Am primit un link la un articol din Romania libera (e si’n Evenimentul ).
Un bebelus chinuit de indolenta, nesimtire, “merge si asa” si poate si de fatalismul si indiferenta celor din jur. Oare ce putem sa facem ca sa fie … bine. Cat de importante pot fi lucrurile care ne fac sa “omitem” rosturile noastre in societate. Si de ce dumnezeu daca nu putem face un lucru nu ne ducem cuminti acasa ca sa nu mai torpilam destine ?
Societatea civila nu a facut nimic, politicienii nici atat si deci avem un sistem sanitar jalnic. Noroc ca acest caz se bucura acum de sprijinul mass-mediei si sa speram ca sunt sanse pentru micul Sebastian. Ar trebui sa ajutam financiar fiecare caz semnalat in presa. Macar atat…
Raluca… nu cred ca acesti parinti (intre timp am aflat ca avem cunostinte comune) pot fi in vreun fel norocosi. Cred intr-adevar ca fiecare dintre noi poate incerca sa indrepte greseala pe care am comis-o fata de acest copil. Si sper din tot sufletul sa fie indreptabila.
Totusi… cred ca nu e doar o problema de responsabilitate profesionala, sociala sau politica….ci e in primul rand o problema de responsabilitate individuala. Pentru ca profesional pot exista limite, politic … pot fi mize care par mai importante, social se pot dezvolta sisteme alternative cu un oarecare grad de functionalitate (ex spaga insistemul medical, sau sistem medical privat ) …. dar nimic din toate astea nu pot inlocui RESPONSABILITATEA INDIVIDUALA.
Oricat de bine reglementat si oricat de coercitiv ar putea fi un sistem el nu poate suplini aceasta responsabilitate. Indiferent ca vorbim de medici, asistente, profesori, politisti, sau pur si simplu de soferi, constructori sau … oameni care monteaza prize … ei trebuie sa fie responsabili in “rostul” pentru care sunt acolo pentru ca altfel risca sa mutileze destine.