Umbla un pamflet zilele astea ca “rata de rateu” in diagnoza ar fi 40%. Cei indicati ca sursa si afectati de “lejeritatea” pamfletului au reusit sa dea o explicatie cifrei dar au ramas cu ratarea legata de utilitatea muncii lor. Oare prestatorul e responsabil de masura in care beneficiarul intelege rezltatele muncii prestate? Ratarea e complicata iar indreptarile nu-s nici pe departe simple sau sigure .
Dar problema cea mare ramane totusi e una de atitudine. “rata de rateu” mare e un lucru atat de infiorator cat s-a sugerat in pamflet? Daca chiar se verifica fiecare diagnostic si in urma verificarii avem 40% rediagnosticari asta e un lucru rau ? In filosofia “indreptarului de ratare” procentul asta poate fi oricat de mare daca asta impiedica ignorarea unui diagnostic gresit si mai ales teribilul “am facut tot ce e omeneste posibil” folosit ca si cliseu.
Oare n-ar fi mai corect sa se renunte la presiunea micsorarii “ratei de rateu” ? Oare n-ar trebui sa ne concentram mai mult pe rata de vindecare? si nu cumva “rata de rateu” lucreaza impotriva ratei de vindecare?
Evident nu-i vorba doar de diagnoza medicala caci intrebarile astea sunt (cel putin) la fel de importante si in comunicare si in media si in politica si in sociologie si … evident in psihologie.
Nu. Nu o sa povestesc din nou despre insistenta pe forfetar (impozit minim) desi e limpede ca nu mor doar firmele de care “n-avem nevoie” nici despre “salariile nesimtite” care pentru cei in cauza determina apelul la alte forme de remunarere (nepurtatoare de impozit); nici de variatia numarului de pensionari de la cotcodaceala cu schimbatul conditiilor de pensionare; nici de numarul contributorilor la sistemul de pensii de la cotcodacirea “principiului contributivitatii”.
Dar va rog sa va uitati pe cifrele mari din prezentarea de la turambar (daca vi se pare ca stiti cifrele de la “Justitie populara” treceti mai repede peste slideurile 13-26 ) si sa nu va intrebati doar daca-s mari sau mici ci daca in cifrele de acolo recunoasteti ratari a caror indreptare n-ati gasit-o/ n-ati cautat-o.
CCSB - 2010 03 - Pro Democratia Confer Int A
Ah! Discutii despre emitenti si beneficiari 
… sa nu ne oprim aici… puteti cauta raspunsuri si in alte surse dar nu va eschivati de la punerea problemei. Puteti sa schimbati chiar temele … eu m-am gandit spre exemplu la referendumuri in Italia despre romani. Sau mai simplu: la “Nu ne vindem minele de sare!” desi nu consumam sare romaneasca iar atunci cand consumam nu ne place aia de mina. Si oricum nu prea avem cumparatori caci “nu ne vindem” nu insemna musai ca persoanele cu pricina ar fi dispuse sa dea bani pentru actiuni la “minele de sare”
PS: sa fim bine intelesi. Atitudinea mea fata de problematica ramane cea din penultimul paragraf de aici. Iar banii cheltuiti pe acest exercitiu de demonstrare a evidentei erau mai bine folositi la timpul lor.
Tags: parlament, sistem totalitar, sondaje
Uite argumente interesante şi aici.