Ieri un schizofrenic a pus mana pe un telefon si povestindu-si realitatea paralela a determinat in partea lumii “normale” agitatii, deturnari de avioane, interdictii, controale, interpretari de realitate… toate plecand de la integrarea “realitatii paralele” a domnului Anghelescu in realitatile fiecaruia.
Pentru mine momentul cel mai important al povestii a fost cand in plina agitatie institutionala cu breaking newsuri, avioane aduse sau pastrate la sol, MIG-uri in aer si conferinte de presa improvizate … un reporter reuseste sa vorbeasca cu sora domnului Anghelescu iar aceasta povesteste distrata despre schizofrenia fratelui si … ce mi s-a parut cel mai important …. vorbea de el la timpul trecut. Cu o minima empatie si cu experiente personale semnificative … zambetul si distinctia intre fostul Viorel si actualul schizofrenic au devenit brusc indreptarea fireasca atat de naturala. Pe seara, toti cei care faceau referire la subiect preluasera deja zambetul pe buna dreptate.
Si totusi indreptarea a fost ratata. Femeia vorbea la trecut pentru ca ea facea realmente distinctia intre “fostul Viorel” si actualul schizofrenic. Iar zambetul ei era natural pentru ca atatia oameni “mari” luasera in serios amenintarea schizofrenicului considerandu-l “posibil terorist”. Toti ceilalti radeau mai degraba de comicul situatiei.
Cum suntem pe un indreptar de ratare iar ratarea este evidenta … revin cu o propunere mai veche:
….. daca tot consideram boala asta un handicap (si dam pensii pt asta, chiar daca persoana n-a muncit niciodata), daca subventionam medicamente ca sa tinem boala sub control, daca am inteles ca in practica sociala exista un adevarat sistem de “exorcizari” …. daca admitem schizofrenia in instanta ca “circumstanta atenuanta” de ce nu suntem in stare sa facem o lista de unde sa aflam ceea ce oamenii din sat stiu despre persoanele schizoide din comunitatea lor … “n-ai ce vorbi cu ea” .
Stiu, e la randul lui un gand schizoid si pare ca mai e un pas pana la Inchizitie dar acum mi se pare doar o masura de “igiena” a unei comunitati care a devenit prea larga pentru a mai cunoaste “fiecare caz in parte”.
Nu de alta dar chiar si de la enuntarea acestei propuneri (2007) factorii care maresc riscul unor situatii ca cea de ieri au cunoscut dezvoltari importante:
- anonimii sunt tot mai prezenti si tot mai mult “luati in serios”.
- puseuri schizoide au devenit practici curente in campanii nationale fie ca vorbim de generalul microbilor din toaleta sau de poze mari cu mesaje gen “De ce ti-e frica nu scapi” ca sa nu mai vorbim de buguli, moguli, sare, posta, secui, nesimtiti, flacari violet sau omuleti pe firul telefonului fara fir.
In aceste conditii … “restul lumii” ar putea sa-si propuna o astfel de lista “functionala” care ar fi mai utila decat nesfarsitele cresteri de bugete din zona informatiilor sau ambitioasele proiecte gen e-Romania.
Cred ca ne paste Ratarea absoluta. Cand normalul este supravietuirea, statul social e condamnat la ratare, pentru ca prin protectie sociala nu face decat sa-i ocroteasca pe cei ce nu pot supravietui singuri. Pardon, prin propriile capacitati. Asta inseamna de fapt incurajarea minimei rezistente. Cheltuim tot mai mult pentru “protectie sociala” si ca urmare “protejatii” devin din ce in ce mai multi. Fenomenul este cu atat mai amplificat cu cat excluziunea socila, inacceptabila se spune, se restrange. Ca schizofrenicul este tratat sa lasat sa dea in continuare telefoane nici nu mai conteaza.
Stai asa ca nu-i asa
pe langa “protectia sociala” statul este bombardat cu fel de fel de “sarcini” venite de la “schizofrenici”. Povestea asta cu bomba e spectaluoasa dar cu siguranta nu-i singulara. Cred ca daca am lua la numarat apelurile la 112, numarul de procese, reclamatii si petitii la diverse foruri (multe si stufoase) si chiar si adaposturi si spitale … in toate astea se prea poate ca numarul petitionarilor schizofrenici sa fie mai mare decat 1% cat se pare ca-i media lor in populatie.
Ori toate astea presupun costuri. Costuri care ar putea fi reduse daca s-ar putea decela de la inceput si daca nu s-ar trata orice petiti/cerere/reclamatie ca venind din partea unei persoane responsabile.
Habar n-am cati sunt convinsi ca nu pot supravietui singuri din motive de realitate si cati sunt luati sub aripa protectoare a statului din motive populiste sau de prostie (vezi povestea cu “salar sau pensie” sau forfetarul) … dar daca tot i-ai luat sub protectie pe schizofrenici pe motive de “lipsa de discernamant” atunci ai putea sa nu-i consideri surse valide pentru “instaurarea ordinii” .
Vezi in postul din care citez … si gandeste-te ca “nebunul satului” nu era luat in seama cand incerca sa scoale satul pe motive de cutremur/bombe/incendiu si alte pericole din lumea lui paralela.
E complicata povestea asta cu lista. O data fiindca schizofrenicul are perioade bune (responsabile si coerente) si perioade proaste. Cum faci diferenta ? Daca cineva a avut un episod schizoid il declari complet lipsit de discernamant ? A doua oara fiindca exista secretul medical. Cata vreme nu-l poti declara un pericol pentru societate, nu stiu daca se poate face o lista…
Este o omisiune pe care mi-o asum. Mai mult chiar, spun ca e o omisiune intentionata. Da, reactia autoritatilor (ha-ha) putea fi mult mai buna. Culmea e daca se actiona “romaneste” nu se intampla nimic. Adica cea, sau cel, care a primit apelul sa-l bage undeva pe “schizofrenic” si sa-i tranteasca telefonul in nas. Adica in ureche. Dar s-a gasit functionarul model care sa urmeze procedurile. Iar procedurile sunt standard. Adica tipizate. Adica intocmite pe 99% din cazuri si aplicate in 100% din situatii. Ramane fatidicul procent care sapa la temelia statului social. Asta pana cand raportul se va modifica. Mai intai 98 apoi 95 s.a.m.d.. Sincer ma tem ca in curand normalul, 99%, va deveni exceptia 1%.
deaceea: pai d’asta insist ca trecerea pe lista sa se faca in momntul in care se solicita o prestatie sociala motivata de schizofrenie.
Nu e violarea secretului medical pentru ca sursa informatiei este “pacientul” sau apartinatorul. Adica fix ce a facut sora individului. Nu este “pericol social” ci doar un handicap. La fel cum exista control medical la sportivi (sau la angajati) pentru a determina ce munca/sport poate face si ce nu. Sau mai simplu: cum sunt restrictiile de inaltime din parcurile de distractii europene. Pur si simplu este o informatie necesara pentru a sti ce procedura sa urmezi. Si pentru ca nu se poate colecta pe loc … o colectezi anticipat
In alta ordine de idei… in tara in care colectarea de informatii despre persoane e sport national si folosirea informatiilor sursa de business si de interes al “poporului” poate ar trebui sa ne mai gandim odata daca principiul asta al secretelor personale chiar functioneaza si daca nu cumva ar trebui sa coboare din “principiu” in legi aplicabile.