Nevoia de presa

December 31st, 2011

Am abandonat Indreptarul aproape un an. In martie 2007 cand am pornit “Indreptar de ratare” consideram util un spatiu in care sa se vorbeasca de ratari si de cautarea indreptarilor. Era atunci un mediu in care “toata lumea” vorbea de succese si de retete de succes. Intre timp lumea s-a umplut de “ratari” si “toata lumea” are indreptari radicale (mai mult sau mai putin fanteziste) iar mie mi-a fost greu sa-mi gasesc motivatia pentru a scrie pe indreptar.

Acum, la sfarsit de an, simt insa nevoia sa zic ceva despre o ratare generalizata si o propunere de indreptare “mioritica”. Ratarea este utilitatea presei si indreptarea e cea propusa de Petre Barbu: ‘ un sondaj bine facut care sa spuna daca romanii pot trai fara presa

Intai de toate, doua contextualizari:

1. In corul celor care canta prohodul “presei” se petrec deseori suprapuneri intre “presa” si “presa citita pe hartie”, in plus rareori sunt insotite de clarificari conceptuale despre media (purtatoare de mesaje” si jurnalism (emitere de mesaje)

2. cei care ma stiu de mai mult timp poate ca stiu despre istoricul pozitionarilor mele pesimist realiste in raport cu presa: estimarile in privinta evolutiei investitii publicitare in presa, reticienta la definirea cititorului ca persoana care recunoaste o sigla, transformarea ziarelor in anexe la lozuri, cd-uri, carti; supraevaluarea “brandurilor personale” din presa scrisa; efectele cresterii penetrarii onlineului asupra presei citite pe hartie; idiotenia celor care-si injura bransa crezand ca astfel isi creeaza avantaje competitive; atacurile la advertiseri, finantatori sau fosti sefi; ignorarea publicului; neglijarea brandului de presa; cooana a V-a a razboiului cu presa …  etc. Cei care nu stiu astea … pot citi postul asta , cu scuzele mele ca  din pozitia de research la cea mai mare agentie de media …  n-am avut curajul de a fi mai direct :)

Cu aceste contextualizari enuntate sa revenim la “nevoia de presa” . Mergand pe drumul sugerat de Petre … incercam sa scanam nevoia de presa la nivel individual: vom gasi niste oameni dornici sa-si ia salariile, altii (poate in buna parte aceeasi) dornici sa-si perpetueze profesia; alti oameni convinsi ca o sa scoata bani din investitia in presa, altii (poate aceeasi) incecand sa-si minimizeze pierderile financiare, altii (poate aceeasi) interesati sa colectioneze branduri de presa; clienti de publicitate interesati sa-si promoveze produsele; hateri care sa aiba ce injura, politicieni interesati ”sa nu afle” presa si deci cu nevoie de “presa” pe care sa introduca zomot; exhibitionisii in cautare de celebritate; oameni interesati de numerele de la loto, starea vremii sau rezultatul de la meci …. etc etc.  Dar toate nevoile astea individuale sunt atacabile de cei care vor sa le foloseasca: jurnalistii pot fi saraciti si reprofilati; investitorii pot fi alungati si facuti sa piarda mai mult decat castiga pentru a fi convinsi sa se intoarca la traditionala spaga/ascultare; advertiserii pot fi facuti sa piarda imagine daca se asociaza cu presa; politicienii convinsi ca n-au a vorbi cu populatia ci doar cu sefii ierarhici; exhibitionistii pot gasi alte spatii de expunere; numerele la loto si rezultatele la meci pot gasi cai mai directe spre cititor decat hartia … etc. Nevoia individuala de presa pare dispensabila… iar “indreptarea” prin identificarea nevoilor individuale pare o cale infundata.

Si totusi, tiparul a schimbat lumea, radioul la fel, televiziunea la fel, internetul o schimba inca. Si totusi zonele cu presa dezvoltat sunt mai puternice decat cele cu presa anemica (sau lipsa) si totusi timpurile cu presa puternica sunt perioade de dezvoltare. Unde sa fie diferenta intre nevoia de presa a koreeanului din nord fata de cel din sud; a pasoptiptistilor fata de nationalcomunisti?

Oare … “Nevoia de presa”  este individuala sau/si SOCIALA? E foarte posibil ca daca “sondam” nevoia de scoala sa constatam ca multi indivizi ar “unge-o cu untura”, “da-o la caini” sau pur si simplu ar spune ca “scoala prosteste”. Daca i-am si incuraja… probabil ar fi foarte greu sa gasim oameni dispusi sa cheltuie resurse pentru a merge la scoala. Exista totusi societati care n-o fac si care valorizeaza scoala iar din presiunea sociala pentru scoala apar si nevoi individuale (sau oricum apar indivizi care merg la scoala).  Asemenea scolii … am putea sa ne gandim la electricitate, canalizare , drumuri, vaccinari sau sapun … toate cu nevoi discutabile la nivel individual dar cu utilitate sociala necontestata.

Nu cumva si presa este un FENOMEN SOCIAL? nu cumva presa este cea care poate da COEZIUNE sociala? Nu cumva da referential comun? Nu cumva este un mijloc de socializare? Daca da … atunci au disparut aceste nevoi? (si daca da cum?) Daca n-au disparut atunci cine le acopera? (ok, avem cresteri pe religiozitate, misticim sau barfa social media dar acopera ele toate aceste nevoi? sunt indreptari sau degradari ale satisfacerii acestor nevoi sociale?) 

Desigur exista progres tehnologic si exista fragmentare in societate, desigur vorbim de mutatii in modul de acoperire pentru “nevoia de presa”, desigur “presa citita pe hartie” devine marginala (daca n-a devenit deja) dar totusi textele lungi citite asezat …. s-ar putea sa aiba utilitate sociala macar pentru o parte a populatie … iar toate astea ar insemna ca exista inca “Nevoia de presa”.

Din punctul meu de vedere (cu tot pesimismul de care vorbeam la inceput) nu-i discutabila nevoia de presa ci incertitudinile-s daca exista oferta pentru aceasta nevoie si daca exista entitati interesate sa cultive/intretina aceasta nevoie.

Momentan avem un stat care dijmuieste presa libera in timp ce finanteaza ”presa  controlata” cu sume comparabile cu cele generate de “presa libera” (fiind discutabil daca “presa controlata” are expertiza pentru a face presa) , avem proiecte europene care cheltuie pe “dezvoltarea resurselor umane” sume comparabile cu cele generate de societate pentru “presa libera” (fiind discutabil daca nu cumva subdezvoltarea resursei umane are origini si-n diminuarea accesului la presa), avem “oameni de presa” care-i conving pe oameni ca presa-i malefica (sustinand in clar ca daca-s influentati de presa e rau si ca nu exista discernamant al cititorilor, daca apuca sa citeasca… s-au spurcat) … avem certofili in presa care acopera cu zgomot cele mai evidente efecte ale presei (ex: e actuala o campanie deliranta a unui ”jurnalist” devenit ad-hoc istoric care minimalizeaza revolutia produsa in oameni si societate de descatusarea post-comunista a presei); avem gameri in consultanta politica (care asmut functionarii statului intr-un razboi impotriva presei pariind pe o ”democratie originala” in care se poate guverna impotriva celor guvernanti) …  avem jurnalisti sentimentali care in numele interesului pentru presa se lupta tocmai cu cei care inteleg nevoia de presa.

Care-i cea mai sacrificata generatie?

January 27th, 2011

Intr-un mediu din ce in ce mai conflictual era o chestiune de timp pana la exploatarea conflictelor intre generatii. Chiar pusa intr-un layout rational problema naste autovictimizari, cautari de vinovati si … agresivitate. Poate ar trebui sa analizam mai mult alte generatii decat cea din care facem parte. Poate ar trebui sa avem mai multe pretentii de la propria generatie si mai putin de la ceilalti.

Unii au trebuit sa traiasca razboaie si foamete, altii au infundat puscarii si au construit canale pt a da satisfactie “prietenilor” geopolitici si cogenerilor barbari, altii au plecat desculti din sat si au trebuit sa construiasca “din mers” o tara multilateral subdezvoltata, altii au trebuit sa se califice la locul de munca, altii au trebuit sa renunte la ”tot ce stiau” si sa adapteze standardelor altor “prieteni” geopolitici, altii s-au trezit intr-un mediu concurential si au inceput lupta pentru case si averi ….

Pentru fiecare generatie exista argumente (si chiar daca n-ar exista ele s-ar inventa) pentru a cautiona ratarile generalizate. Comparatiile si clasamentele sunt nu doar imposibil de realizat ci si total inutile.

De (prea) multi ani ne place sa ne justificam propriile ratari printr-o ipotetica sacrificare pentru generatiile viitoare.    Daca pentru generatiile anterioare nu ma simt in stare sa exprim public decat dileme atemporale gen “prea putina evervare” sau “prea multe aplauze” … imi fac curaj sa pun pe indreptar cateva ganduri personale despre generatia pentru care inca nu-mi e clar daca noi ceilalti o sacrificam sau o salvam:

Context: ani in sir am fost la mijloc intre dorinta agentiilor de creatie de a comunica targeturilor tinere (pe motiv de deschidere, reactivitate, “educarea consumatorului de maine” etc) si datele seci de research ale diversilor clienti din care de multe ori nu reiesea ca cei de 18-24 ani ar fi consumatori semnificativi. Acest “arbitraj” a fost mereu amplificat de declinarile in media ale acestui aspect cei tineri (fiind mult mai dispersati si greu de prins in comunicare, iar in momentul in care ma ocupam specific si de media online includerea lor in targetul de media genera aproape automat si o pondere mai mare pentru online in mixul de media)

Privind la rece aspiratiile si realizarile generatiei 16-25 nu putem sa nu constatam largirea decalajului dintre acestea. Este firesc sa fie asa si asta ar trebui sa genereze actiune pentru membrii acelei generatii. Dar … acest decalaj nu poate creste la nesfarsit fara sa creasca si probabilitatea ratarii si duritatea indreptarilor. 

Mai putin seci dar la fel de dure sunt si cifrele privitoare la abandon scolar, alcoolism, consum de droguri, infractionalitate etc Poate adaugand cateva cohorte la limita superioara (sa zicem 26,27) vom constata ca insertia pe piata muncii arata ingrozitor: salarii mici si joburi necalificate, primii plecati in conditii de criza. Ei au fost (si sunt) si categoria foarte expusa la credite bancare greu rambursabile. Perioada lor de scolarizare a fost si cea mai experimentala cu putinta centrarea pe elev, pe competente, pe insertia in piata muncii fiind cel mult lozinci. Mai grav e ca si la nivelul modelelor sociale propuse de generatia situatia arata ingrijorator: secretare, amantlacuri, fotbalisti sau bloggeri pornografi sunt toate tipologii nesustenabile pe termen lung si mai ales fara prea multe sanse de replicabilitate garanta in cazul multiplicarii performerilor in aceste tipologii.

Fara prea multe sanse de a-si construi o strategie de viata sau cariere profesionale predictibile, marile mize pentru acesta generatie tine mai degraba de contextul social general (integrarea intr-un spatiu social mai larg, marirea fluxurilor de investitii catre Romania etc) dar contextul asta tine de generatiile la putere acum … care nu pare prea interesat de contextul pe termen lung. 

Putem sa ne lamentam ca generatia noastra nu va putea lua pensii daca se mentine sistemul actual de pensii pentru ca noile generatii vor avea sarcini prea mari …. dar poate n-ar strica sa ne gandim la cei care vor fi nevoiti sa sprijine generatia “decreteilor” ajunsa la varsta neputintei. Riscul de a ajunge in acest context social nu tine asa mult de sistemele oficiale de sustinere intre generatii cat tine mai ales de vointa generatiei active acum de a nu sacrifica generatia viitoare si de a-i oferi premise de dezvoltare. Daca  nu vrem sa-i sprijinim …. macar sa nu ne vaietam noi ca vom fi o povara ei.

24 ianuarie si Democratia originala

January 24th, 2011

E mare entuziastm pentru sarbatorirea zilei de 24 ianuarie pe motivul ”alegerii” drept domn a unui domn militar din tara vecina sub amenintarea strazii  cu scuza ca in Tratatul de pace de la Paris nu spunea ca trebuie sa fie doi domni diferiti.

Voci timide reusesc sa aminteasca si de 24 Ianuarie 41, ziua in care ”conducatorul statului” scapa de fostii colaboratori din guvern  ordonand represalii (si) asupra sustinatorilor acestora.

Ambele evenimente pot fi motiv de analiza pentru reprezentarile despre ”democratie” din acest spatiu, dar ambele-s intermediate de istorici.

Sub pretextul lui 24 Ianuarie putem gasi insa evenimente recente care sa ne arate reprezentarile despre democratie a “conducatorilor” de aici:

24 Ianuarie 1990: Un Decret emis in numele unei puteri ”emanate” de adunari publice care ocupasera institutiile, pactizasera cu tancurile din piete etc:

Decret lege 39/1990 Consiliul Frontului Salvarii Nationale decreteaza:

ART. 1 In scopul garantarii desfasurarii normale a activitatilor economice si sociale, asigurarii ordinii si linistii publice, adunarile publice pot fi organizate numai in conditiile stabilite prin Decretul-lege nr.2 din 3 ianuarie 1990 si cu respectarea masurilor prevazute in prezentul decret-lege. Adunarile publice pot fi organizate, de regula, in zilele nelucratoare ori in afara programului de lucru.

ART. 2 In municipiul Bucuresti, adunarile publice se vor organiza, de regula, in Parcul Libertatii, Parcul Tineretului, Parcul Operei Romane si Parcul Titan.
…..

 

2011, concluzionand un pamflet justificativ pentru sfidarea unei decizii ICCJ de catre guvernul Romaniei. Pamflet facut de un nemembru al guvernlui de la tribuna prezidentiei:

În democraţie, cel mai important este să iei o măsură în avantajul majorităţii. În  momentul de faţă, prin recalcularea pensiilor, majoritatea militarilor trecuţi în rezervă câştigă la pensie.  

Un comentariu si o ratare despre dreapta

January 21st, 2011

La sugestia lui Mirel postez separat un comentariu facut la postul lui: Ce fel de liberal sunteti?

Am trait-o si pe asta sa-ti spun eu tie ca te complici si ca pt mine e mai simplu :)

liberal e despre libertate. Senila care a venit in est sa impuna stanga a facut-o prin limitarea libertatilor (teoretic doar celor care aveau prea mult, practic tuturor).
Nu s-au confiscat doar averi, pamanturi, animale, vieti ci s-a confiscat si libertatea de a dispune de ele. Nu s-au redistribuit doar bunurile si averile ci s-a REDISTRIBUIT LIBERTATEA. Libertatea de a iti alege spitalul, scoala, strada, adevarul, batranii de care ai grija, copii pe care-i cresti … si brusc a aparut o entitate care vrea sa-ti stabileasca scoala la care sa-ti dai copilul, spitalul in care sa te vindeci (sau nu), cati copii sa ai, cu ce masini sa circuli, cand sa circuli, la ce sa te uiti, cand sa te uiti, ce sa crezi, ce sa nu crezi … etc. Iar entitatea asta se tot perpetueaza chiar daca periodic se schimba administratorii (care se comporta ca feudalii pe feuda lor).

Nu, Mirel, pentru o buna perioada de timp, cat timp ai rezidenta in Romania nu prea poti fi liberal decat de dreapta. Eventual poti fi liberal filantrop sau liberal social :D dar chiar si asa tot de dreapta ramai. Eventual actionand pentru egalitatea de sanse prin marirea libertatilor proprii pentru marirea libertatilor celor alesi de tine. Egalitatea de drepturi, in conditiile statelor din est si cu atat mai mult Romaniei inseamna limitarea generala a libertatilor.
Desigur, aceeasi persoana mutata intr-un spatiu cu alte lucruri de redistribuit si alte mecanisme de redistributie … aproape sigur e mult mai la stanga.
Liberalismul e o optiune, dar in spatiul asta, daca liberalismul e asumat ca promovarea libertatilor … in mod fatal e de dreapta caci alternativa e finantarea gardienilor care dramuiesc discretionar libertatea .

Ratarea e ca dupa manifestarile de tinerete m-am multumit sa-mi caut libertatea individuala sau zona cu mai multe grade de libertate (oras, ocupatie, job, casa, prieteni etc) si am ramas spectator la consolidarea dreptei feudale. O dreapta formata de stat prin functionari si sinecuristi gata oricand nu doar sa se indestuleze din saracia celui sarac ci din ce in ce mai dornica sa ia cu forta libertatile celorlalti pentru a-si indestula conturile. Feudalismul organizat  a ajuns sa redistribuie drepturile cele mai banale  (de expresie, de sanatate, de educatie, de ordine publica, de proprietate, de comunicare) confiscandu-le de la cetateni pentru a-si capitaliza propriile dorinte de inavutire. De-ar fi doar feudalii care sa privatizeze statul ca sa-si faca averi inca n-ar fi asa de trist dar vad din ce in ce mai multe persoane care de frica (sau inconstienta) robiei sunt gata sa-si cedeze din libertate pt a deveni vatafi sau macar argati.

Stelele-n cer

January 19th, 2011

Mihai Eminescu: Stelele-n cer

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele,
Tremură largele
Vase de lemn;

Nişte cetăţi
Plutind pe marile
Şi mişcătoarele
Pustietăţi.

Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Şi necuprinsele
Drumuri de nori.

Zboară ce pot
Şi-a lor întrecere,
Vecinică trecere ­
Asta e tot…

Floare de crâng,
Astfel vieţile
Şi tinereţile
Trec şi se stâng.

Orice noroc
Şi-ntinde-aripele
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până nu mor,
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

Despre tătuci

January 13th, 2011

Acum 2 ani incercam sa demonstrez ca  2009 nu are cum sa fie anul crizei . Anul trecut spuneam ca oscilez intre optimism sceptic si scepticism optimist si speram la know to grow ca fenomen al anului 2010. Pt 2011 incepusem sa scriu despre criza tatucilor. Apoi am zis ca nu-i doar un an ci ar putea sa fie fenomenul deceniului in care intram, iar in final am renuntat sa-l asociez in timp si-l las ceea ce este: un sistem de ratari si indreptari.

Ca sa acomodez cu tema acestui blog voi defeni “tatuc” institutia spre care se externalizeaza indreptarile unor ratari consemnate (rezolva tatucul, nu mai trebuie sa te agiti)  caruia deseori i se externalizazea si atributia constatarii de ratari.

Istorie:

Institutia tatucului este una din primele institututii functionale atat in istoria fiecarui individ cat si in istoria umanitatii fiind functionala peste tot pe unde oamenii sesizeaza ratari dar pun indreptarea lor pe seama altora. Istoric vorbind dincolo de desele coabitari cu ocultismul avem cateva mutatii ale institutiei tatucului: religii monoteiste care au construit tatuci unitari, mai putin discretionari, dar mai omnipotenti; biserici si ierarhii bisericesti ca ordonare a tatucismelor care ajung pana in elaborarile Inchizitie discretionare; diviziunea muncii genereaza tatuci pe domenii;  aparitia scolilor, stiintelor dar mai ales dezvoltarea artei genereaza alte tipuri de tatuci in care insa apar si cerinte clare ca sa poti fi discipol al tatucului; bisericile reformate difuzeaza si ele acest tip de tatuc pe care trebuie sa-l intelegi si sa-l urmezi nu doar sa-l accepti; dezvoltarea industriei si specializarea muncii produce noi valuri de tatuci pe domenii. National socialismul vine cu un tatuc nou care trebuie impus prin orice mijloace celor care au (sau par ca au) alti tatuci. Socialismul si drumul spre comunism perfectioneaza tipul de tatuc al national-socialismului si (beneficiind de durata care a cuprins generatii) si preia inclusiv capacitatea de a sesiza ratari nu doar de a impune indreptari. Minunata dezvoltare tehnologica face ca institutia tatucului sa capete competente in aproape orice activitate umana. Tehnologia ajunsa in comunicarea fiecarui individ aduce un fenomen si mai interesant: tatucul selectiv (ai tot timpul la indemana o multime de tatuci gata sa-ti indrepte ratarile tale). Advertisingul vine si el si exploateaza institutia tatucului, generand tatuci conceptuali (cu valori, cu actiuni, promisiuni, si cu larga expunere la pulic).

Prezent:

Din prima clipa a starii de veghe si pana in ultima inainte de a adormi suntem inconjurati de tatuci gata sa ne rezolve orice fel de ratare reala sau inchipuita. Iar daca n-avem ratari gasim tatuci gata sa ne livreze la pachet si ratari si intrebari. Nu avem noi intrebari cate raspunsuri are google, nu avem sentimente cate sfaturi sentimentale putem primi, nu avem dorinte cate oferte; nu avem ganduri cati tatuci dornici sa le corecteze sau sa le dezvolte; nu avem manifestari politice (care sa aiba efecte asupra altora) cati tatuci gata sa arate ca aceste manifestari se incadreaza in vointa de a face x sau y de a-l sustine pe x sau y.

Si totusi ratam! ni se intampla sa nu ne atingem scopurile (atatea cate mai sunt si cat mai sunt ale noastre) dar atunci apar alti tatuci care sa ne convinga ca in niciun caz nu-i vina noastra ci a conjuncturii sau a altor tatuci si ca ei sunt gata sa ne dea indreptarea cea buna. Deci activitatea tatucilor ramane neschimbata, iar diversele ratari ramase in urma … si le ascunde fiecare cum poate.

Se intampla acum in lume ca ratarile astea tot dosite (sublimate ar zice unii tatuci de suflete) sa fie suficient de mari incat sa iasa la suprafata si sa fie greu de ignorat. S-atunci incet incet apar oameni care sa puna la indoiala capacitatea “tatucilor” de a rezolva orice daca nu pot rezolva astea. E vorba doar de-un tatuc malefic au zis tatucii cei mari,  dar tot n-au rezolvat si au marit atentia pe ratarea ascunsa. E vorba doar de burse, dar nici asta n-a mers. Doar de banci, doar de bani, de griparea economiei, de deficitele bugetare ale tarilor au fost (si sunt) variante de izolare si ignorare a ratarilor ….  prin care institutia tatucului a tot incercat sa-si pastreze valabilitatea dar izoland tot mai multi oameni si izolarea asta avand implicatii din ce in ce mai mari pentru altii …. au generat o criza majoara de tatuci care sa manageruiasca ratarile ramase neindreptate.

Romania:

Romania are ghinionul de a nu a fi parcurs prea multe perioade de multiplicare a tatucilor pentru ca istoria religioasa si mai ales cea politica a fost de natura sa sustina tatucul unic si atotputernic. Ghinionul comunismului a dezvoltat si perfectionat un intreg aparat de stat care s-a comportat ca aparat de sustinere al tatucului-stat. Si a dezvoltat asa de mult acest aparat incat pana si comunismul a fost trimis in secundar si a devenit ”national-comunism”   unde nationalul era evident discretionarul tatucului local.

 Desigur au trecut 21 de ani (ceva mai mult decat prezisese un alt tatuc care ne (ne)linistise spunandu-ne ca stand linistit vom scapa de “stupid people”). 21 de ani in care s-au nascut oameni, 21 de ani in care diverse religii si tehnologii au introdus tatuci mai mici si mai specializati, 21 de ani in care diversi sefi specializati la locul de munca au devenit si ei tatuci pt unii, 21 de ani in care diversi expati au descoperit nevoia disperata de tatuci din aces spatiu …. etc etc. Dar “criza” si ratarile (mai ales la cei foarte tineri care au avut curajul unor scopuri mari si au cazut de sus) ne-au reintors grabnic la tatucul-stat spre nefericirea celui care ocupa aceasta “dregatorie” .

Cum functioneaza institutia tatucului puteti observa fiecare in jurul vostru. Incerc sa nu fiu tatucul care arata el unde sa va uitati.

Angoasa (ne)reusitei

December 31st, 2010

Domn’ profesor Vintila Mihailescu descrie un fenomen “nou si derutant” cu o introducere personala in stilu-i caracteristic. 

Fenomenul “angoasei (ne)reusitei” este insa generalizat la nivel de societate si pozitionat istoric ca evolutie a ultimelor doua decenii.

Va invit sa-l cititi integral si cu rabdare iar daca se poate sa reveniti pe Indreptarul de ratare pentru a citi de ce cred eu ca ne aflam in fata celui mai UTIL diagnostic al evolutiilor societatii romanesti si cum cred eu ca se poate indrepta ratarea semnalata de domn profesor.

Pentru cei extrem de grabiti, copiez doua pasaje care descriu “angoasa (ne)reusitei”  : 

Acum s-a instalat îngrijorarea ce însoţeşte diversitatea şanselor şi cvasiobligaţia morală de a-ţi demonstra valoarea profitînd de ele. Nu ştim însă şi cum, nu ne-a explicat nimeni modul de întrebuinţare al competiţiei. În consecinţă, fiecare are astăzi ceva de demonstrat – şi în ultimă instanţă de demonstrat sieşi propria valoare. A apărut astfel un fenomen nou şi derutant: angoasa (ne)reuşitei. Şi cu cît frica (de a nu reuşi, de a nu se vedea că ai reuşit, de a nu fi reuşit atît cît ar fi fost cazul sau cît a reuşit vecinul etc.) este mai difuză, mai fără obiect precis, cu atît agresivitatea este şi ea mai freatică, mai generalizată şi mai permanentă.  

Cît timp îl mai ţin genunchii, fiecare român se visează astfel un Alpha Terminator. Intră cu pumnii încleştaţi şi cuvintele ghintuite în competiţia reuşitei şi îşi apără cu ochii bulbucaţi şi vorba groasă orice redută cucerită. În timpul liber, împarte, preventiv, pumni şi/sau înjurături în toţi cei din jurul său, căci toţi – cu excepţia mamei, a fiului şi eventual a Sfîntului Duh – sînt suspecţi prin definiţie de a-i vrea răul. Angoasa (ne)reuşitei nu-i dă pace nici în somn…

Daca in privinta ratarii consemnate nu-i nimic de adaugat (poate doar o coborare la pers a III-a singular pentru interiorizarea dilemei provocate) imi permit sa adaug cateva indreptari personale care aplicate de suficient de multi indivizi ar diminua din angoasa (ne)reusitei:

- stabilirea obiectivelor ”competitive”  poate insemna incapacitatea identificarii unor obiecte complementare sau care macar sa minimalizeze gradul de competitivitate  cu ceilalti. Daca toti vor sa fie golgeteri (miss) competitia fiecaruia cu fiecare e inevitabila

- “modul de intrebuintare al competitiei” l-am invatat cu totii in primii ani de viata si apoi in primii de scoala, faptul ca apoi ne-am obisnuit sa vedem ca rezultat al competitiei doar invingerea adeversarului indiferent  cum s-a intamplat asta (prin noroc, fault sau alegerea unui adversar facil) … nu inseamna ca n-am fi putut invata (macar din industriile nou dezvoltate care au venit cu sistemul lor de competitie difuza)

- externalizarea evaluarii … vine si din neincrederea in propriile evaluari. Mai trist este ca disperarea asta dupa eticheta de succes pe care sa o poata pune oricine intr-un timp foarte scurt face ca insasi criteriile de evaluare sa sufere mutatii pt a deveni aplicabile de orice evaluator, aproape instantaneu. Si asta ne face sa ne impopotonam cu masini, ceasuri, toale ca indicatori de “succes”

Anyway, ca tot e ultima zi dintr-un an si asta e prilej de obiective noi si de reciclarea celor vechi:

Va doresc pentru astazi sa va puteti seta obiective clare, masurabile, etapizabile, operationabile, in care contributia vostra sa fie urmaribila de catre voi. Iar pentu anul (ii) ce vin va doresc sa invatati sa va apropiati de obiective, sa puteti sa corectati, sa puteti sa indreptati !!

Si inca ceva: incercati sa evitati ura si frica si mai ales violenta! Chiar daca aparent astea ar fi doar dinspre voi spre altii … la scara mare (in timp sau societate) datorita reciprocitatii, toate astea sunt doar angoasa.

Multi ani si buni!!

Sa fiti liberi!!

December 24th, 2010

Daca tot e sezonul urarilor reformulate, imi permit si eu o urare noua: SA FITI LIBERI!
liberi sa iubiti, liberi sa faceti, liberi sa vreti,  liberi sa ratati, liberi sa indreptati, liberi sa impliniti, liberi sa fericiti. Nu consider ratate urarile: sa aveti, sa va dea, sa va implineasca … dar mai actual ca niciodata e sa fiti liberi, sa puteti sa va asumati dorinte si sa nu depinda (doar) de altii implinirea lor.

Desigur urarea o adresez oamenilor responsabili care au constiinta propriei libertati dar pretuiesc la fel si libertatea celorlalti.

Incepatorii sunt soferi ca toti soferii?

December 20th, 2010

preiau aici cateva comentarii facute pe facebook la  linkul din Gandul din care spicuiesc mai jos:

Cel mai grav accident al ultimelor zile, … este cel provocat de o tânără lipsită de experienţă, care avea permisul de conducere din 21 octombrie 2010.
Patru bolnavi care erau transportaţi de o ambulanţă BGS au murit, vineri, în jurul orei 12.00. …  Loganul în care se aflau a fost izbit în plin de BMW-ul Seria 3 condus de E. Andreea, de 20 ani, din Bucureşti,

Potrivit anchetatorilor, tânăra a pierdut controlul volanului, când a ajuns în apropierea intersecţiei cu Aleea Textiliştilor. Intrând într-o curbă la dreapta, BMW-ul a pătruns pe contrasens, fiind lovit în partea lateral-dreapta de ambulanţa care circula din sens opus.

Parteneri de discutie Livia Coman si Iulian Basescu. Nu am acordul lor pt textele lor, nu le-am cerut (puteti sa le vedeti pe fb) pentru ca nu discutia in sine vreau sa o pun pe indreptar ci doar niste ganduri personale pentru un factor de risc  la care sunt expus din cauza incapacitatii societatii de a constata/recunoaste/indrepta o ratare care produce efecte.

post“:  de ani de zile tot sustin ca incepatorilor ar trebui sa li se interzica (macar in primii 5.000 km) sa conduca masini peste 1.9 cmc. :(
PS: bine, eu le-as interzice si faza lunga/flashurile :)

comment 4 : “pe vremea mea” (acum vreo 18 ani) era o regula ca incepatorii aveau limita legala de viteza separata (cu 10 km mai jos decat a celorlalti). Inteleg ca si acum nu-s considerati soferi “deplini” si-s obligati sa poarte un semn distinctiv. Ideea e ca semnul nu-i ajuta decat cel mult pe ei (sa fie feriti de ceilalti) dar toti ceilalti participanti la trafic sunt expusi pericolelor generate de faptul ca unii nu-si dau seama ca la inceput nu stapanesc masina (unii chiar sunt condusi de masina).
PS: eu nu cred in examene (ca orice examen de pe la noi genereaza: coruptie, invatare algoritmica, mimetism, centrare pe specificul examinarii etc) ci in conditii speciale pt prima perioada (poate sofat asistat de cineva cu experienta, poate dublarea sanctiunilor comise de incepatori, poate restrictii ca cele de care vorbeam mai sus etc)

comment 6 : D-aia ziceam de nr de kilometrii (in loc de durata) desi stiu ca nu se poate :) . Cred totusi ca restrictii suplimentare pt incepatori (chiar si definiti pe durata de la obtinerea permisului) ar responsabiliza persoanele implicate.

comment 8dar nu-i prezumtie de vinovatie. e doar constatarea ca autovehiculul e o masinarie in conducerea careia “experienta” e importanta. Sunt o sumedenie de abilitati petru care sunt legiferate perioade de “ucenicie” in care sa se formeze reflexele si experienta necesara. In plus in situatia asta deja admitem ca e nevoie de un “permis” pt a conduce autovehicule si admitem si ca incepatorii nu-s ca ceilalti (ca d-aia li se cere sa-si puna semnul distinctiv).
Tot ce trebuie e sa intelegem spre ex ca-n locul loganului bgs putea sa fie oricine si ca e in interesul tuturor (inclusiv al incepatorilor) sa incercam sa limitam riscurile.

comment 10: Iulian, pe mine unu nu ma intereseaza nici clasele, nici IQ-ul, nici banii celor care circula pe sosele. Eu vreu doar sa nu-mi puna gratuit viata in pericol. Nu ma ajuta cu nimic ca are doctorat daca e convins ( de la vreun site cretin) ca drumul se elibereaza pt ca a dat el flashuri sau ca zapada dispare daca si-a pus cauciucuri de iarna si masina cu multe esp, asr, abs, 4×4 etc. Cat timp isi stapaneste masina … poate fi s-un cimpanzeu.
Cat timp am lege care-mi interzice circulatia masinilor cu probleme la directie/franare/semnalizare etc si astea-s stabilite statistic pe baza de observatie. De ce nu se poate face acelasi lucru si pt cei care folosesc aceste carecteristici tehnice?
comment 15: Livia, aminteam de limita de viteza mai redusa doar pentru a spune ca incepatorii nu erau considerati soferi deplini. Nu aia era propunerea mea :)

PS: ratarea este similara cu cea din cazul Ridzi, dar gradul de incidenta mai mare si vizibilitatea diferita … sper sa fie un “carlig” mai bun.

In apararea lui Ridzi (2)

December 15th, 2010

Acum un an si jumatate scriam postul:  In apararea lui Ridzi la care aveam sa revin intr-o saptamana cu Miza Ridzi. Erau constatari triste ale faptului ca promotorii sistemului de vasalitati nu reuseau sa constate ratarea sistemului pe care-l cautionau si preferau sa o transforme pe Ridzi in vrajitoare decat sa riste proprii disonante cognitive.

Azi , cand aparent doamna Ridzi a primit o protectie parlamentara si cand sistemul de vasalitati s-a consolidat intr-un neoceausism (din ce in ce mai sesizabil public dar este in continuare considerat dependent de o persoana sau alta cautionandu-se naivii si interesatii care in realitate constituie sistemul si-l exploateaza)  simt nevoia sa pun pe indreptar cateva nuante :

- inainte de vot unii au tinut sa precizeze ca de fapt ei deja stiu ce e in calculatoarele care se cer perchezitionate

- unii au tinut sa spuna in declaratii publice (si intr-un SMS public cel putin suspect) ca e o concesie mare  blocarea accesului doamnei Ridzi la justitie.

- in tot timpul asta doamna Ridzi este reprezentantul formal al unui partid si exercita voturi in parlamentul romaniei.

Nu vreau sa minimizez alegerile personale ale persoanei Ridzi ci doar sa reamintesc ca de promovarea unei persoane fara experienta manageriala, fara experienta de munca!!, fara experienta de viata, cu un arivism agresiv etc in posturi ministeriale si parlamentare …. nu-i doar o decizie personala. Responsabili sunt deopotriva colegii, sefii, prietenii, alegatorii, toti cei care au cautionat ”aruncarea” acestei persone intr-o pozitie pentru care nu avea competente.

Iar responsabilitatea nu-i doar fata de toti cei afectati de deciziile doamnei Ridzi (prin ordine de ministru sau voturi de parlamentar) ci in plus sunt responsabili si pentru destinul doamnei Ridzi.

PS: In aceeasi logica nu-i consider responsabili pe Tokes/Pora/Voinescu/Tapalaga/Pasat/Anastase/Liga/etc pentru totalitatea efectelor sociale pe care le produc.  Ei poarta responsabilitatea alegerilor personale, insa amplificarea acestor alegeri personale la nivel social este alegerea celor care-i promoveaza (folosesc).