PS: pe bune acum: nu neglija identificarea unor repere stabile si “reale”.

E atat de facil incat “norma sociala” devine o alegere individuala si se poate remodela oricand stabilind ca “referinta” diversi anonimi incropiti ad-hoc si minimizand pe cei apropiati. In secolul asta (abia inceput) e foarte usor sa devii indiferent la profesori, parinti, rude, vecini, colegi fizici si sa construiesti ad-hoc referinte care sa te confirme

Asta-i si motivatia acestui “indreptar de ratare” care indeamna la analiza, asumare a ratarilor, cautare de indreptari …. ca alternativa la SUCCESUL FACIL obtinut prin confirmari conjuncturale (fie ele si prin vot, bani sau admiratori adhoc)

Problema pe care eu o ridic, este că dincolo de un anumit punct, încercarea de a cărmui lucrurile în folosul tuturor este foarte posibil să depăşească capacităţile omului şi ar putea crea mai multe probleme decât rezolvă. Complexitatea este prea mare..

Să te pui în centrul Universului nu cred că ţine de condiţia umană ci mai degrabă de civilizaţia modernă. Este iluzia pe care ne place să o reiterăm. Consider sincer că este ego-ul umflat cel care simte nevoia să se preţuiască mai mult decât este cazul, care ţine să se individualizeze separându-se de restul semenilor, chiar de restul existenţei..
Iar a-ţi bate capul cu problemele practice e una, a încerca să controlezi cursul vieţii e alta.

Dacă în schimb însă am percepe că noi suntem pentru organismul uman ceea ce celulele noastre sunt pentru noi, poate am reuşi să ne detaşăm de nevoia de a controla lucrurile sau de a ne “salva” semenii. Există o solidaritate însă nu în sensul în care te referi tu, ci o solidaritate dată de lipsa oricărui conflict, de interdependenţă..

Tu îi spui “filosofia greierului” sau “bravadă convenabilă” însă realitatea nu poate fi negată.. putem vedea cu ochii noştri rezultatul şi nu mă refer doar la România.
Poate totuşi cu timpul suficienţi vor recunoaşte că regulile şi normele impuse de sus în jos sunt pure copilării ce aduc o penalizare gravă existenţei..
N-avem decât să aşteptăm şi să ne vedem de viaţă cum putem mai bine..

In plus, la momentul la care am vazut eu commentul aparuse si sugestia sa te gandesti la batranetile lui Cioran, sugestie care radicalizeaza problema .

Revenind: nu ma sperii de filosofare dar marturisesc ca un punct de inversiune in viata mea a fost la 18 ani cand intors de la nationala de filosofie si desi eram doar cu 40 de zile inainte de admitere m-am hotarat ca nu vreau sa ma fac “filosof” (facultate pt care ma pregatisem) pe motiv ca asta nu e profesie ci e conditie umana colaterala oricarei profesii, ocupatii etc.

Asa am ajuns la sociologie. (pe vremea aia aveau aceleasi materii la admitere iar la sociologie erau doar 8 pe loc in timp ce la filosofie erau aproape 10) Nici azi nu stiu daca a fost o indreptare corecta sau nu. Cert e ca dupa cativa ani in care ma duceam si la cursurile de la Filosofie am ajuns sa ma conving ca decizia era corecta.

Revenind la subiect si la “filosofia greierului” … tine de conditia umana sa te pui in centrul universului si sa-ti bati capul de problemele semenilor tai. Alternativa de care vorbesti tu duce cumva la “selectie naturala” cel ce a strans are cel ce n-a strans poate sa moara. Oricat de liberal as pretinde eu ca sunt, nu pot sa neg ca am in acelasi timp si o solidaritate cu cei care se afla in nevoie (din vina lor sau din vina altora). In plus, rational vorbind, exista o serie de riscuri sociale importante pe care o astfel de atitudine le maximizeaza.

Ideea ar fi cum sa creem surplus astfel incat sa existe oameni care sa-si permita sa fie SOLIDARI cu cei aflati in nevoie. Mai ales atunci cand cei aflati in nevoie sunt victime ale unor decizii politice caci n-au hotarat ei cat sa contribuie si nici ce sa se intample cu contributia lor.

Cum ii spuneam si lui Horatiu: oricat de clar ar fi ca un guvern ia decizii catastrofale vina nu apartine unui singur om ci si congenerilor care au tolerat aceste decizii, iar dovada minima de asumare a ratarii este sa te gandesti la problema (chiar daca nu pare strict a ta) si sa ai o perspectiva functionala asupra ei. Bravada convenabila poate face oricine, inclusiv Boc

PS: Idei gen “moartea este total implacabila si nu merita sa incerci s-o amani” sau “viata nu-ti apartine” sau “viata-moarte este un ciclu” …. sunt intrebari prea mari pentru a astepta raspunsuri la “colt de blog”. Fiecare isi da raspunsurile cum poate mai bine: vazand/traind/citind nu cred in prozelitism pe tema asta tocmai pentru ca nu vreau sa ucid cautarea de raspunsuri. Pana la urma fiecare e responsabil de raspunsurile pe care si le da.

“Eu renunţ la pensie. Nu mă interesează pensia şi nu vreau să plătesc pensia altuia. Asta mă face infractor? Într-un sistem în care libertatea individului reală nu mai există ci doar un set de restricţii şi obligaţii foarte posibil.

Dan, dacă îmi permiţi, problema fundamentală nu este una politică nici socială nici economică ci una mentală.
Problema reală este ego-ul individual care ne face pe fiecare din noi să ne punem în centrul Universului şi să încercăm să ne facem mai importanţi decât suntem, să trişăm natura.
Prefer să trăiesc cât pot şi apoi să mor. Este atât de simplu. Viaţa nu este nici a mea nici a ta, nici a nimănui. Viaţa doar este. Iar noi suntem expresii în această curgere ciclică unde moartea este la fel de importantă ca şi viaţa.
Raţiunea umană în limitarea ei inconştientă încearcă să controleze toate astea şi cauzează probleme nenecesare. Uitaţi-vă la sistemul ăsta hidos pe care l-am creat…
Când o să ne oprim din această aiurare şi o să începem să trăim?”

Tu ce părere ai?
(în cazul în care ţi se pare o chestiune prea filosofică, poate vrei să citeşti şi aici)

Mulţumesc

Dar pe fond evident ca ai dreptate: cauzele decalajului tinand de deziderate puternice la nivel personal si social este evident ca orice guvernare legitima nu se poate opune acestor deziderate.
Ar fi aberant (si criminal dupa toate normele legale si morale) sa existe un guvern ce poate intreprinde masuri de scadere a duratei de viata, de micsorare a varstei scolare, de insecuritate a muncii, restrictionare a dezvoltarii locuintelor etc

Eu nu vin sa spun ca am o solutie universala si nici ca in loc de x trebuie facut y, in loc de X trebuie pus sef Y. Eu spun doar ca problema macro (reala) tine si de lucruri micro bazate pe increderea si solidaritatea celor care finanteaza. Iar o consecinta a acestei perspective e reanalizarea efectelor (asupra decalajului) determinate de actiuni sau simple curente in spatiul public.