si asupra parintilor. Impreuna cu invatamantul remedial sper sa diminueze numarul “mobilelor vii” din salile de clasa care vin ca “trebuie” si sunt trecute clasa ca “trebuie”
Indreptari pe care le consider discutabile:
1. Fixarea formala a unei varste pentru intrarea in sistem (grupa pregatitoare) intre 7 ani fara o zi si 6 ani fara 107 zile. In principiu sunt ok cu incercarea de grupare a varstelor intr-o clasa dar practic cred ca decizia apartine parintilor si ca oricum vor exista incercari de fortare a “regulii” mai ales cand exista incadrari la gradinita care nu se potrivesc cu intervalul asta. Cum Radu al meu pe sistemul asta ar fi ajuns in clasa I mai tarziu mi se pare ca limita inferioara de varsta e fixata prea sus si natural sistemul cred ca va fi fortat tot in partea de sus a intervalului de varsta … cred ca era mult mai bine ca intervalul sa fi fost intre 5 si 7 ani.
2. Gimnaziul de 1+9 ani. Formal mi se pare ok sa scurtezi perioada de obligativitate si sa o lasi sa depinda de proximitate (numarul liceelor e clar mai mic decat al scolilor generale deci probabilitatea sa fie mai departe creste si oricum e accentuata si de diferentiera aparuta postgimnaziu care ar impinge catre distante mai mari). Dar cred ca era mai simplu daca se introducea posibilitatea de acreditare a mai multor tipuri de scoli: 8 clase, 9 clase, 4 clase primare, 4 gimnaziale, pregatitoare + una din astea etc. Si pastram regulile de examinare si trepte independente de locatie urmand ca in timp scolile sa se doteze si sa se acrediteze. Chiar fara eforturi foarte mari data fiind variatia populatiei scolare care se anunta scolile s-ar fi adaptat natural sau macar secvential (cu mai putine clase de un anume tip etc)l de
3. Scolile ca entitati juridico-economice. Criteriile mi se par abstracte si artificiale. Cred ca era ok daca lasa posibilitatea sa se faca toate, sa se asocieze, sa-si caue finantari extrabugetare … si eventual impuneam criterii de performanta/ proximitate/ numar elevi/ punctaje profesori/ dotari etc pentru stabilirea finantarii (cumva ca la stelele de la hoteluri)
4. Afterschool: o mai mare libertate de asociere si o insistenta mai mare pe “acreditare” si “sprijinire” ar fi fost necesare altfel … pare doar o intentie.
Indreptari pe care le consider eronate:
- scoala nu se privatizeaza. De ce nu? Puteau sa puna obligativitatea existentei unei scoli sociale in localitate (sau la un numar de cetateni) dar povestea asta cu “scoala nu se vinde” e in directia opusa dezvoltarii. Directia corecta era cu sprijinirea finantarii private prin deduceri sau macar prin scutirea de taxe a scolii (macar TVA). Asta daca nu erau suficient de curajosi pentru invatamant la domiciliu sau alte forme de invatamant acceptabile (si finantabile) de beneficiar.
- prinderea in lege a fel de fel de bazaconii legate de contractele de munca ale personalului si mai ales ale tertilor (reduceri la filme, expozitii, transport, cluburi etc)
- un rol in continuare mult prea mare pentru inspectoratele scolare … institutii retrograde dupa parerea mea care trebuie definite ori administrativ ori profesional si oricum minimal … pentru ca melanjul asta administrativ-profesional + implicarea mare … nu poate aduce niciun beneficiu.
- mult mai putin decat as fi asteptat sunt tratate problemele de infractionalitate care prolifereaza in scoli: furt si violenta. Poate ca nu s-ar fi putut pune in lege sanctiuni pentru copiat sau violenta verbala dar macar un cadru general si o intentie cred ca s-ar fi impus (reformarea atavicei note la purtare si transformarea ei intr-un instrument functional, sanctiuni pentru profesori, norme de dotari: supraveghere video, interventie activa, psiholog etc) daca tot e plina legea de vorbarie despre asistenta sanitara, sport si alte povesti
Acestea fiind zise … si nesperand ca facatorii reali ai acestor propuneri vor fi lasati sa-si explice/sustina propunerile … pastrez pasul lateral in asteptarea implementarilor si al efectelor … iar pana atunci ne intoarcem in miscarea “inainte-inapoi” : cu greve si huiduieli si “domnu trandafir” si “dascali” si dobitoci unanimi care sforaie vorbe, cu profesori tematori care apara un status pe care nici nu si-l definesc prea bine, cu salarii si sporuri (cica nesimtite) de a caror denumire ne distram cu totii fara sa ne punem problema ca era un mod de a plati mai bine o munca prost platita si prost evaluata.
Si ca sa nu para probleme abstracte urmarim miscarea de inainte-inapoi si printre cei apropiati deoarece pe inainte-inapoi se acumuleaza multa adrenalina si “pasul lateral” duce spre un “tot inainte” euforic si primejdios.
Mesaje in paradigma inainte-inapoi:
Target: bloggerul care stia ca audienta lui e mai mica decat a unui desen animat dar ca targetarea blogului e mai importanta decat audienta. Insa de cand a fost mangaiat de “alesi” vede prosti peste tot in jur si asta-l face sa se laude ca-i cel mai mare:
- Tot nu se rezolva in lege dilema intre tinichigii si filosofi … trebuia un studiu aplicat ca sa li se spuna copiilor din pregatitoare pe ce parte sa o ia. Si neaparat trebuia introdus un curs de spam decent la google si stiinta de a pune linkuri 
Target: omul nuantelor care la un moment dat sustinea societatea deschisa dar intre timp colporteaza parerea ca e prea multa presa si ca o parte a presei e cauza tuturor relelor. Daca presa ar spune ce trebuie realitatea ar fi perfecta.
- legea nu spune clar daca profesorii pot atinge obrazul elevului si daca da cu ce parte a mainii si cu ce viteza. Proliferarea in media a unor modele comportamentale gresite s-ar putea sa-i corupa pe profesorii care au fost prea expusi la acea parte a presei
Target: analistului politic care pe vremuri cauta concepte si venea cu definiri si exemple din lumea larga dar intre timp demoleaza confuzia asocierii partidului X la conceptul PS pe baza analizei romantate a partidului X si a partidului Y ambele reduse la cativa ani si cateva clisee:
Daca X avea deja legea si nu-si dadea demisia in timpul lui T atunci s-ar mai fi castigat ceva timp si era si ceva finatare ca nu apuca T s-o risipeasca in var si caramizi. Si daca alegeau educatia cand au guvernat cu Y tot castigau timp dar s-au ferit de castanele incinse cu 50% peste posibilitati. Chiar si dupa ce au scapat si de Y si ramasese interimar constitutionalistul de la X tot era un moment bun sa spuna ca legea “stricata” de Y e neconstitutionala si ca asta era varianta buna. Si pana la urma … esti sigur ca X chiar sustine legea? iti aduci aminte cum a fost la numirea ministrului? ai vazut ca X se sperie de orice grup de oameni care cere ceva si se grabeste sa le dea? Ce-o sa faca X daca niste oameni cer demisia in fata ministerului?
Precizare: Personajele “target” de la finalul postului sunt doar tipuri de discursuri publice in paradigma “inainte-inapoi” orice asemanare cu persoane reale e neimportanta si neinteresanta.
