Am abandonat Indreptarul aproape un an. In martie 2007 cand am pornit “Indreptar de ratare” consideram util un spatiu in care sa se vorbeasca de ratari si de cautarea indreptarilor. Era atunci un mediu in care “toata lumea” vorbea de succese si de retete de succes. Intre timp lumea s-a umplut de “ratari” si “toata lumea” are indreptari radicale (mai mult sau mai putin fanteziste) iar mie mi-a fost greu sa-mi gasesc motivatia pentru a scrie pe indreptar.
Acum, la sfarsit de an, simt insa nevoia sa zic ceva despre o ratare generalizata si o propunere de indreptare “mioritica”. Ratarea este utilitatea presei si indreptarea e cea propusa de Petre Barbu: ‘ un sondaj bine facut care sa spuna daca romanii pot trai fara presa ‘
Intai de toate, doua contextualizari:
1. In corul celor care canta prohodul “presei” se petrec deseori suprapuneri intre “presa” si “presa citita pe hartie”, in plus rareori sunt insotite de clarificari conceptuale despre media (purtatoare de mesaje” si jurnalism (emitere de mesaje)
2. cei care ma stiu de mai mult timp poate ca stiu despre istoricul pozitionarilor mele pesimist realiste in raport cu presa: estimarile in privinta evolutiei investitii publicitare in presa, reticienta la definirea cititorului ca persoana care recunoaste o sigla, transformarea ziarelor in anexe la lozuri, cd-uri, carti; supraevaluarea “brandurilor personale” din presa scrisa; efectele cresterii penetrarii onlineului asupra presei citite pe hartie; idiotenia celor care-si injura bransa crezand ca astfel isi creeaza avantaje competitive; atacurile la advertiseri, finantatori sau fosti sefi; ignorarea publicului; neglijarea brandului de presa; cooana a V-a a razboiului cu presa … etc. Cei care nu stiu astea … pot citi postul asta , cu scuzele mele ca din pozitia de research la cea mai mare agentie de media … n-am avut curajul de a fi mai direct 
Cu aceste contextualizari enuntate sa revenim la “nevoia de presa” . Mergand pe drumul sugerat de Petre … incercam sa scanam nevoia de presa la nivel individual: vom gasi niste oameni dornici sa-si ia salariile, altii (poate in buna parte aceeasi) dornici sa-si perpetueze profesia; alti oameni convinsi ca o sa scoata bani din investitia in presa, altii (poate aceeasi) incecand sa-si minimizeze pierderile financiare, altii (poate aceeasi) interesati sa colectioneze branduri de presa; clienti de publicitate interesati sa-si promoveze produsele; hateri care sa aiba ce injura, politicieni interesati ”sa nu afle” presa si deci cu nevoie de “presa” pe care sa introduca zomot; exhibitionisii in cautare de celebritate; oameni interesati de numerele de la loto, starea vremii sau rezultatul de la meci …. etc etc. Dar toate nevoile astea individuale sunt atacabile de cei care vor sa le foloseasca: jurnalistii pot fi saraciti si reprofilati; investitorii pot fi alungati si facuti sa piarda mai mult decat castiga pentru a fi convinsi sa se intoarca la traditionala spaga/ascultare; advertiserii pot fi facuti sa piarda imagine daca se asociaza cu presa; politicienii convinsi ca n-au a vorbi cu populatia ci doar cu sefii ierarhici; exhibitionistii pot gasi alte spatii de expunere; numerele la loto si rezultatele la meci pot gasi cai mai directe spre cititor decat hartia … etc. Nevoia individuala de presa pare dispensabila… iar “indreptarea” prin identificarea nevoilor individuale pare o cale infundata.
Si totusi, tiparul a schimbat lumea, radioul la fel, televiziunea la fel, internetul o schimba inca. Si totusi zonele cu presa dezvoltat sunt mai puternice decat cele cu presa anemica (sau lipsa) si totusi timpurile cu presa puternica sunt perioade de dezvoltare. Unde sa fie diferenta intre nevoia de presa a koreeanului din nord fata de cel din sud; a pasoptiptistilor fata de nationalcomunisti?
Oare … “Nevoia de presa” este individuala sau/si SOCIALA? E foarte posibil ca daca “sondam” nevoia de scoala sa constatam ca multi indivizi ar “unge-o cu untura”, “da-o la caini” sau pur si simplu ar spune ca “scoala prosteste”. Daca i-am si incuraja… probabil ar fi foarte greu sa gasim oameni dispusi sa cheltuie resurse pentru a merge la scoala. Exista totusi societati care n-o fac si care valorizeaza scoala iar din presiunea sociala pentru scoala apar si nevoi individuale (sau oricum apar indivizi care merg la scoala). Asemenea scolii … am putea sa ne gandim la electricitate, canalizare , drumuri, vaccinari sau sapun … toate cu nevoi discutabile la nivel individual dar cu utilitate sociala necontestata.
Nu cumva si presa este un FENOMEN SOCIAL? nu cumva presa este cea care poate da COEZIUNE sociala? Nu cumva da referential comun? Nu cumva este un mijloc de socializare? Daca da … atunci au disparut aceste nevoi? (si daca da cum?) Daca n-au disparut atunci cine le acopera? (ok, avem cresteri pe religiozitate, misticim sau barfa social media dar acopera ele toate aceste nevoi? sunt indreptari sau degradari ale satisfacerii acestor nevoi sociale?)
Desigur exista progres tehnologic si exista fragmentare in societate, desigur vorbim de mutatii in modul de acoperire pentru “nevoia de presa”, desigur “presa citita pe hartie” devine marginala (daca n-a devenit deja) dar totusi textele lungi citite asezat …. s-ar putea sa aiba utilitate sociala macar pentru o parte a populatie … iar toate astea ar insemna ca exista inca “Nevoia de presa”.
Din punctul meu de vedere (cu tot pesimismul de care vorbeam la inceput) nu-i discutabila nevoia de presa ci incertitudinile-s daca exista oferta pentru aceasta nevoie si daca exista entitati interesate sa cultive/intretina aceasta nevoie.
Momentan avem un stat care dijmuieste presa libera in timp ce finanteaza ”presa controlata” cu sume comparabile cu cele generate de “presa libera” (fiind discutabil daca “presa controlata” are expertiza pentru a face presa) , avem proiecte europene care cheltuie pe “dezvoltarea resurselor umane” sume comparabile cu cele generate de societate pentru “presa libera” (fiind discutabil daca nu cumva subdezvoltarea resursei umane are origini si-n diminuarea accesului la presa), avem “oameni de presa” care-i conving pe oameni ca presa-i malefica (sustinand in clar ca daca-s influentati de presa e rau si ca nu exista discernamant al cititorilor, daca apuca sa citeasca… s-au spurcat) … avem certofili in presa care acopera cu zgomot cele mai evidente efecte ale presei (ex: e actuala o campanie deliranta a unui ”jurnalist” devenit ad-hoc istoric care minimalizeaza revolutia produsa in oameni si societate de descatusarea post-comunista a presei); avem gameri in consultanta politica (care asmut functionarii statului intr-un razboi impotriva presei pariind pe o ”democratie originala” in care se poate guverna impotriva celor guvernanti) … avem jurnalisti sentimentali care in numele interesului pentru presa se lupta tocmai cu cei care inteleg nevoia de presa.
dar chiar si asa tot de dreapta ramai. Eventual actionand pentru egalitatea de sanse prin marirea libertatilor proprii pentru marirea libertatilor celor alesi de tine. Egalitatea de drepturi, in conditiile statelor din est si cu atat mai mult Romaniei inseamna limitarea generala a libertatilor.