Desi tine agenda publica de ceva timp si desi s-au spus multe pe subiect, in dimineata asta m-am apucat sa scriu o replica la replica publicata de Dan Selaru.
A iesit un text lung … prea lung pentru un comentariu, asa ca-l pun si aici sa nu-l pierd ( cum am pierdut discutia de aici sau de aici ).
Contextul commentului e o discutie macro pe o problema cu multe efecte micro ce determina cea mai mare problema macro a vremurile noastre. Vedeti la Dan postul initial si replica Casandrei .
Abordarea asta cu “noaptea celor 100 de ani” de la Bismarck la Boc ignora unele repere pe care “sociologii si economistii” le-au tot pus de-a lungul vremii:
1. varianta finantarilor publice din razboaie publice s-a dovedit nefunctionala pe termen mediu.
2. ameliorarea conditiilor de viata si dezvoltarea sistemului sanitar a prelungit durata de viata deci si a duratei de “beneficii” de la sistemul de pensii
3. prelungirea perioadei de scolarizare a scurtat perioada de “contributie”
4. dezvoltarea securitatii muncii a micsorat numarul de “accidente” micsorand astfel numarul de persoane care erau contributori neti
5. natalitatea variaza clar cu gradul de dezvoltare sociala si generatiile tinere (contributoare)au inceput sa fie mai mici decat generatiile in varsta (beneficiare)
6. politicile de imigratii prin care se importa populatii active (contributoare) are in lumea globala si efectul invers ca de undeva emigreaza populatie activa si mareste decalajul. In momentul in care sursa de imigranti nu este o tara cu natalitate mare si speranta de viata mica … lucrurile devin dramatice pentru acea tara.
7. materialele de constructii, modurile de a construi, improvementurile pe microclimat au favorizat atomizarea locuirii micsorand numarul de membrii de familie si implicit si “ajutorul social” din familie.
8. subdezvoltarea infrastructurii mari contribuie si ea la aglomerari urbane si la imposibilitatea perpetuarii familiilor mari (cu mai multe generatii)
9. Exista guverne inconstiente care desi stiu toate astea actioneaza in sensul agravarii problemei de dragul unor voturi punctuale:
9.1 sprijinina achizitia de case de catre tineri si separarea de familia extinsa.
9.2 egalizeaza pensiile fara sa tina cont ca asta are efect si in aplatizarea contributiilor (la ce bun sa contribui mai mult decat minim daca oricum risc ca peste X ani sa vina un Boc sa micsoreze diferentele.
9.3 ii condamna public pe cei care “tin firme” doar pentru a plati contributii la pensii
9.4 ii condamna public pe cei care pe langa pensie incearca sa aiba si salarii obligandu-i sa se transforme in beneficiari neti ai pensiilor si refuzandu-le contributia suplimentara
9.5 vantura iminenta colapsului sistemului de pensii si nevoia de hotarare administrativa a cuantumului beneficiilor fara sa realizeze ca aceste informatii au efect mai ales asupra celor ce au puterea de a decide daca mai platesc pentru pensia pe care unii ca Boc o sa le-o returneze peste zeci de ani.
9.6 pentru ca voturile sunt egale si nevoia de voturi e uneori mai actuala decat agravarea problemei pensiilor … se introduc pensii minime, sau asistenta sociala minima independente de contributii … eliminand astfel unul din principaleleargumente pentru contributorii care aleg daca sa plateasca sau nu.
9.7 incertitudinea data de lipsa de decizie creeaza fenomene punctuale aparent nesemnificative la nivel de populatie intreaga dar foarte importanta pe grupuri tinta care avand acelasi sens prin insumare devin semnificative.
9.7.1 cand zici ca s-ar putea sa maresti varsta de pensionare fara s-o maresti efectiv toti cei aflati in intervalele vizate se vor intreba daca nu cumva e mai bine sa se pensioneze inainte sa apara masura
9.7.2. cand zici ca modifici conditiile de pensionare fara sa le modifici efectiv toti cei care pot se vor intreba daca nu cumva e bine sa prinda oferta veche
9.7.3 cand zici ca vei inaspri conditiile de pensionare medicala fara sa le faci efectiv, toti cei care nu stiu daca o sa se mai poata incadra in noile conditii vor incerca sa profite de cele actuale.
9.8 populatia e entuziastmata de “masurile” explicate frumos si continua sa crediteze “rationalitatea” guvernelor irationale.
Istoria cu angajatorul dornic sa-si asigure angajatii de beneficii la pensie are ca si conditie necesara aprecierea angajatului ca acea contributie este importanta pentru el.
Cat timp angajutul e convins ca pensia depinde mai mult de boci decat de contributia sa … e posibil sa aleaga alte mecanisme prin care sa-si “asigure batranetile”. Iar asta se vede in cifre din ce in ce mai limpede.
Tags: demografie, incredere, microtargetare, ratari, sociologie
10. Se enunta principiul: cat contribui atat ai. Se aplica principiul: NOI spunem cat contribui, NOI spunem cat iti dam. Astfel nerusinatii cu pensii mari vor lua mai putin, cei care au contribuit cu mai nimic iau pensia minima. Adica 35000 de pensionari iau in plus, deocamdata, 100 de milioane lunar in timp ce 900000 iau 110 milioane. In plus fireste. Ii taiem pe nerusinati iar pentru 27.000.000 euro/an mai facem un imprumut. Balanta se inchide in profit la vot: 865000 voturi pt NOI= 26 euro datorii pentru VOI.
Nota: din “Culegerea de probleme de aritmetica Boc IV”
Maine continui povestea, devine interesant. Cu citare.
Nu Horatiu. Nu. In povestea asta nu vorbim de vreun manual scris de un autor bun sau prost. Aceasta poveste o scriem noi cu totii generatii dupa generatii, popoare dupa popoare. Chiar si atunci cand vorbim de decizii irationale vina nu apartine unui singur om ci este impartita cu cei care nu i-au “deschis capul”, cu cei care l-au sustinut masurile, cu cei care au pus pe hartia legii fara sa fi gasit metode de a verifica daca fac bine ce fac, a celor care au adus in pozitie de decizie astfel de “competente” si chiar a celor care desi nu au agreat astfel de solutii n-au gasit metodele de a evidentia ratarea si a propune indreptari.
In plus in exemplul tau drama nu sunt cei 26 de euro ci faptul ca cei 900.000 devin beneficiari neti si ca exista alte sute de mii care au asteptari sa primeasca … dintr-un buget la are tot mai putini contribuie.
Necazul e ca dupa patania celor 35.000 e posibil ca unii din cei care se bazau pe viitoarele pensii similare sa se simta furati si sa incerce sa monetizeze functia (de la stat) pe care o ocupa momentan. Necazul e ca dupa exemplul celor 35.000 apetitul pentru contributii mari sa scada.
Iar mai grav decat toate si absolut gratuit e ca enuntand un principiu care nu se poate respecta … unii contributori sa inceapa sa ia de bun “principiul” demagogic si neputand sa controleze cat o sa primeasca in urma contributiei de acum … sa incerce sa-si minimizeze contributia de acum pentru a minimiza riscul.
Corect. Tehnic vorbind. Din pacate (sau din fericire?), decizia e politica. Orice solutie s-ar adopta vor exista opozanti, rationali sau irationali. Aici apare decizia politica. Adica oricate solutii tehnice sunt, avem doar doua solutii politice: 1. Maxima favorabilitate. 2. Minima inacceptabilitate.
imi plac comentariile si sunt pertinente. In ceea ce priveste punctul 9 stii vreo tzara din UE+USA+Canada care nu aplica macar 50% din ce critici acolo? Aplicarea unui (simili) pilon 2 si/sau 3 cum o fac cei din vest rezolva o parte din cele scris la pct.9. Pe de alta parte, fiind vorba de predictii foarte lungi (peste 30-40 ani) niciun sistem nu poate fi determinist. Functie de predictii si doctrine politice fiecare guvern poate incerca (in limite foarte reduse) sa influenteze sistemul de pensii publice.
Un soc electric: citand de pe un alt blog. Daca pensia medie ar fi de 800 de euro lunar (cum viseaza unii si altii) numai pentru pensii ar trebui angajat JUMATATE din PIB. Culmea este ca dau la TV si in presa si solutii pentru asta: taiem de aici, taiem de acolo, spanzuram pe X, linsam pe Y etc. Fara sa fac vreo evaluare: PNL promoveaza un sistem PAYG. OK, dar nu e aplicabil decat peste PATRUZECI SI SAPTE de ani (cineva incepe sa munceasca la 18 ani si iese la pensie la 65). Intre timp cum vom plati pe cei de azi, pe cei din 2015, pe cei din 2025 etc?
daniel: vorbind strict de 9 DA exista guverne in care agravarea decalajului de dragul unor voturi punctuale e mult mai mica. Cum spuneam si intr-un comentariu anterior asta nu se datoreaza doar guvernului in sine ci si societatii (mai ales societatii avizate). Adaug aici ca pe langa conjunctura de moment un context important este dat de istoria soci0-politica a respectivului spatiu.
Dar pe fond evident ca ai dreptate: cauzele decalajului tinand de deziderate puternice la nivel personal si social este evident ca orice guvernare legitima nu se poate opune acestor deziderate.
Ar fi aberant (si criminal dupa toate normele legale si morale) sa existe un guvern ce poate intreprinde masuri de scadere a duratei de viata, de micsorare a varstei scolare, de insecuritate a muncii, restrictionare a dezvoltarii locuintelor etc
Eu nu vin sa spun ca am o solutie universala si nici ca in loc de x trebuie facut y, in loc de X trebuie pus sef Y. Eu spun doar ca problema macro (reala) tine si de lucruri micro bazate pe increderea si solidaritatea celor care finanteaza. Iar o consecinta a acestei perspective e reanalizarea efectelor (asupra decalajului) determinate de actiuni sau simple curente in spatiul public.
ne dam dreptate reciproc. Eu voiam si sa accentuez ca masurile curente vor avea efecte in timp dincolo de orizontul “predictabil” cu toate modelele pe care le avem. Prin reducere la absurd: daca ar fi existat modele fiabile privind evolutia societatii peste 50 de ani, atunci Asimov si Harry Seldom cu psihostoria au dreptate. E foarte posibil ca ceea ce ne imaginam noi ca vor fi exigentele economice ale individului peste 50 de ani sa fie aiurea, cu alte cuvinte nu conflictul parinti-copii si conflictul bunici-nepoti. Toate acestea ma fac sa fiu foarte sceptic fata de solutiile geniale imaginate pe un colt de blog.
Salut, am pus comentariul ăsta şi la articolul lui Dan Şelaru. Nu ştiu dacă nu l-ai văzut sau doar l-ai ignorat.
“Eu renunţ la pensie. Nu mă interesează pensia şi nu vreau să plătesc pensia altuia. Asta mă face infractor? Într-un sistem în care libertatea individului reală nu mai există ci doar un set de restricţii şi obligaţii foarte posibil.
Dan, dacă îmi permiţi, problema fundamentală nu este una politică nici socială nici economică ci una mentală.
Problema reală este ego-ul individual care ne face pe fiecare din noi să ne punem în centrul Universului şi să încercăm să ne facem mai importanţi decât suntem, să trişăm natura.
Prefer să trăiesc cât pot şi apoi să mor. Este atât de simplu. Viaţa nu este nici a mea nici a ta, nici a nimănui. Viaţa doar este. Iar noi suntem expresii în această curgere ciclică unde moartea este la fel de importantă ca şi viaţa.
Raţiunea umană în limitarea ei inconştientă încearcă să controleze toate astea şi cauzează probleme nenecesare. Uitaţi-vă la sistemul ăsta hidos pe care l-am creat…
Când o să ne oprim din această aiurare şi o să începem să trăim?”
Tu ce părere ai?
(în cazul în care ţi se pare o chestiune prea filosofică, poate vrei să citeşti şi aici)
Mulţumesc
Ba l-am vazut
dar era o polemica stufoasa si risca sa deturneze una din putinele dezbateri aplicate despre pensii si s-o duca in principialitati generale 
In plus, la momentul la care am vazut eu commentul aparuse si sugestia sa te gandesti la batranetile lui Cioran, sugestie care radicalizeaza problema
.
Revenind: nu ma sperii de filosofare dar marturisesc ca un punct de inversiune in viata mea a fost la 18 ani cand intors de la nationala de filosofie si desi eram doar cu 40 de zile inainte de admitere m-am hotarat ca nu vreau sa ma fac “filosof” (facultate pt care ma pregatisem) pe motiv ca asta nu e profesie ci e conditie umana colaterala oricarei profesii, ocupatii etc.
Asa am ajuns la sociologie. (pe vremea aia aveau aceleasi materii la admitere iar la sociologie erau doar 8 pe loc in timp ce la filosofie erau aproape 10) Nici azi nu stiu daca a fost o indreptare corecta sau nu. Cert e ca dupa cativa ani in care ma duceam si la cursurile de la Filosofie am ajuns sa ma conving ca decizia era corecta.
Revenind la subiect si la “filosofia greierului” … tine de conditia umana sa te pui in centrul universului si sa-ti bati capul de problemele semenilor tai. Alternativa de care vorbesti tu duce cumva la “selectie naturala” cel ce a strans are cel ce n-a strans poate sa moara. Oricat de liberal as pretinde eu ca sunt, nu pot sa neg ca am in acelasi timp si o solidaritate cu cei care se afla in nevoie (din vina lor sau din vina altora). In plus, rational vorbind, exista o serie de riscuri sociale importante pe care o astfel de atitudine le maximizeaza.
Ideea ar fi cum sa creem surplus astfel incat sa existe oameni care sa-si permita sa fie SOLIDARI cu cei aflati in nevoie. Mai ales atunci cand cei aflati in nevoie sunt victime ale unor decizii politice caci n-au hotarat ei cat sa contribuie si nici ce sa se intample cu contributia lor.
Cum ii spuneam si lui Horatiu: oricat de clar ar fi ca un guvern ia decizii catastrofale vina nu apartine unui singur om ci si congenerilor care au tolerat aceste decizii, iar dovada minima de asumare a ratarii este sa te gandesti la problema (chiar daca nu pare strict a ta) si sa ai o perspectiva functionala asupra ei. Bravada convenabila poate face oricine, inclusiv Boc
PS: Idei gen “moartea este total implacabila si nu merita sa incerci s-o amani” sau “viata nu-ti apartine” sau “viata-moarte este un ciclu” …. sunt intrebari prea mari pentru a astepta raspunsuri la “colt de blog”. Fiecare isi da raspunsurile cum poate mai bine: vazand/traind/citind nu cred in prozelitism pe tema asta tocmai pentru ca nu vreau sa ucid cautarea de raspunsuri. Pana la urma fiecare e responsabil de raspunsurile pe care si le da.
Mulţumesc pentru răspuns.
Ca şi tine consider că întrebările de tip existenţial sunt o condiţie colaterala, preocupărilor practice. Un fel de filosofie aplicată, dacă vrei
Problema pe care eu o ridic, este că dincolo de un anumit punct, încercarea de a cărmui lucrurile în folosul tuturor este foarte posibil să depăşească capacităţile omului şi ar putea crea mai multe probleme decât rezolvă. Complexitatea este prea mare..
Să te pui în centrul Universului nu cred că ţine de condiţia umană ci mai degrabă de civilizaţia modernă. Este iluzia pe care ne place să o reiterăm. Consider sincer că este ego-ul umflat cel care simte nevoia să se preţuiască mai mult decât este cazul, care ţine să se individualizeze separându-se de restul semenilor, chiar de restul existenţei..
Iar a-ţi bate capul cu problemele practice e una, a încerca să controlezi cursul vieţii e alta.
Dacă în schimb însă am percepe că noi suntem pentru organismul uman ceea ce celulele noastre sunt pentru noi, poate am reuşi să ne detaşăm de nevoia de a controla lucrurile sau de a ne “salva” semenii. Există o solidaritate însă nu în sensul în care te referi tu, ci o solidaritate dată de lipsa oricărui conflict, de interdependenţă..
Tu îi spui “filosofia greierului” sau “bravadă convenabilă” însă realitatea nu poate fi negată.. putem vedea cu ochii noştri rezultatul şi nu mă refer doar la România.
Poate totuşi cu timpul suficienţi vor recunoaşte că regulile şi normele impuse de sus în jos sunt pure copilării ce aduc o penalizare gravă existenţei..
N-avem decât să aşteptăm şi să ne vedem de viaţă cum putem mai bine..
Pana la constatare/cunoastere/intelegere sunt de acord cu tine.
Insa ne despartim major in ceea ce priveste folosirea acestor intelegeri. Contemplarea, asteptarea, indiferenta si inactiunea fie ca vine din frica unui egotism exagerat fie ca-i doar din motive hedoniste o consider un soi de limitare a conditiei umane. Iar prozelitismul pe aceste actiuni mi se pare tocmai o alterare a libertatii “celuilalt” nicidecum o eliberare.
Eu nu am promovat nicio clipă indiferenţa şi inacţiunea ci înţelegerea realităţii şi a limitărilor minţii umane. Asta presupune implicare.
Prin urmare nu este vorba de încetarea oricărei acţiuni ci de direcţionarea acestora pe chestiuni mai practice care nu intră pe teritorii ce nu ne sunt disponibile..
De asemenea, în opinia mea, libertatea nu poate fi decât exercitată nu dobândită. Libertatea o ai prin însăşi existenţa ta.
Aşadar nevoia unei “autorităţi” care să gestioneze această existenţă este una falsă. Evoluţia nu poate fi trişată, am mai spus..
Cred că genul ăsta de înţelegere ar elibera cu adevărat omenirea..
Unii zic ca suntem in secolul comunicatiilor, altii ca e secolul informatiei. Eu cred ca suntem in secolul OPINIILOR. Calitatea oamenilor politici se vede in capacitatea de a discerne intre “n” opinii. Toti pot avea solutii, nimeni nu are solutia perfecta. N-avem timp de simulari. Rezultatele pot fi doar intuite. Decizia e dificila si contestabila dar cel mai rau e lipsa deciziei. Societatea segregata, atomizata, nu poate da solutii ci doar poate oferii probleme. Cineva trebuie sa-si asume decizia solutionarii problemelor. Prin anliza problemelor nu prin vot.
Suntem in secolul “confirmarilor facile” in care explozia comunicatiilor si informatiilor face ca orice “opinie” sa-si gaseasca pe undeva prin lumea larga confirmari
E atat de facil incat “norma sociala” devine o alegere individuala si se poate remodela oricand stabilind ca “referinta” diversi anonimi incropiti ad-hoc si minimizand pe cei apropiati. In secolul asta (abia inceput) e foarte usor sa devii indiferent la profesori, parinti, rude, vecini, colegi fizici si sa construiesti ad-hoc referinte care sa te confirme
Asta-i si motivatia acestui “indreptar de ratare” care indeamna la analiza, asumare a ratarilor, cautare de indreptari …. ca alternativa la SUCCESUL FACIL obtinut prin confirmari conjuncturale (fie ele si prin vot, bani sau admiratori adhoc)
Pe de altă parte fiind total neindiferent la profesori, părinţi, rude, politicieni şi alte “autorităţi”, ai putea ajunge să fii indiferent la ce este real în tine şi la propria autocunoaştere..
Ca de obicei, probabil adevărul este la mijloc, adica între noi nu dincolo de noi..
Nu pot sustine teza ta dar in secolul asta … cu siguranta n-o sa fie greu sa gazesti “adepti”.
PS: pe bune acum: nu neglija identificarea unor repere stabile si “reale”.
Pe bune la identificarea reperelor reale şi “reale” mă refer şi eu.
La reperele comune pentru toţi oamenii, care nu se găsesc decât la rădăcinile existenţei noastre..
E atât de multă dezbinare, atâta falsitate în lumea asta artificială, atâta competiţie şi atâtea conflicte..
Nu se poate construi decât pe o bază comună.
A nu se înţelege că mă refer la omorârea diversităţii, dimpotrivă, la promovarea acesteia, păstrând însă şi aderând la, aspectele profunde şi comune. Astea să fie “norma” astea să fie limbajul solidarităţii..dar nu impus.