Ieri au circulat pe mail multe linkuri la stirea despre angajata model care a muncit pana la moarte. S-a discutat mult. Ne-am adus aminte cu totii de varsta noastra, de caderile noastre, de ce-am mai vrea sa facem in viata asta.
Intre timp s-a preluat in presa “mare”: Pro Tv, zf, …, etc, s-a ajuns la semnificatii, discutii, acuze, si inevitabil la rascolirea vietii personale in cautarea de argumente. Iar acum probabil ies la iveala diverse strategii de pr ale diversilor specialisti in managementul crizei.
Fratilor, stim ca puteti, stim ca sunteti buni, stim ca vina … apartine in exclusivitate celui cu mai putina fortza de PR 
, dar … macar pana isi ingroapa rudele “speranta” … incercati sa fiti in primul rand oameni … sa va ganditi un strop la conditia umana, la faptul ca noi si ai nostri suntem supusi ”nefiintei”si ca exista “crize” in care singurele retete functionale sunt cele ale “resemnarii” si ale acceptarii conditiei umane.
Faptul ca .. “stiti sa manageruiti criza asta” e o autopacaleala. De fapt ignorati adevarata criza si va inchipuiti ca rezolvand crizele colaterale n-o sa fiti nevoiti sa priviti in fata adevarata criza. Cea pe care nu o puteti managerui in nici un fel.
Din nefericire apropiatii Ralucai Stroescu nu pot insa evita aceasta criza. Deci … incercati sa nu le-o adanciti inutil.
Dumnezeu s-o Ierte!
Dumnezeu s-o Odihneasca!
[...] later edit: miscator [...]
E corect ce spui, Cristi. Eu zic aici ca s-ar putea sa fie vorba de varful iceberg-ului.
Mihai
Da Mihai, n-am nici o indoiala ca evenimentul asta nefericit este expresia unor fenomene sociale profunde. Ba chiar mi se pare necesar sa ne gandim serios la sistemul social, la noi, la colegii nostrii, la oamenii pe care-i intalnim in business.
Eu ceream doar un “moment de reculegere” in care … inainte sa ne avantam sa folosim evenimentul ca argument in diverse pledoarii sa … incercam sa intelegem ca-i vorba de o moarte de om.
O moarte care nu a fost premeditata, o moarte care nu a fost asumata si care … nu-si dorea sa dovedeasca nimic.
As avea tendinta sa vin cu experiente personale dar ma opresc pentru ca stiu ca intr-o situatie similara cel mai tare ma dureau cei care-mi spuneau ca “stiu cum e” sau “stiu de ce” sau … “ar fi trebuit sa”.
Intr-adevar este o revelatie dureroasa sa asistam la asa ceva. Vesticii au inventat conceptul de downshifting dupa ce au trecut prin etape similare. Un prieten manager in IT imi zicea azi ca in dictionar la cuvantul downshifting este poza lui. Il cunosc si stiu ca nu e adevarat. E mai mult ceva ce isi doreste, probabil. Raman la parerea ca este o chestiune de alegere personala, si nu cred ca cei care aleg cariera gresesc neaparat…
downshiftingul cred ca e un pic mai tarziu si un pic mai nuantat.
Evident ca oricum am privi problema pana la urma ajungem tot la o problema de prioritati individuale sau sociale.
Cu siguranta nu e o poveste izolata, cu siguranta vom vorbi o perioada despre tineri obositi care se gandesc/aleg sa faca exituri la 35 de ani, despre tineri dezradacinati care s-au departat de familie/prieteni care au uita sa observe variatii zi/noapte, vara/iarna, despre generatii care exploateaza la maximum competentele pe care si le-au construit, despre industrii care s-au nascut recent prin efortul unor oameni tineri care uneori nu-s suficient de puternici sa le intretina …. etc
Probabil … noi ca societate vom reusi sa dam un sens mortii asteia.
Dar toate astea trebuie interiorizate si trebuie sa treaca dincolo de aspectele concrete ale acestui eveniment nefericit.
E adevarat ca ne putem rezolva disonanta cognitiva folosind una din versiunile corporatiste (timesheet, proceduri, proiecte), sau o reteta umana (anorexie, cariera, autoeducare), sau importand concepte, sau pur si simplu apeland la zeflemeaua noastra nationala ….. dar asta nu va schimba realitatea obiectiva ca un om (pe care saptamana trecuta il consideram asemeni noua) a fost si nu mai este.
Punct. Stiu ca e devreme si lista de to do-uri e inca lunga dar …. ma duc acasa. Am un copil de crescut.
inainte si dupa raluca
“Mai bine o mana plina de odihna decat doi pumni plini de truda si vanare de vant” – Ecleziastul
Moartea prin epuizare a Ralucai Stroescu, tanara care lucra pana saptamana trecuta ca manager de audit la Ernst & Young, va schimba intru totul felul in care ne raportam la cariera si la viata personala. Indraznesc sa spun ca de-acum se va putea vorbi de un inainte si de un dupa.
Inainte nu puneam in balanta mirajul carierei de succes cu sacrificiile la nivel personal; inainte micile noastre reusite intime paleau prin comparatie cu reusitele profesionale, inainte functia si pozitia ierarhica ne defineau si ne epuizau ca oameni; inainte un curriculum vitae (la urma urmei, in latina inseamna cursul vietii) se reducea la cursul vietii profesionale, de parca o alta viata ar fi fost cu neputinta de inchipuit; inainte mii de tineri isi ruinau sanatatea pentru a-si consolida cariera cu ore suplimentare si nopti pierdute; inainte pletora de izbanzi profesionale abia de reusea sa mascheze pustiul interior; inainte conversatiile de dupa program erau acaparate, ca intr-un cerc vicios, de subiecte legate de job, de birou, de proiecte, de program si iar de program; inainte admiram un peisaj doar la rezolutia unui wallpaper de pe desktop si traiam in aer conditionat uitand sa respiram in aer liber; inainte lasam cartile de vizita sa vorbeasca noi ca despre un manager, un account, un director de resurse umane, un project manager, un director de marketing si asa mai departe.