Ca tot traim vremuri de razboi si cum “la guerre comme a la guerre” se mai lovesc si tinte colaterale . O gazeta romaneasca se gandeste sa inventeze tagma “specialistilor in comunicare” (probabil pe baza de agenda telefonica) si le potenteaza opinile la nivel de sustinere a tagmei. Rezulta un articol care are o comunicare diferita de ceea ce comunica specialistii desi cica s-ar fi fundamentat pe ei.
Dar nu asta-i problema mea ci consistenta si reprezentarea tagmei “specialistilor in comunicare”. Cu tot respectul pentru cei 3 citati (din care pe 2 ii gasiti in blogrollul meu de ani de zile) simt nevoia sa punctez cateva aspecte:
Cand publici ceva, inclusiv o critica a comunicarii, faci o comunicare deci cumva trebuia sa se intereseze de ce va transmite articolul cu pricina si mai ales mesajul tau ( par raspunsuri la intrebari dar sunt prezentate ca auto-sesizari facute prin ”scrisoare la redactie”)
Premiza de “profita” de eveniment ar fi trebuit sa trezeasca suspiciuni daca nu de nuanta (acopera, declina, exploateaza) macar de potentialul evenimentului: niste zeci de mii de oameni (adica mult sub audienta medie a posturilor cu pricina) care urmau sa zboare cu avionul din romania ar fi fost interesati de stiri. Dar multi din astia n-aveau acces la media (limba, probabilitate de a fi in fata unui televizor masurat etc) si oricum stringenta informatiei de care aveau nevoie cerea confirmari mai aproape de sursa (aeroporturi, companii). Posibilitatea implicatiilor pentru baze mai mari de public (pe langa faptul ca era negata de autoritati) ar fi fost conditionata de o “stire” (OMS, un caz de undeva, informatii despre compozitia norului etc) ori singurul argument al “pericolului” era comitetul de urgenta al unui guvern care n-are incredere in propriile institutii subordonate (+sursele externe).
Nu-i tocmai “de specialitate” sa critici comunicari in bloc bazate pe o premiza despre “televiziuni”. Mai ales cand subiectul in sine a avut variatii importante atat intre playeri cat mai ales in timp si variatiile erau vizibile cu ochiul liber caci emisiile despre subiect nu au aratat identic.
Ca sa nu raman la generalitati imi permit un pic de analiza pe text in calitate de amator in ale comunicarii care inca nu s-a convins ca domeniul asta e o stiinta exacta:
Iulian Comanescu, primul specialist citat zice:
“Una dintre cele mai simple şi mai eficiente metode de a obţine audienţă e să sperii publicul cu ceva”
si probabil n-o sa stim niciodata daca nu cumva era vorba de “atrasul atentiei” in loc de audienta caci daca-i audienta atunci in mod limpede trebuie sa poti sa si ramai in aria de interes a receptorului. In alte privinte nu se stie dar in televiziune e confirmat: telespectatorul nu-i masochist. Doar sperietura … creeaza negare pe motiv de “nu ma priveste pe mine” . Exercitiu e simplu si se poate face domestic daca ”specialitatea” nu permite spre exemplu urmarirea audientelor filmelor de groaza sau a emisiunilor in care “se tipa la telespectator”.
Trecem peste preocuparea mai veche privind “definirea quality” (preocupare ce bantuie media de cativa ani de cand o necesitate de diferentiere s-a rezolvat doar printr-o eticheta … si de atunci se incearca sisific definirea continutului de sub eticheta) si ajungem la:
“Se întâmplă să fi avut pe cineva în avion zilele trecute şi mi-a fost foarte greu să mă lămuresc dacă va ajunge la timp la Otopeni, fiindcă nimeni nu a dat o listă completă şi actualizată prompt a curselor anulate sau decalate. Asta ar fi fost o abordare utilă şi serioasă”
un pasaj care necunoscand layoutul comunicarii intre “specialist” si reporter tind sa cred ca nu era mesaj pentru public ci doar comunicare interpersonala caci nu spune decat despre nevoia “receptorului” Iulian de a gasi o informatie si despre instinctul de a o cauta “realtime” pe TV. Ca orice receptor cand ai nevoie de ceva te duci spre sursele obisnuite fara sa-ti pui musai problema daca emitatorul chiar poate emite acolo ce vrei tu (lista prompta). Habar n-am daca TV-urile au dat informatiile astea sau au trimis la alte surse dar constat lucruri importante (dar comune) : asteptari de informatii “ca-n presa scrisa” dar cautate pe televiziune. Trist e ca instinctul de a cauta pe internet e inca mic. Dar nu-i bai … pe acelasi subiect seful guvernului recomanda “actualizarea din ora in ora” pe un site care “actualizeaza real-time” de ceva luni bune.
Nu stim daca Iulian a mai zis ceva dar articolul trece la Petrisor si trecerea se face tare tabloid 
“„Panica vinde întotdeauna”, spune şi Petrişor Obae, editor paginademedia.ro”
dandu-ne de inteles nu doar ca el a zis-o dintr-o rasuflare ci si ca o mai zisese cineva … neidentificat insa. Cred ca-l stiu suficient de bine pe Petrisor cat sa raman convins ca asta nu putea fi formularea lui. Panica? ce ar trebui sa faca o cutie vorbitoare pentru a crea panica? si inca intotdeauna ? si cum ar putea monetiza asta? (ce-i drept n-am prea vazut tv zilele astea si e posibil sa fi incercat unii sa vanda masti de gaze si locuri in adaposturi dar parca tot n-as crede ca puteau face asta in panica ci eventual incercand sa depanicheze) Daca ar fi asa atunci e greu de explicat de ce Hancu n-are televiziune de succes.
urmeaza un pasaj interesant dar asa cum se spune textual e doar “completare”:
„Norul vulcanic nu este singurul exemplu. Se caută, în fiecare mic incident, potenţialul de creare a unei stări publice anxioase. Din păcate, în astfel de situaţii, în care publicul are cel mai mult nevoie să fie informat corect, tocmai aceste canale sunt cele care îşi abandonează menirea”, a completat acesta.
textul merita dezbatut indelung si concepte precum “stari publice anxioase” sau “informat corect” sau “menirea” pot capata multiple incercari de definire. Din pacate exemplul concret nu prea ajuta fiind mult sub potentialul altor conflicte unde conflictul generator de anxietate (eu as zice implicare afectiva pt a fi ma larg) sau diversele variante de “corect” sunt mai evidente.
parerea specialistilor se incheie cu un text ciudat:
“La rândul său, lectorul universitar Marina Roman, specialist în comunicare, e de părere că televiziunile caută mereu ceva greşit pentru a da vina pe autorităţi chiar şi atunci când nu este cazul: „Este unul dintre puţinele momente în care autorităţile spun adevărul, în care e bine să avem încredere în specialişti. Televiziunile fac din ţânţar armăsar: un spectacol al ştirilor”.
ciudat pentru ca opinia legata de succes e editoriala iar citarea ”specialistului” chiar contine patternuri de comunicare. Cam teoretice si descoperite de mult dar valide: autoritatea informatiilor (cand omul se uita pt a sti daca se inchid aeroporturile e firesc) si senzationalismul (omul se uita pt ca-i special/senzational … ca la spectacol … ca daca ar vrea ordinar s-ar uita pe strada nu la cutia cu lumini). Ce nu-nteleg eu e legatura dintre citat si opinia fara citat caci desi n-am monitorizat banuiesc ca s-au transmis declaratiile oficiale (ori fix pe teoria amintita asta dinamiteaza potentialul de audienta al informatiilor/comentariilor cu mai putina autoritate) si s-a dat stirea cu oprirea la sol a avioanelor (pe teoria senzationalismului spectacolul e asigurat … problema e cum faci rost de spectatori )
_________________________________
A nu se intelege din cele de mai sus ca as avea ceva cu specialistii citati. Dimpotriva, expertiza dovedita in zone de comunicare e un motiv intemeiat pentru care incerc sa le gasesc mesajele si sa le inteleg dar de aici si pana la “vocile unei bresle” e drum lung.
A nu se intelege ca am ceva cu articolul. E o comunicare care are un mesaj si mizeaza pe niste receptori si sigur e mai bogat decat multele judecati de valoare despre media care bantuie prin mass-media (de la carcotasi la cronica lui acces direct si la critici de media dinspre blogeri care n-au transmis niciodata mesaje cu mai mult de 10.000 de tinte dar care-s experti autodeclarati)
Dar daca tot e sa apara categoria “specialisti in comunicare” poate ar fi bine sa nu apara din dorinta unei “sustineri” caci inclusiv pe comunicarea in cauza exista suficiente fenomene interesante pentru …. “specialisti in comunicare”:
- vulcanul si norul au fost personificate in moduri aproape mitologice
- am avut parte de “codru-i frate cu romanul” cu accente melodramatice.
- tendinte autarhice vizibile: deciziile/informatiile externe (companii aeriene, aeroporturi de destinatie, centre de supraveghere a zborului, de meteorologie etc) erau citite de autoritati locale pentru a fi validate.
Tags: comunicare, indreptari, media
Eu aș fi mai rezervat în a interpreta ceva pe baza relatărilor presei românești. Am văzut mult prea des bucăți de declarație care au fost scoase din context pentru a suna așa cum își dorea autorul articolului, pentru a nu considera că de fapt, la noi, aceasta este regula.
Altfel, bucățelele acelea de declarații, dar și articolul în sine (!), par a descrie bine presa românească și imaginea *experților în comunicare* despre cum trebuie să faci comunicarea: un soi de lovește și fugi, bazat pe vehicularea de senzațional. Aprofundarea, verificarea informației, descrierea tabloului complet par a fi chestii destul de neclare.
Interesant este și punctul de vedere al unuia dintre *specialiști*: Se întâmplă să fi avut pe cineva în avion zilele trecute şi mi-a fost foarte greu să mă lămuresc dacă va ajunge la timp la Otopeni, fiindcă nimeni nu a dat o listă completă şi actualizată prompt a curselor anulate sau decalate. Asta ar fi fost o abordare utilă şi serioasă. Informația cu pricina se află de regulă pe site-urile aeroporturilor și a companiilor aeriene. E adevărat că site-ul Tarom și cel al aeroportului Otopeni sunt mai puțin prietenoase, dar există și site-uri ale aeroporturilor din vest de pe care decolează majoritatea curselor ce aterizează în România.
Chiar să nu fi fost acolo informația căutată? Sau *abordarea utilă și serioasă* nu implică și căutarea informației, ci doar așteptarea ca ea să vină către receptor?
Bogdan: bati la porti deschise. Evident ca articolul este el insusi o comunicare care are propriul mesaj si propria miza pe receptori pregatiti sa receptioneze mesajul.
Cu riscul de a te soca voi spune aici ca “selectia” si “trunchierea” declaratiilor e de foarte multe ori indreptatita caci interesul receptorilor pentru nuante/dezbateri/controverse e de multe ori precar iar mediile ce s-au vrut “platforma de dezbateri” rareori au reusit sa-si gaseasca receptori. In plus stiu mult prea multe cazuri in care cel ce face declaratii nu intelege conditionaril de spatiu, limbaj si chiar mesaj pe care le presupune integrarea declaratiei lui intr-o articol. Deci nu-s nici pe departe un sustinator apriori al integralitatii declaratiilor
. Problemele secundare de acuratete a declaratiilor nu cad in sarcina receptorilor ci sunt indreptabile intre cel ce declara si cel ce preia declaratia iar in cazul in care exista un public distinct al celui care face declaratii: intre el si publicul sau.
Problema mea e legata strict de endorsmentul pe care-l face articolul (si implicit cei 3) invocand autoritatea unei tagme. Caci daca articolul si chiar parerile exprimate pot fi legitime ca o comunicare facuta intr-un cotidian oarecare … ele nu-si pot hrani legitimitatea dintr-o inexistenta reprezentare a unei “specialitati” (pe ce criterii devin cei 3 “specialistii”?) si nu se poate vinde drept analiza comunicationala o insirare laxa de opinii.
PS: “lista completa si actualizata prompt” prezentata ca “abordare utila si serioasa” pentru televiziune ….. este evident o perspectiva de receptor si nu una de analiza
am zis si eu in lungul text … si am emis ipoteza ca e parte dintr-o comunicare personala cu autorul articolului 
PS2: siteul otopeniului e suficient de prietenos cat sa fi observat oricine ca are sosiri-plecari real time:) dar ca orice media … nu-i suficient doar sa emiti trebuie sa existe si disponibilitate de receptie
Nici eu nu sunt pentru integritatea prezentarii declaratiilor si inteleg limitarile de spatiu.
Problema este insa atnci cand preiei fix acele segmente, care potrivite altfeldecat erau ele in comunicarea initiala, spun altceva sau chiar contrariul a cea ce intervievatul a dorit. Este un lucru care mi s-a intamplat personal de mai multe ori.
E ca pe vremea lu’ Raposatu’, pe cand Alexandru Stark facea o emisiune care se chema “Din lumea capitalului” sau cam asa ceva. Acolo ti se spune ca in Vest sunt droguri si se fura. Ceea ce era adevarat.
Exact acelasi lucru il fac si comunicatorii pe care ii pomenesti, trunchiind … neinspirat… mesajul.
Deci, sunt pentru trunchiere, dar fara deformare.
Referitor la al doilea tau PS, de mai sus: omul pe care il pomenesti, era un … comunicator. Deontologia, daca nu si altceva, il obliga sa caute el sursa, nu sa stea sa ii vina infomatia mura-in-gura. Desigur, asta daca informatia se afla pe site…
Bogdan: Eu stiu ce te supara
dar repet parerea mea: nu-i o problema intre mesaj si public ci intre redactor si intervievat si eventual intre intervievator si public .
PS: Apropo de sens, am verificat declaratia care m-a frapat cel mai tare si Petrisor si-o asuma.
PS2: la “Din Lumea capitalului” nu e o problema de comunicare ci de sociologie politica fiind difuzata intr-o perioada in care “democratia castigase razboiul cu presa”
nici emitatorul nu-si asuma emisia, nici receptorul receptia … e greu de identificat ce anume se comunica si ce se receptiona.