Indreptari la vremuri de ninsoare

February 7th, 2010

Oricat de social ar fi un individ si oricat de conectat, informat sau tehnologizat … constatarea ca afara ninge este una individuala. Si tot individuala este si analiza lucrurilor care nu pot fi facute la fel ca atuni cand “afara nu ninge”. Redevine insa social prin modul in care individul alege sa indrepte ratarile provocate de ninsoare.  Iar aici sunt o multitudine de abordari individuale care insumate de la toti membrii unei societati constituie raspunsul acelei societati la … stimuli externi:

1. Externalistul: isi contacteaza reteaua sociala (rela nu neaparat cea virtuala) sa dezbata problema ninsorii ….  verisoare, priteni, prietene, parinti bunici… toti sunt pusi la curent cu problema ninsoii si eventual se schimba opinii si informatii pe baza carora, invariabil, omul nostru isi face ratarile acceptabile (oricum e mai putin rau decat la x)

2. Pragmaticul: ce pot sa fac in situatia data? , ce nu pot sa fac? ce sa fac ca sa pot? … in scurt timp pune mana pe lopata si desface ce e de desfacut incercand sa-si urmeze programul stabilit.

3. Tacticianul: la ce pot sa renunt? cum fac sa multumesc pe toata lumea? incearca sa restabileasca prioritatile si face si un plan prin care intr-un timp oarecare va indeplini toate sarcinile (proaspat redefinite) chiar daca unele actiuni par ciudate (Ex: santuri cu masina in zapada proaspata caci sunt mai usor de facut acum decat mai tarziu)

4. Strategul: vede prognoza, incearca sa adune stiri, gaseste solutii de “lupta cu nametii” nu doar pentru acum ci si pentru o serie de alte scenarii posibile. In general se alege cu noi obiective privitoare la haine, locuire, transport, incalzire, unelte etc iar apropierea de aceste obiective fie doar si prin informatii si planuri tinde sa fie principalul raspuns la ninzoare.

5. Contemplativul pozitiv: Ce frumos ninge! , n-a mai nins asa din… , pacat ca azi nu mai pot sa fac ce-mi propusesem, dar o sa se dezapezeasca si pana atunci ma bucur de noul timp creat si citesc o carte, vad un film  … etc

6. Contemplativul negativ. Nu mai trece odata iarna asta, oricum nu pot sa fac nimic ca si daca dezapezesc tot n-o sa pot  sa fac ce-mi propusesem (+ vine alta zapada in loc) 

7. Individualistul : Eu pot sa fac ce-mi propusesem, e mai greu de iesit cu masina dar imping zapada in strada sau in fata altei masini si ies eu cumva. Daca nu gasesc pe unii sa faca, eventual dau o spaga la unu cu plugul, sau daca nu chem salvarea, pompierii … si trebuie sa dezapezeasca cumva.

8. Oportunistul: sa urmaresc sa dezapezeasca unul si sa plece cu masina ca s-o bag eu in locul lui. Ar fi o zi buna de vandut lopeti. Daca as avea un tractor as face o groaza de bani. De unde pot sa fac rost de unu pentru azi? Si pe cine trimit sa-l conduca.

9. Profesionistul. Prilejul oferit de zapada e numai bun pentru a arata cum trebuie sa se comporte un bun X  (jurnalist, medic, primar etc) pe ninsoare.

10. Perfectionistul: trebuie sa ajung la asfalt, sa nici nu se cunoasca ca a nins. Daca ar face toti asa totul ar fi perfect.

11. Barfitorul: e o ocazie buna sa schimb o vorba cu vecinul ca el tot iese la lopata, ma bag si eu in seama pe langa el.   (cu varianta mai caraghioasa dar destul de raspandita: decat sa ies in frig mai bine ma cert cu televizorul ca “astia spun numai prostii”)

12. Filantropul: ma duc pana la vecina sa vad daca o pot ajuta cu ceva. Saracii oameni care stau in frig sau care au ramas pe drumuri inzapeziti … as putea sa le trimit niste paturi, mancare ceva.

13. Ecologistul/Iubitorul de animal: saracii caini … cum or sta ei pe strada pe viscolul asta.

14. Saritorul: cu lopetile in strada, gata sa impinga masini, sa dea sfaturi, sa dezapezeasca la vecini, sa deschida usi pentru cei infrigurati, sa imprumute caciul fulare si lopeti.

15.  Nesimtitul: ce-or vrea astia de la mine? sa dezapezesc? dar sa se descurce cumva daca vor neaparat. Nu e treaba mea. Si chiar daca ar fi treaba mea legile sunt proaste. Si chiar daca ar fi treaba mea si legile-s bune, si chiar daca ma ocup cu dezapezirea sau cu ceva in care oamenii se bazeaza pe mine … tot nu ma platesc suficient Sa se descurce.

16. Nostalgicul: pe vremuri oamenii nu se speriau de zapada, aveau cai, carau zapada din curte, nu era nebunia asta. Pana si pe vremea lui Ceausescu era bine ca era om gospodar, cand venea iarna nu-i mai lasa pe toti bezmeticii sa plece cu masina si apoi sa se planga ca s-au inzapezit. Daca nu se furau parazapezile sa se vanda la fier vechi, azi n-ar fi fost probleme

17. Conspirationistul 1: Geoana e de vina, s-au speriat rusii de povestea cu scutul de care prostanacul n-a stiut sa le spuna la timp si luati pe nepregatite au declansat razboiul meteorologic.

18. Conspirationistul 2: Basescu e de vina ca si-a pus toate slugile in posturi grase si astia ori nu se pricep ori fura tot ca oricum nu fac nimic

19 Conspirationistul n: Iliescu-i de vina ca daca nu era el acum nu mai dadeam la lopata

20. Ultraconspirationistul : de vina-s televiziunile W ca au sisteme bine puse la punct prin care instinga poporul impotriva Conducatorilor. Si fac numai rau tarii. Ar trebui sa nu se mai uite nimeni la ele. Eu nu ma mai uit dar cat timp exista ele nu va fi bine in tara.

21. Contra ultraconspirtaionistul: Pai tu crezi ca s-ar putea da numai cantece patriotice pe toate cele 100 de canale?

………………

Astea sunt franturi de indreptari culese intr-o zi in care a nins si am mutat troieni, si am ascultat oameni si am interactionat cu oameni  …. si m-am gandit ca unele ratari sunt totusi natural asumabile (desi am intalnit si unii care le colorau in succese viitoare pentru agricultura, sau mai natural copii care s-au bucurat de zapada si de inca o zi libera).

Indreptarile-s multe si felurite si fiecare produce diverse consecinte sociale, intr-un final rezultand situatia pe care o vedeti cu totii dincolo de geamul propriu.

Pana la urma fiecare indreptare poate avea functionalitatea ei. Conteaza doar proportiile si functiile in societate pe care le au diversele indreptari (impreuna cu oamenii care le sustin). Desigur raman si lait-motivele acestui blog: se rateaza acte nu oameni, acceptarea ratarii unor acte este motorul dezvoltarii personale iar indreptarile sunt iterative deci perfectionabile.

Scutul, democratia si reforma

February 4th, 2010

Citind reactia lui Boc din interviul asta ma intreb daca prim ministru romaniei foloseste “democratie” ca semn de punctuatie sau e un concept pe care-l defineste in vreun mod particular.

Sa nu uitam totusi ca acesti pasi, care astazi pot parea neimportanti ca decizie, vor aduce pentru copiii nostri, pentru copiii copiilor nostri, pentru ce inseamna stabilitatea democratica a acestei tari un plus extraordinar de siguranta

Daca exista o definire proprie mie imi scapa, mai ales ca e amestecat cu succes, prosperitate, costuri mici. Dar chinuindu-ma sa inteleg si gandindu-ma la alte cuvinte pe care le foloseste frecvent si care ar putea sa fie doar ticuri verbale …. m-am gandit ca scutul ar putea sa fie un generator de … reforma.

Stati ca va si explic la ce m-am gandit: “Firul rosu” al leadershipului romanesc a fost apararea de pericole externe. Fie ca ne aparam de romani, de huni, vizigoti, cumani, tatari, turci, rusi, imperialisti, unguri, comunisti … mai mereu legitimitatea liderului a fost data de “apararea gliei, neamului, crestinatatii, europei, comunismului, democratiei… ” . nu pun in discutie acum “eficienta” acestei aparari sau folosirea ei pentru indepartarea “pretentdentilor” pe motiv de tradare la dusman. Nu vreau sa amintesc nici ciudatenia ca de foarte multori s-a intamplat ca “aparatorul” sa fie de fapt “uns” de catre unii care fusesera la un moment dat pericole mortale.

Strict actual … e posibil ca scutul asta si constructia de vorbe care o sa-l insoteasca sa faca desueta forma de leadership bazata pe frica de ceilalti. Si in dulcele stil romanesc disparitia unei forme si inlocuirea ei cu alta … inseamna REFORMA

Oare  in 2014 candidatul castigator o sa fie cel care il acuza pe opozant ca joaca cartea Teheranului? Sau se va intrerupe aici sirul milenar si putem deja sa spunem : “ ca acesti pasi, care astazi pot parea neimportanti ca decizie, vor aduce pentru copiii nostri, pentru copiii copiilor nostri, pentru ce inseamna reforma acestei tari un plus extraordinar de siguranta” ?

Forme fara rost

January 31st, 2010

Patrick isi face curaj si  spune in clar lucruri din ce in ce mai evidente. N-o sa reiau disputa mea cu “anonimii” pentru ca intre timp m-am convins ca nu-i genul de disputa care sa fie transformata intr-o cruciada . Nici n-o sa ma apuc sa repovestesc un fapt mult prea des ignorat: vehiculul media preia o buna parte din responsabililtatea mesajelor pe care le “transporta”… iar in conditiile mesajelor extreme responsabilitatea e aproape totala. Sper sa-mi aduc aminte sa-i spun data viitoare cand il vad pe pah (intotdeauna intamplator) ca atitudinea de Don Quijote pe langa faptul ca atrage “antipatii galagioase” da si un puternic sentiment de “singur impotriva tuturor” … care cel putin pe aceasta speta e departe de a fi conform cu realitatea.

Mult mai importanta mi se pare discutia despre “libertatea de expresie“  o forma care a ajuns o simpla adunatura de vorbe folosita pentru a “legitima” invective anonime. Ca multe altele, istoric vorbind ”libertatea de expresie” este si ea o forma fara fond, fiind doar o expresie preluata de la altii, fara sa fie interiorizata structural in spatiul public romanesc. Nebunul satului, “ce-l mana p-asta sa zica asta”, “asta e pus de X”, “asta de fapt vrea y” si alte cutume autohtone fac oricum din libertatii de expresie … ultima varianta analizata (daca exista totusi) a motivatiilor pentru care e sustinuta o pozitie sau alta. Dar revenind la injuraturile anonime motivate in “libertatea de expresie” … aici nu lipseste doar fondul ci lipseste insasi rostul LIBERTATEA CUI? (atata timp cat vorbim de “anonime”) CARE EXPRESIE? (atata timp cat vorbim doar de injuraturi offtopic)

Si daca tot am deschis categoria “formelor fara rost” ne mai putem uita la o forma (si ea tot de import): dreptul la replica . Institutie importanta de presa pe care am preluat-o nu doar in discursuri ci si in legislatie. Doar ca premisa acestei forme si operationalizarea ei in “acelasi loc, cu acelasi caracter de litera etc … se sutinea in contextul in care se presupunea ca “ziarul” tine la obiectivitate, impartialitate etc, iar acordarea “dreptului la replica” era o “sanctiune” degradanta pentru acel “organ de presa”.  In conditiile in care jurnalele (fie ele pe hartie, pe sticla sau pe internet) nu mai au de mult “obiectivitatea” ca principal scop ci sunt tributare audientei … nu doar ca “dreptul la replica” nu mai este o sanctiune ci prin intermediul inevitabilei intrebari “replica la ce?” e de natura sa fie un fel de suport in scopurile jurnalului caci ii genereaza un subiect cu carlig … si-l trimite pe cititor fix la locul unde s-a produs “denaturarea” … beneficiind acum si de legitimarea ca subiectul a contat pentru cel incriminat . Cum nici pe rostul de formalitate necesara pentru justitie nu te poti baza prea mult (datorita multiplelor forme de protectie a jurnalistilor)… e relativ firesc ca “subiectele” sa renunte la “dreptul la replica” si sa se multumeasca cu denigrarea ”jurnalelor” (de foarte multe ori generalizand) chiar si in cazul unor mistificari odioase.  Asta fiind situatia … care mai e rostul pentru “dreptul la replica” ?

PS:  pana la vreo “reforma generala”, inca de la inceputurile acestui blog functioneaza cateva reguli personale pe care nu ma simt dator sa le justific. Orice nou comentator este aprobat (sau mai degraba nu) dupa o vizita la likul pe care-l ofera. In cazul in care la link nu exista o identitate comentariu e tratat ca anonim. In cele cateva cazuri fara link (cu identitate), search dupa elemente din ce spune si … cenzura mai rigurasa caci inteleg ca preiau o parte din responsabilitatea mesajului. Orice comentariu este aprobat daca fiul meu  l-ar intelege ca facand referire la text. Comentariile moderate sunt insotite de un mail catre autor in care sa i explice moderarea (cu exceptia celor standard: nume, adrese, branduri, telefoane etc folosite fara acordul “proprietarului” (macar implicit))

Cifre şi vorbe

January 29th, 2010

Un stereotip destul de bine incetatenit face ca imediat dupa inceperea scolii tinerii elevi sa fie pusi in fata unei intrebari disjunctive: “Ce-ti place mai mult cititul sau matematica?”

Intrebare are diverse forme (Ex: abecedar, socotit) dar invariabil include nuanta de alegere si de suficienta daca macar una din cele doua variante este agreata. Spre deosebire de cealalta intrebare foarte populara: ”Pe cine iubesti mai mult? Pe tata sau pe mama?” …  la intrebarea cu cititul si socotitul intrebatorul rareori admite un raspuns indecis … si precum un operator de interviu bine instruit … mai mereu reuseste sa forteze un raspuns.

Stiu, sunt intrebari nevinovate menite sa bifeze o bagare in seama a tinerilor elevi. Partea proasta e ca aceasta intrebare repetata de generatii intregi nu se opreste doar la nivelul clasei I si nici nu ramane doar la nivel de conversatie. Ea continua sa traiasca atat la nivelul parintilor care admit nonsalant ca “nu prea-i place sa citeasca dar e bun la matematica” (sau invers) si  (mai grav) ramane prezenta si in sistemul scolar unde a prins radacini structurale atat de puternice incat fac parte din sistem:

- in scoala primara, beneficiind de acelasi educator  se intampla deseori sa se dea note prin contagiune si sunt numeroasele cazurile in care gasesti note bune la citire pt ca elevul e bun la matematica sau invers. Iar faptul ca un elev bun la matematica e solicitat mai mult la matematica iar cel la citire…. la citire fara ca asta sa se traduca si-n diferentieri formale e un lucru comun.

- chiar si atunci cand apar profesorii specializati contagiunea continua sa persiste intretinuta si de sistemul de concursuri extrascolare care tinde sa devina insasi scopul structurii scolare (va spune asta unu care in clasa aXII-a invatat intr-o clasa in care 12 elevi eram calificati la olimpiade nationale … la diferite materii)

- dihotomia continua chiar daca materiile se diversifica. Rand pe rand fizica, biologia, chimia, istoria, geografia si celelalte ajung sa se imparta in una dintre cele doua directii si asta durand de generatii stabileste cutume inclusiv la nivelul predarii: spre exemplu fizica devine o disciplina “cu cifre” si mai putin atenta la fenomene si la explicarea lor iar la extrema cealalta istoria devine o insiruire de vorbe in care chiar si cifrele devin simple vorbe si rareori vei intalni elevi care sa poata sa “lege” doua evenimente petrecute in ani apropiati.

- mai rau este ca in zonele centrale ale cifrelor sau ale vorbelor eventualele intalniri cu “cealalta lume” este programatic asanata . Cei “buni la cifre” ajung sa faca integrale si derivate si distributii statistice dar rareori fac distinctia intre exercitiu si problema … ca sa nu mai vorbim de dematerializarea numerelor care inseamna cifre si atat fara sa fie urmate de vreun atribut.

 

Stiu … maruntisuri care tin de lumea scolii ….. dar dihotomia asta vine din societate si o gasim la tot pasul in jurul nostru in forma ei cea mai alienata: vorbele se sustin prin cifre si cifrele se sustin prin vorbe desi de cele mai multe ori atat emitatorii cat si receptorii folosesc vorbele sau cifrele doar pe post de apendice.

Cateva exemple din tabloul zilei:

- numarul de someri cu cifre mari si rotunde dupa el. Cum o fi definit somerul, din ce rezulta acea cifra … conteaza mai putin din moment ce am definit somerul prin vorbe provenite mai ales din filmele americane iar numarul pus in textele cu somei indeplineste doar rol de potentare a subiectului. In registrul cuvintelor de ce e mai somer cel care primeste ajutor de somaj decat cel care nu este… e o problema de caree inutil sa te apropii. In registrul cifrelor variatiile de someri inregistrati devin adevaruri certe si e la fel de inutil sa cauti ca de multe ori aceste variatii provin doar din cuvintele dintr-o reglementare sau alta.

- raportul salariati/pensionari …. e o alta tema in care vorbele sunt intarite cu cifre si cifrele cu vorbe …. si de cand subiectul a ajuns pe tapetul populatiei … nu doar ca nu s-au identificat din ce provin aceste dezechilibre ci de cele mai multe ori masurile argumentate doar in taramul vorbelor sau doar in cel al cifrelor … au fost prociclice si au crescut dezechilibru

- romani plecati din tara … se vad in cifre de tot felul dar nu suntem in stare sa producem cifre concrete despre numarul lor sau macar sa izolam diverse tendinte

Si exemplele pot continua la nesfarsit cu cifre neintelse sau cu vorbe despartite de cifre: oare cati romani or fi intrebat pe la diverse ghisee si tarabe cam cati clienti se pot “servi” intr-o zi pt a avea o reprezentare despre viteza votului la Paris, oare cati s-or fi intrebat cam cat inseamna in cifre propunerea salvatoare a unui realizator tv de a se tripla pretul gazelor in “viloaiele” celor 3-4 persoane mentionate pentru a starni un efect de vorbe.

Si apoi ne minunam ca suntem tara in care inclusiv numarul banilor este citit altfel decat scrie pe el (la multi ani dupa ce s-au taiat niste zerouri), ca eram tara in care raportarile triumfaliste de “indeplinire exemplara a planului”  nu trebuiau confruntate cu realitatea. ……..  Ca inventam topuri si ne uitam doar la pozitii rareori interesandu-ne criteriul pe baza caruia s-a alcatuit topul. Ca facem “shareuri” jucandu-ne cu intregul din care taiem felii. …. sau ca pentru a fi impresionanti intr-o lume a cuvintelor pastram cifra si schimbam vorbele .

 

Pare o ratare fatala … dar nu-i deloc asa. Trebuie doar sa incercam sa nu separam lumea cifrelor de cea a vorbelor si sa incercam sa gasim vorbele care exista (de cele mai multe ori) in urma cifrelor si … cifrele care  pot fi temeiul si masura vorbelor. Iar daca e prea greu … macar sa incercam sa nu rostogolim disjunctia asta pacatoasa si catre generatiile viitoare.

PS: da stiu de curentele non-sistemice si de “conservarea creavitatii” si de “incurajarea talentului” …. vom vorbi la un moment dat ŞI despre ele .

Pentru ce as iesi in strada?

January 27th, 2010

O leapsa venita de la turambar care o are de la Irina … care o are din alta parte dar o argumenteaza intr-un interviu al lui Catalin Zamfir din care retine ceva la modul :

Oamenii nu ies in strada pentru ca duc lipsa de ceva. Ies in strada si prosteaza fata de conducere, fata de propria dezamagire ca au votat pe cineva care nu le-a indeplinit asteptarile

Leapsa e la modul : “Pentru ce ai iesi in strada?” … avand initial conotatia ca asta ar fi o iesire in “spatiul public” mai importanta decat exprimarea prin media.

Intai un pic de istorie personala privind “iesirile in strada”:

Am avut ghinionul sa copilaresc in Slatina, resedinta judetului in care se nascuse presedintele de atunci. Acest ghinion a prilejuit numeroase “iesiri la ordin” cu  felurite prilejuri: vizite de lucru, parastase, aniversari … in care pe atunci “prea maritul” era intampinat cu pionieri pe marginea drumului. Experientele plecarii din scoala cu autobuzele la 25 de km de oras si traumele asteptarii indelungate (mai ales la intersectia DN-ului cu drumul de Scornicesti) pentru cele cateva secunde de frenezie mincinoasa …. au lasat urme adanci … si sunt convins ca n-o sa mai “ies in strada” pt ca asa cere “conducerea”.

- la revolutie am iesit in strada in anonimul oras slatina cu deznodamantul caraghios ca nu-s ce sigla de la securitate a fost coborata de pe un perete.

- au urmat multe iesiri in “Piata”, zona libera de neocumunism …. istorie pe care o stiti.

- am iesit in urma sentiintei din Transnistria care-l condamna la moarte pe Ilascu … si am petrecut o noapte geroasa in fata ambasadei rusiei … incalzita spre dimineata de niste A3-uri caraghioase pe care scrisesem “claxonati pentru Ilascu”

- am iesit la moartea lui Corneliu Coposu si dupa ce seara la catafalc era lume putina … a doua zi multimea de oameni … a fost probabil un factor determinant pentru decizia de a nu emigra.

- evident am iesit in 96 dupa alegeri si am iesit si la discursul lui Clinton din Piata

- am mai iesit de cateva ori dar nu mai degraba cu motivatii profesionale decat din vointa de expresie. (cele mai semnifictaive ar fi dupa Romania-Columbia, marsul tacut de dupa Cozia si evident “curtile” de la Pro Tv)

- in ultimele luni n-am mai iesit decat pe strada Vaselor cand se intrerupea curentul si asteptam Renel-ul  :) si in vreo doua randuri cand cofragul de la santierul de dupa gard s-a spart si “Doreii” imi turnau relaxati beton in curte.

- in rest ceva dezapeziri, deblocari de masini inzapezite, curent pt masinile ramase fara energie,  cateva incendii pe strada in care am iesit cateva minute sa vad daca pot ajuta…. si alte lucruri firesti pentru un om caruia nu-i este indiferent ce se intampla dincolo de propria poarta.

Revenind: n-as iesi in strada pentru a spune lucruri pe care le pot transmite mai bine altfel. N-as iesi in strada (de fapt in general n-as iesi in spatiul public) doar pentru ca mi-ar cere cineva sa ies, n-as iesi la barfa, n-as iesi la socializare…. n-as iesi sa cer, n-as iesi in violenta etc etc.

Ma deranjeaza conditional optativul din “as iesi” … ca naste intrebarea despre conditia neindeplinita acum si care fiind indeplinita… ar determina actiunea. Totusi:

- as iesi pentru sprijinirea presei libere in fata tot mai deselor atacuri venite din partea institutiilor statului. Orice s-ar intampla, si oricat de palida si palpaita ar fi lumina venita dispre presa libera  … nu voi accepta (usor) sa traiesc intr-un stat care face din presa libera … un pericol violet.

- cred ca as iesi sa sprijin o realocare a subventiilor de la stat (tocmai marite in buget si ajunse la cate 180 milioane ron) si de la cetateni (din taxele speciale pentru presa si radio) catre media si nu neaparat catre tv si radio. Internetul si presa scrisa cred ca au mai mult nevoie de un sprijin public decat SRTV-ul si RRA-ul

-  as iesi pentru o abordare politica care sa potenteze microgrupurile asa cum zice Alina Gorghiu  aici (as iesi si ca platforma politica si probabil si desigur si in grupurile din care ma consider parte)    

- cred ca as iesi intr-o actiune gen Mircea Badea daca astaa ramas singura cale sa facem infrastructura (in principiu pentru autostrazi spre Craiova sau spre Valcea, pentru parcari … dar probabil pentru mult mai multe lucruri de genul asta)

Ca evenimente care s-ar putea intampla si ar determina iesirea mea in strada as putea enumera:

-  arestarea si infierarea opozitiei (oricare ar fi ea, inclusiv portocalie sau rosie)

- daca pericolul bipartidismului ar capata nuante mono(in)colore (ceva la modul Oprea-Boc)

- ca protest in urma unor manifestari violente xenofobe sau izolationiste sau de confiscare a unor repere (vezi aproape intamplatele confiscari ale pietei universitatii de noii mineri)

-  eliminarea vizelor pentru SUA (nu ca ar conta personal)

- impotriva violentei in scoli

- ca ultim omagiu pentru trecerea in nefiinta a ultimului rege al Romaniei

-  la integrarea Republicii Moldova in UE 

- in masura in care ar fi un demers cu sens … probabil si pentru cauza mai putin simbolice (impotriva alcoolismului, a violentei in familie, a mimetismului din scoli, a misticismului de stat … etc)

- daca prin “strada” intelegem loc public … probabil as iesi si pentru cauze mai “marunte” :)

 

Cum stiti … de pe acest blog nu se dau lepse mai departe … daca va intrebati pentru ce ati iesi in strada … aveti libertatea sa spuneti public :)

Later update… initiatorul acestei lepse este Cristi de la rating politic . Precizarea-i necesara … ca-i agitatie mare cu drepturile de autor si cu precizari de genul asta …. vor sti portarei de unde sa ceara CAS-ul :)

Rezistenta prin ratare

January 26th, 2010

Am mai zis si aici si prin alte cotloane ca “Miscarea de rezistenta” a Jurnalului este o initiativa insuficient conceptualizata si din cauza asta e departe de ce ar fi putut sa fie.

Cum eu insumi incerc sa tin un blog obscur despre ratare si m-am tot lovit de gandirea pozitiv psihologizanta inteleg (cred eu destul de bine) de ce multitudinea de personalitati implicate si nevoia de testimoniale cu ele a ajuns sa deturneze sensul conceptual al “miscarii de rezistenta” (asa cum il intelesesem eu).

Rezistenta impotriva cui? …. din punctul meu de vedere a formelor alienate de succes care tind sa ocupe spatiul public.

Rezistenta cui? a celor care sustin “adevaratele valori” :)

Din motive de cultura publicistica a fost aproape firesc ca aceasta miscare sa fie sustinuta de persoane percepute ca “succese bune” care intr-un fel sau altul incearca sa spuna ca nu-s putine si deci rezistenta e posibila. Dar tot din motive culturale … cliseul acestor testimoniale a fost unul de tip promotie comerciala: eu am reusit… incearca si tu .

Desi unele testimoniale sunt cu adevarat valoroase (doar un exemplu: Raed Arafat) ele au fost invariabil pe paternul: eu sunt un succes, ailalti sunt gresiti dar multi…. facand astfel din “miscarea de rezistenta” mai putin decat ar putea fi. Practic se promoveaza un fel de “succes posibil” pe baza unor valori “mai bune” :) … dand de inteles ca acesta forma de succes e posibila dar e mult mai greu de obtinut.

Zilele astea am vazut insa un testimonial care pune in lumina noua intreaga “miscare” … spectrul “ratarii” ne ameninta pe toti, inclusiv pe cel care momentan se afla pe tribuna oferita de jurnalul national:

 

Poate nu cu cel mai de “succes” personaj si din cate se vede cu mult mai putin apetit catre public testimonialul asta e o indreptare de ratare pentru miscarea de rezistenta. Nu mai e vorba doar de ratarea celorlalti  ci de spectrul ratarii care poate cuprinde fiecare privitor. Miscarea de rezistenta nu mai este rezistenta impotriva celorlalti ci este rezistenta propriilor scopuri si propriilor obiective in fata “succesului” facil.

Oare cum ar arata lumea daca am putea constientiza ca inclusiv marile “succese” ce ne inconjoara … au propriile lor ratari si propriile lor temeri?  Ca succesul “perceput” e uneori o agresiune a “publicului” care schimba motivatii si evaluari ale persoanelor predispuse la atribuirea succesului? Si ca adevarata miscare de rezistenta se poarta in interiorul fiecaruia si presupune doar eterna lupta interioara de a fi multumit cu ceea ce faci. Multumire provenita din propriile aprecieri si nu din satisfactia importata de la “ceilalti” care cred ca-i bine ca ai masina, casa, popularitate, bani etc etc…. si care uneori valideaza mijloace de care nu esti tocmai multumit si care uneori genereaza scopuri pe care nu le-ai fi agreat “de unu singur”. 

Da … exista riscul real al imprastierii unor mesaje despre ” panseluta galbena” si “cei care nu citeste” … dar riscul asta ii priveste pe “ceilalti” si cred ca e compensat de disonanta asumarii riscului de a deveni propria victima a propriului succes alienat. Iiar daca intr-un numar oarecare de indivizi acest testimonial aduce intrebari privitoare la definirea propriului succes atunci testimonialul asta merita facut si este parte veritabila a unei “miscari de rezistenta”: reistenta prin asumarea propriilor ratari (reale sau posibile) …. rezistenta prin prin asumarea propriilor obiective si propriilor mijloace …. rezistenta impotriva propriilor tentatii de “succes facil”.  

 

   Oarecum in aceeasi idee e de semnalat si articolul lui Petre Barbu care in ciuda unor formulari care pot parea excesive … da seama de o ratare despre care nu pot sa cred ca nu a existat tot timpul in mintea celor care si-au propus sa faca presa: legatura cu publicul. Sunt convins ca orice perrsoana aflata in fata foii albe isi pune macar odata intrebarea “pentru cine scriu?” (avand chiar variante marginale de raspuns: pentru mine, pentru X, pentru a plati factura la intretinere etc) si-s convins ca cel putin un moment isi si evalueaza rezultatele: la cine a ajuns ce-am scris? puteam s-o fac mai bine? cum a fi putut s-o fac mai bine? etc etc Si aceleasi intrebari le are si cel care distribuie ziare, si cel care isi pune mesaje publicitare acolo si cel care incearca sa pozitioneze vehicule media….

Poate prea la persoana a treia, poate tardiv si poate in tuse groase … constatarea:

 ”nu au fost interesaţi să-şi cunoască publicul: cine sunt cititorii, ce vor să citească, ce lucruri le stârnesc interesul, în esenţă, care este viaţa lor.” 

trebuia cumva sa fie rostita public. Si odata rostita poate produce si incercari de indreptari a ceea ce probabil pentru fiecare a constituit macar o data in viata definirea facerii de media : un canal de comunicare cu un public real.

Caci e o ratare sa crezi ca fara o legatura cu publicul vei putea sa pacalesti la nesfarsit cititorul ca are motive sa te citeasca, advertiserul ca mesajul din publicatia ta ajunge unde trebuie,   publicul ca brandul vehiculului tau are si un produs care-l ajuta. Pusi in fata evidentelor, putem perora la nesfarsit despre vina celor care au finantat pentru ca au crezut ca la un moment dat vor fce profit, sau despre vina “jurnalistului” care a promovat o politica editoriala eronata, sau despre distributie, sau despre rautatile celorlalte medii, sau despre ghinionul accidentelor exterioare puterii tale de actiune, sau despre fatalismul influentelor unor forte exterioare, sau despre artificiile impachetarii ziarului cu diverse alte produse  … dar intr-un final va trebui sa constatam ca toate aceste noi raspunsuri nu pot ignora intrebarea dintai a jurnalismului …. pentru cine scriu? fara incercari de raspuns la aceasta intrebare … toate posibilele indreptari generate de raspunsurile de mai sus sunt doar caramizi puse pe nisip.

Iar raspunsul la intrebarea “pentru cine scriu?” poate incepe prin constatarea ca atunci cand te citesc mai putin de 1 la mie din oameni … nu poti avea pretentia ca scrii “pentru toata lumea” … si poate inlocui “rugaciunea” cu researchul metodic  al publicului.  Apoi motivatia de “a lua salariu” trebuie sa se confrunte cu alte metode de “a lua un salariu”.

Dupa ce cele doua conditii vor fi depasite atunci exista premisa unei noi incercari. Doar cu speranta in dumnezeu si cu presiunea facturii la gaze … e riscant sa cauti raspunsuri la vechea intrebare: “pentru cine scriu?”

 ****

Ma folosesc de cele doua exemple pentru a reaminti cateva din asertiunile acestui blog:

- Ratarea nu este o infrangere ci este asumarea faptului ca “se putea mai bine” … ceea ce rational vorbind este supravietuirea obiectivului initial. Obiectivul poate fi el insusi o ratare daca indeparteaza obiective mai importante.

- Identificarea si asumarea ratarii este asumarea reala a scopurilor, ceea ce in definitiv legitimeaza nazuinta pentru ca pastreaza distanta intre ceea ce este si ceea ce ar putea fi 

- Cautarea de indreptari la ratarile asumate este generatoare de motivatii si de directii capabile sa genereze progres in indeplinirea scopurilor asumate …. iar acest mecanism motivational este o adevarata miscare de rezistenta impotriva succesului facil (prin schimbarea scopurilor) si a fatalismului (prin exteriorizarea mijloacelor)

(Re)Forme pe fond (violet)

January 22nd, 2010

Pentru ca suntem in plin buzz obscurantist si pentru ca deja s-au strans doua posturi ciudate … insist si cu al treilea caci brusc m-a apucat fascinatia pentru triptice. In postul cu exorcizarile (scris inainte sa aflu de isteria violet) deschideam fateta misticului ce ne inconjoara, gasindu-i macar utilitatea de a tine in viata o societate fara indreptari clare. In ROGVAIV incercam sa acomodez subiectul “violet” ca parte a cliseelor din spatiul public.  E cazul sa inchid tripticul cu o incercare de a cauta utilitati pentru avalansa de fatete ale societatii  scoase la iveala in lumina violet.

1. Nu toate descantecele functioneaza.

Sumedenia de reactii irationale dinspre tabara “rationala” au fost de tipul “piei satana” : cu variatiuni de tipul sa dispara Geoana, ba Basescu, ba televiziunile … sufera toate de un vadit deficit de expertiza in domeniu :)

pe langa inutilitatea absoluta a “descantecelor” exprimate arid-rational, toate aceste invocatii ignora remanenta si omniprezenta “raului”. Caci nu exista nici un temei pentru care sa crezi ca “violetul” exista doar la capul “primului om in stat” sau al “celui de-al doilea” dupa cum nu exista nici un motiv sa crezi ca fenomenul a aparut odata cu dezbaterea lui in t-sjow-uri, ca sa nu zic de urania si fortuna care oricum erau prezente pe sticla cu audiente semnificative. Dar ca orice fiinta traitoare in mediul “violet” evident ca reactia instictuala a fost de “dizolvare” a amenintarii.

2. Vrajile in care cred eu sunt mai tolerabile decat vrajile in care cred ceilalti

Cu extensia cea mare: fiecare sa-si tina vrajile proprii in spatiul privat si sa nu polueze spatiul public… am urmarit nenumarate dispute pe tema “ceilalti sunt cretini” … eu cred doar in X, Y si Z care chiar functioneaza. Nu umblu cu crucilite dar e bine sa ai ceva rosu. Nu citesc zodiacul dar nu-mi priesc intalnirile de vineri, Nu cred in “energii” dar folosesc apa sfintita ….. toate astea impreuna cu variatiunile lor (inclusiv variantele in sens invers) …. au tot fost folosite pentru autoconservarea propriilor “vrajeli”.

Extensia teoritica a acestor abordari a fost cerinta imperioasa spre pastrarea acestor lucruri in spatiul privat si neinflamarea spatiului public. Ciudat e ca acest tip de abordare a venit si el mai ales din zona “rationalizanta” desi strict logic tocmai neimpartasirea acestor “practici” duce la dezvoltari misterioase si “deviante”.

3. Transferul de autoritate inspre violet.

cea mai mare “vrajitoare” de la care se revendica diverse rude … isi intemeia autoritatea pe faptul ca oferea servicii familiei prezidentiale (si aici avem un transfer de autoritate) dintr-un stat ateu.

multe “autoritati”   mistice s-au impopotonat cu titluri de marire sau cu simple transferuri evidentiabile: vin oameni cu carte, vin si doctori si generali, si multi oameni cu bani …. . Toate astea adaugandu-se surselor sistemice de violet care impanzesc cimitirele, spitalele si chiar … scolile si unitatile militare. 

Oricat de destructurata ar parea societatea romaneasca, in ceea ce priveste transferul de autoritate spre violet se pare ca exista totusi suficiente resurse de stratificare. Interesant este ca in reflectia violet se pierd incompatibilitati structurale si devin acumulabile chiar daca provin din structuri antagonice. Avem vraji si vrajitoare autorizate deopotriva de politisti si infractori, de medici si pacienti, de elevi si profesori, de preoti si laici. Exemplul cel mai luminos fiind insasi marele bioenergetician care profita simultan de transfer de incredere dinspre basescu si antibasescu, dinspre geoana si antigeoana…. devenind fara voia lui …. cel mai tare din parcare.

4. Violetul bun versus violetul rau

Asa cum magia alba e tot timpul doar contracarea magiei negre care insa rareori e asumata … tot asa si violetul e justificat ca aparare impotriva … atacurilor energetice ale altora. Si din aceste aparari generalizate nu mai observam spre exemplu ca am avut o campanie electorala plina de demoni, ura, si amenintari cu pericole iminente; sau ca “institutia” in care romanii isi declara “cea mai mare incredere” e de fapt o proiectie care inglobeaza fel de fel de superstitii si de comportamente stranii uitand de cele mai multe ori de zona “institutionala”

 

 

Departe de mine intentia de a fi parte dintr-o cruciada antivioleta dar daca tot am constatat pronuntatul caracter mistic al fondului romanesc si am redescoperit generalitati (nu exista sat fara vrajitoare) si perenitati (zone violet care au supravietuit materialismului stiintific, zone violet care se hranesc din capitalismul consumatorist etc)    si daca suntem in plin avant de (re)forma … poate ar trebui sa tinem cont de violet in noile forme institutionale:

- parlamentul sa aiba o camera aleasa pe baza de voturi si vorbe si sa fie secondat de o a doua camera constituita pe baza de expertize violet => n-ar mai fi atatea voturi misterioase, atatea strafulgerari de constiinte, atatea zbateri pentru includerea finantarii cioletului in bugete.

- pentru a candida la functia prezidentiala sau la alte mari dregatorii sa fie un aviz din partea conclavului violet. Care pe de-o parte sa ateste ca personajul nu-i “atacat” pe de alta parte sa se constituie intr-un fel de SPP pe partea violet => cei in functii nu s-ar mai lupta cu fantome si strigoi si poate ar reusi sa fie mai rationali

- in spitale pentru a scapa de celebrele “n-a avut zile”, “asa a fost sa fie” … sa existe o expertiza violet si daca probblema e de competenta violet sa fie tratata in unitati specializate => medicii s-ar ocupa doar de boli pe care le cunosc.

- in scoli si universitati pentru a evita constatarile tarzii de gen “copil impielitat”, “branza buna in burduf de caine” , “copilul e de vina”, “profesor dement” …. sa existe permanent comisii care sa semnaleze aceste cazuri si sa le extraga din comunitate pentru a-i lasa pe ceilalti profesori si copiii sa se ocupe de motivul pentru care s-au intalnit.

- in constructii sa se introduca avizul mov pentru a nu se construi in zone atacabile de surse misterioase (important mai ales la drumuri)

- la organele de control sa se angajeze supervizori mov care sa nu-i lase sa “se ia” de cine nu trebuie, si sa ofere garantii “controlatilor” ca acele controale sunt spre binele lor si nu-s ”ghinioane” si “forte malefice” 

- la birourile de creditare sa se evite “vrajeala” creditorilor si creditatilor

- politia sa marcheze zonele violet in care nu e bine sa treci/ sa parchezi … si sa inregistreze (si sa urmareasca) declaratiile pentru faptele produse in zonele non-violet

………………………………………………….

Da stiu ca toate astea sunt “Inchizitia” in varianta ridicola …. dar daca asta e varianta prin care s-ar institui responsabilitatea individuala si asumarea propriilor actiuni … atunci Inchizitia ar fi un real progres, caci statul reformat astfel ar functiona ca stat in care responsabilitatile ar putea fi alocate unor persoane … si nu am persista in folosirea functiilor statului in cautarea atacurilor violete, in indicarea vinovatilor violet, in promisiuni violet, in succese violet … etc etc.

La capatul ignorat al ROGVAIV-ului

January 18th, 2010

Dupa ce ne-am spart capetele in disputele dintre Rosu si Oranj cu vagi pete de Galben ne-am apucat brusc sa abordam acronimul de la celalalt capat: cel Violet.

Chiar daca in postul precedent vorbeam de vanatoare si exorcizari si gaseam un grad ridicat de generalitate …. marturisesc ca sunt oarecum surprins de amplitudinea abordarii “violete”.

Dar mai interesanta decat polemica viole(n)ta e persistenta  ratarilor traditionale din spatiul public: IGNORANTA si IPOCRIZIA. Sau poate am intrat intr-o amnezie generala si am uitat ca traim in tara spiralelor cosmice, a cozilor la pupat moaste, a vrajitoarelor si a mamei vrajitoarelor, a horoscoapelor, a superstitiilor, a irationalitatii. Tara in care Harry Potter, Avatar sau Lord of the Rings trec drept semne ale progresului. :( 

Transeea proviolet vs antiviolet s-a creat rapid si “lumea de granita” aproape a disparut, imputinandu-se punctele de contact intre cele doua tabere (care par lumi distincte). Dar eu insist sa caut, pe meterezele nou create, indivizi care sa admita ca exista oameni rationali care reactioneaza uneori mistic  (macar cu motivatiii de genul: n-am chef, feeling, mood, impresie, “simt”… bla bla) si exista mistici care punctual pot fi rationali si comunicativi.  Fara existenta unor astfel de abordari ma tem ca intoleranta hranita cu ipocrizie si ignoranta va fi din ce in ce mai greu sa definesti un “normal” public si asta ne va izola pentru multa vreme la capatul irational al ROGVAIV -ului ….

iar partea trista e ca dupa Violet urmeaza Indigo (si asta suna ca si cum ti-ai dori ca situatia sa devina Albastra) ….

… iar Verdele pare departe si inabordabil.

PS:  Am spus in dese randuri ca-s adeptul responsabilitatii si libertatiii individuale … deci stiu ca ajungerea “pe verde” tine de indivizi si nu atat de mult de societate …. dar anomia din ultima vreme imi da senzatia ca exista riscul sa nu mai intelegem verdele nici la bursa. Sper sa nu ajung sa ma uit intr-o balanta contabila si-n loc sa vad daca-i verde sau nu …. sa-ncep sa ma bucur pe motiv ca “macar nu-i violet”, oranj sau rosie

Vanatoarea de vrajitoare si exorcizarile. Pseudo-indreptari?

January 14th, 2010

Zilele astea am regretat mai mult ca niciodata ca nu mi-am continuat masterul de antropologie. In 96 credeam ca nu exista uficienta observatie acumulata pentru a se vorbi de antropologie ca stiinta in spatiul romanesc. Eram obsedat de disjunctia intre sociologie ”eseistica” si sociologia bazata pe masurare sociala. Am abandonat masterul de antropologie si am baleiat in zona cea mai arida a masurarii sociale: researchul de media. Inca mai cred ca masuratorile media din ultimii 14 ani sunt cea mai complexa/fidela sursa de date despre societatea romaneasca a ultimilor ani. Evident a trebuit sa constat destul de repede ca inclusiv in zona researchului de media exista numeroase fenomene in care m-ar fi ajutat o abordare mai temeinica a zonei “eseistice”, caci si in media exista ipoteze, si-n media exista imaginar, exista rutine, exista mituri si imaginarul colectiv al oamenilor din media produce efecte pe care nu le poti prezice doar din rationalitatea seaca a masuratorilor.

Dar nu despre media vreau sa vorbesc azi ci despre vremurile spectaculoase pe care le traim din punct de vedere al imaginarului colectiv al prezentului. Avem de toate: cozi la vaccinul izbavitor, sinucideri din cauze de filme, presedinti alesi impotriva unora care nu candidau, noul si vechiul prim-ministru infierand ministrul de finante de acum 2 ani, casa poporului ca loc al pierzaniei si exorcizarea ei intr-un mall aducator de bunastare … concurs de rezolutii personale ale unor oameni care-si neaga actiunile de anul trecut si le pun pe seama “conjuncturii”, analisti sofisticati care argumenteaza binele si raul inventand “luari de pozitii” istorice.

Vanatoarea de vrajitoare nu mai e doar sport national este deja program guvernamental. Celibatarii, cei cu micro, cei cu drepturi de autor, functionarii, profesorii, bogatanii, rosii, burtosii, slabanoagele … toti devin surse ale raului care trebuiesc exorcizate pentru a ne fi bine. Aproape ca regret timpurile in care vrajitoarele erau “firmele pe pierderi” sau cei cu ”pensii nesimtite” caci inocentii suporteri ai forfetarului erau macar vocali in frustarile lor iar cei care fulgerau impotriva “pensiilor nesimtite” erau candizi in ignoranta lor.

Traiesc cu senzatia ca in timpurile astea  vrajitoarele s-ar putea alege la intamplare si ca focul rugului ar fi motiv temeinic de speranta pentru ceilalti.

Stiu ca suntem in seculul informatiei, al tehnologiei, al liberei circulatii…. ca suntem in UE, ca suntem  totusi fiinte dotate curatiune … si ca fenomenul nu poate tine la nesfarsit … dar cu toate astea-l vad peste tot in jurul meu si nu stiu daca sa ma bucur ca (spre deosebire de prima parte a anului trecut) toata lumea accepta ratarea sau sa ma ingrijorez de abundenta de exteriorizari mistificante ale cauzelor ratarilor.

Conform logicii acestui blog toate aceste exorcizari sunt pana la urma indreptari caci sunt forme de motivare pentru o noua incercare dupa constatarea ratarii. Conform logiii unui om care a ales zona rationala a cunoasterii eident ca toate astea sunt pseudo-indreptari caci rational vorbind nu prea te poate ajuta faptul ca un concurent al tau a dat faliment; sau ca nu stiu ce sef de nu stiu unde a fost decapitat; sau ca vecinului i se micsoreaza pensia; sau ca nu stiu cui i s-a taiat din leafa; sau ca …. ai gasit pe cine sa dai vina si acum lucrurile par mai simple.

Si totusi … cu putinele instincte ramase in urma fascinatiei pentru imaginarul colectiv, (chiar necultivate si ramase la simpla ratare abandonata) …. de data asta parca as tinde sa vreau si eu ca aceasta disonanta cognitiva generalizata  sa fie totusi o indreptare reala macar prin faptul ca anima lumea si o tine in pozitie ”optimista”. Si poate ca in timpul asta vor aparea si indreptari functionale venite dinspre oamenii care nu-s cu totul captivati de fascinatia exorcizarilor, sau poate cine stie?… de undeva de afara, de sus sau de jos vor aparea totusi si indreptari care sa depaseasca ratarea generalizata.

Know to Grow

January 3rd, 2010

Scriu  o prezentre cu trenduri si cu argumentatii pompoase. Incerc sa acomodez comentariul de aici si sa-l prind cumva in viata reala.

I-am zis “know to grow” si imi place sa cred ca va fi un fenomen important in 2010.

Sunt vremuri pentru crestere, iar filosofia “minimizarii riscului” nu mai poate ramane doar defensiva. Pentru ca e din ce in ce mai limpede ca nu suntem intre niste paranteze in care trebuie doar sa supravietuim pana la inchiderea parantezei. Lumea, pietele si vietile s-au schimbat de cand s-a deschis paranteza iar inchiderea parantezei nu va veni de la sine si nu va readuce lumea veche. Va exista crestere dar inainte de a fi generala va fi crestere pentru cei care stiu sa actioneze in noile circumstante. E ca in agricultura cand stii ca cererea se va schimba si ca oferta va fi si ea diferita iar momentul in care alegi ce insamantezi si cum cultivi devine hotarator.

Au trecut vremurile in care era suficient sa existi pentru a creste. E putin probabil sa existe crestere “naturala” sunt vremuri in care e important sa stii unde si ce sa cresti.

Nu sunt inca vremuri pentru cunoastere de dragul cunoasterii, nici nu mai e clar daca vor fi vreodata sau daca au fost, anul asta trebuie sa stii sa cresti, altfel ramai cu stiinta.

Nu mi poti pacali cresterea prin iluzia parantezelor sau prin psihologisme de genul ”toti au scazut”, “poate va fi mai bine” …. pentru ca anul asta va exista crestere iar cei care nu cresc … pierd. 

Nu vom afla cu exactitate de ce se intareste betonul, de ce creste porumbul sau de ce se dezvolta retelele sociale dar este anul in care vor creste cladiri, porumb, retele sociale … iar cei care vor sti cum sa faca asta vor avea de castigat chiar daca au actionat in conditii de incertitudine.

deci: KNOW TO GROW